Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2013
Titlul original: The Imperfectionists
(cartea a apărut în SUA în 2010)
Imperfecţioniştii include zece povestiri/studii de caz în care protagonişti sunt
tot atâţia oameni care lucrează pentru un ZIAR INTERNAŢIONAL DE LIMBĂ ENGLEZĂ -
nu are nume - cu sediul la Roma plus
una dedicată unei cititoare devotate. Aceasta este şi ea înrudită cu unul dintre cei menţionaţi mai sus.
Fiecare istorioară are caracter personal, legătura
cu publicaţia existând, firesc, însă nu
domină partea profesională.
Personalul se află în strânsă
legătură cu profesionalul.
În spatele fiecăruia care pune umărul la
alcătuirea unui ziar există un OM.
Pentru fiecare personaj, autorul a ales să
prezinte o frântură a existenţei, însă aceasta are darul de a aduce cu sine o schimbare radicală.
Între scurtele scene de viaţă sunt intercalate
momente de istorie ale ziarului, în cei 50 de ani de existenţă, dar, mai ales,
momente din viaţa celor care au avut în mână frâiele lui. Cum a pătruns tehnologia în redacţie şi cum iubirea te împinge să faci ceva pe care
habar n-aveai că ai fi VRUT să-l faci în viaţa asta.
Interludiile cuprind schimbările din
peisajul unui ziar ce a supravieţuit multor decenii şi în paginile căruia au
fost relatate mii de evenimente, care acum se pregăteşte să tragă obloanele.
Care nu s-a
adaptat epocii Internetului.
Ce înseamnă viaţa ta în faţa
evenimentelor ce macină lumea?
Ce ai făcut tu în viaţă care să
merite a fi relatat?
Imperfecţioniştii nu duce lipsă de mici-mari
exagerări, pentru a scoate în evidenţă micile-marile defecte ale personajului central din respectiva
povestire - că de aceea se şi cheamă IMPERFECŢIONIŞTII!
Imperfecţioniştii abordează o mulţime de teme, de
la ADAPTAREA ÎN SOCIETATEA MODERNĂ până la SINGURĂTATE (în raport cu dragostea/iubirea),
trecând prin tot felul de RELAŢII.
Sunt dezbătute şi unele probleme ale jurnalismului, de la DEZVĂLUIREA SURSEI la CE ŞTIRE E
MAI IMPORTANTĂ (pentru public).
Puteți citi textele de mai jos (şi) fără a citi cartea în prealabil, sunt doar nişte prezentări ale personajelor, nu FIX ceea ce li se întâmplă în cele câteva pagini rezervate lor în Imperfecţioniştii.
Cel mai
indicat e să citiţi (şi) cartea, pentru a vedea exact CUM sunt alcătuite.
LLOYD BURKO
este
corespondent al ziarului la Paris din
cele mai vechi timpuri.
Omul a muncit pe rupte şi s-a distrat pe rupte în
tinereţe - petreceri, femei şi toate alea. Acum a ajuns la o vârstă
respectabilă şi încearcă să mai ofere ziarului câte un articol, chiar dacă
subiectele sunt subţirele: vânzările
de vin rosé ori o delicatesă numită... ortolan.
Lloyd refuză
să îşi achiziţioneze un calculator, pentru
ca cei din redacţie să poată ţine electronic legătura cu el.
Soţia lui Lloyd locuieşte aproape în permanenţă
într-un apartament situat vizavi de al lui, împreună cu iubitul ei. Fata,
Charlotte, nu vrea să-l aibă prin preajmă.
Disperat să facă rost de un articol tare, Lloyd apelează la fiul său, Jerome,
despre care el ştie că lucrează la Ministerul de Externe. Începe o întreagă
poveste a unui articol „important”, iar totul alunecă spre o cădere ce nu mai
poate fi oprită... dar şi salvatoare în acelaşi timp.
*Trebuie să
spun că asta e povestea care m-a impresionat cel mai tare.
Fiindcă o să ni se întâmple tuturor: toţi o să îmbătrânim (care mai
apucăm!), toţi vom rămâne un pic în urmă
în raport cu lumea modernă, cu tehnologia. Şi toţi va trebui să
conştientizăm când nu mai putem... profesional vorbind. Şi nu numai.
Povestea asta îţi aruncă bătrâneţea şi SINGURĂTATEA direct în faţă. Uite-aşa o să fie, n-o mai da cotită; chiar
dacă nu ai chef să te gândeşti azi, nu
ocoleşte pe nimeni faza asta a vieţii. E, dacă vreţi, cam ceea ce face Six Feet Under,
care îţi aminteşte în permanenţă că pentru orice, oricine EXISTĂ UN SFÂRŞIT.
ARTHUR
GOPAL,
fiul unui om de litere destul de
cunoscut, e văzut de colegi ca un leneş
fără egal. El e responsabilul cu necrologurile.
Vine la serviciu când vine şi abia aşteaptă să-şi ia tălpăşita. Nu prea e
interesat de partea asta a existenţei.
Lui Arthur i se dă misiunea de a scrie un articol-profil
(care va folosi ca necrolog) despre o scriitoare-activistă bolnavă de cancer în
fază terminală şi care locuieşte, SINGURĂ, taman la Geneva.
Femeia are câteva teorii interesante despre
viaţă-moarte-timp: „Singura moarte prin care trecem este moartea celuilalt. Nu cunosc ceva
mai oribil” (pagina 51); „Prezentul
aleargă infernal de repede, nu ai cum să-l prinzi, şi brusc devine trecut (...)
încet-încet se trasformă în amintiri şi poveşti din ce în ce mai verosimile, de
care nu mai eşti sigur” (pagina 51)
etc.
În urma unei tragedii, viaţa lui Arthur se schimbă
complet. Începe să lucreze pe brânci, e promovat, apreciat.
*Dar ce
rost mai are când tot ce iubea mai mult a dispărut?!
HARDY
BENJAMIN se ocupă de temele economice ale ziarului. Are vreo 40 de ani, nu-i arată
defel, iar SINGURĂTATEA o apasă rău de tot. Aşa că ajunge să se îndrăgostească
de un pierde-vară tinerel, Rory. Prietena ei cea mai bună o avertizează că
tipul profită maxim de ea, dar ei nu-i pasă. Ştie.
Are pe cineva care să-i ţină de cald noaptea.
Trece peste micile-marile infracţiuni ale bărbatului, peste prietenii lui la
fel de pierde-vară, care se îmbată în casa ei, peste faptul că el nu munceşte, că
nu (prea) are unde să stea, peste faptul că nu dă un semn de viaţă cu zilele...
E bine. Are, în sfârşit, pe cineva. Îl acceptă aşa
cum e. E viaţa ei.
*Pentru cei
care au o relaţie de genul „stau cu el/ea ca să nu fiu SINGUR(Ă)” ori suferă de
SINGURĂTATE acută, povestea asta dă de gândit...
HERMAN
COHEN
*Nu am
înţeles de ce acest personaj, despre care aflăm că este editor-corector
(conform traducerii în română), este atât de apreciat, respectat de conducerea
redacţiei, de ce lă dă peste nas redactorilor, de ce ia decizii super-importante, de
ce este atât de sus în ierarhia
redacţională, de ce îşi permite să trimită e-mail-uri cu mesaje în care să
semnaleze diferite dume mai-marilor
publicaţiei. De ce toată lumea din redacţie se teme de el.
Lui Herman Cohen i se cer opinii de la nivel înalt, e un fel de stat în stat, alcătuieşte o „Biblie”,
actualizată în permanenţă, cu greşelile de-a lungul timpului.
Bine, nu am înţeles eu exact cu ce se ocupa domnul
Cohen la ziar. Că doar nu făcea aşa cum ştiu eu că se face la Corectură: să
înlături erorile de literă şi pe cele gramaticale şi să fii, dacă ai timp, cap limpede.
În România, job-ul de corector (fie el şi de şef
de Departament Corectură) e undeva la marginea
inferioară a ierarhiei redacţionale.
Aşadar, povestea domnului Cohen e următoarea:
prietenia lui cu Jimmy datează încă din adolescenţă.
Herman s-a subapreciat dintotdeauna în raport cu
Jimmy. L-a văzut un mare învăţat, cu
o carieră remarcabilă în faţa lui şi alături de o femeie care să îl merite.
În prezent, o scurtă vizită a lui Jimmy îi
deschide ochii, îi schimbă total perspectiva. După 50 de ani.
KATHLEEN SOLSON, redactorul-şef al publicaţiei, are
o „căsnicie deschisă” cu soţul ei. El e persoana casnică - găteşte şi face
curat, în timp ce nevasta e ocupată cu problemele lumii.
Kathleen, o femeie de carieră, se întâlneşte
întâmplător cu fostul ei iubit,
Dario, pe care l-a părăsit în urmă cu mai bine de zece ani. Pentru un post extra-super la Washington.
Dario face parte acum din staff-ul lui Belusconi.
Kathleen şi Dario se mai întâlnesc de câteva ori,
sar şi mici scântei... El îi dezvăluie ei cum a perceput-o în vremea când erau
împreună. Şi nu e un portret în nuanţe de roz, aşa cum credea ea. ŞTIA că el a
iubit-o. Ar vrea să o iubească în continuare, şi psihic, şi fizic.
Naivul (şi temătorul) WINSTON CHEUNG încearcă să devină
corespondentul ziarului la Cairo. Dar are concurenţă: pentru acelaşi post
candidează un reporter cu experienţă, Snyder. Sub pretextul că îl ajută, acesta
îi întinde tot felul de capcane, pe care inocentul Winston nu ştie cum să le
evite. Snyder îşi bate pe faţă joc de el. Locuieşte la el în casă, îl lasă pe dinafară
ore în şir, îi mănâncă toată mâncarea, îl lasă pe Winston să facă toată treaba murdară, apoi o şuteşte de sub
nasul lui pentru a-şi procura informaţiile/ştirile.
*Mi s-a
părut cea mai alertă poveste - are cel mai mult de-a face cu lumea zbuciumată a
JURNALISMULUI.
...iar în poveste mai apare un candidat-surpriză
la postul de corespondent...
RUBY ZAGA, un alt editor-corector,
unul dintre subalternii lui Herman Cohen. Face parte din aceeaşi generaţie cu
Kathleen. Era îndrăgostită în secret de
Dario.
Un personaj cu o stare emoţională în piuneze. SINGURĂ, trecută bine de 40
de ani. Ruby e o „fată bătrână” ca la
carte.
La serviciu, singurul pe care l-a avut vreodată, e
veşnic morocănoasă, are impresia că toată lumea îi „dă în cap”. Bombăne şi cloceşte planuri de răzbunare. Să
părăsească ziarul. Fiindcă toţi sunt „tâmpiţi”, „idioţi”, „nemernici”,
„cretini”.
În urma unei intersectări... acide cu patronul
ziarului, Ruby trăieşte cu ideea că
va fi concediată. Sigur! Ar fi prima pe lista restructurărilor, care sunt la
ordinea zilei. O obsedează iminenta concediere. Să se întâmple odată!
Bucuria, mai bine zis euforia pe care o resimte în
final e de nedescris...
CRAIG MENZIES, mâna dreaptă a redactorului-şef, ultimul care stinge
lumina la propriu, are o iubită mult mai tânără decât el, cândva
prietenă la cataramă cu Hardy de mai
sus. Femeia e mulţumită de viaţa ei cu bărbatul diform şi devotat muncii.
Craig
îşi împinge iubita să-şi înlăture
aşa-zisa plictiseală, să nu „stea închisă toată ziua în apartament şi să spele
şosete”. Să aibă un hobby: un curs de
yoga, fotografie.
Şi,
uite-aşa, ajunge să îşi dea EL viaţa
peste cap. E, aşadar, de anticipat că, ieşind în lume, Annika îşi va face
un amant. De aici până la dezastru e doar un pas: din şeful de temut care era
până atunci, toată redacţia ajunge să râdă de el...
*Clişeu-clişeu, dar o să vedeţi că MODUL
DE PUNERE ÎN PAGINĂ şi PREZENTAREA EVENIMENTELOR din această povestire se
îndepărtează vertiginos de şabloanele clasice.
ORNELLA DE MONTERECCHI are legături atât cu Kathleen, cât şi cu Dario din
povestirile anterioare. Dar şi cu Lloyd Burko.
E
probabil cititoarea cea mai înfocată a ziarului.
Deţine
o colecţie preţioasă a fiţuicii,
citeşte fiecare articol de pe fiecare pagină. Datorită acestui lucru, a rămas mult în urmă cu evenimentele. Azi, în 2007, Ornella lecturează abia
numerele din aprilie 1994.
Astfel,
ea refuză categoric, prin toate metodele posibile, să ştie ce s-a întâmplat în
lume după această dată. Nu lasă pe nimeni să îi dea spoiler-e ☺.
*La un moment dat, descoperă că îi
lipseşte un număr din ziar.
Meseria,
director financiar, o determină pe ABBEY
PINNOLA să fie dură la serviciu. Ea e cea care are în mână puterea deciziei
de a concedia pe cineva. I s-a impus să concedieze persoane, deoarece starea
financiară a ziarului e din ce în ce în ce mai precară.
Abbey
e o femeie divorţată, mamă a trei copii. Are, în afara serviciului,
slăbiciunile ei. Mai ales legate de călătoriile cu avionul.
Pe
ruta Roma - Atlanta,
se simte atrasă de un bărbat. Însă nu tocmai de un necunoscut. Pe care începe
să îl vadă cu alţi ochi. Totul e o ironie perversă
a vieţii...
*Povestea e prezentată sub forma unei
scurte nuvele de dragoste, în care speri (ştii) ca cei doi să rămână împreună.
OLIVER OTT este un bărbat tânăr, SINGURATIC, directorul actual al publicaţiei, nepotul lui Cyrus Ott, cel
care a pus prima cărămidă la temelia ziarului despre care tot am vorbit. Temelie
care, în lumea acaparatoare a Internetului, în care ziarele pe hârtie mor pe capete, se clatină ameţitor.
Oliver
stă în casa enormă în care a locuit la Roma bunicul său.
La
câinele lui, pe care l-a botezat Schopenhauer,
ŢINE MAI MULT DECÂT LA ORICARE FIINŢĂ DE PE ACEASTĂ LUME.
Kathleen
şi Abbey tot încearcă să ia legătura cu el, însă el preferă izolarea faţă de orice
fiinţă omenească. Îi face mai mare plăcere să cutreiere cimitirul în care e
îngropat bunicul...
Oliver
nu îşi asumă nicio responsabilitate în legătură cu ziarul. Nu vrea să ţină
discursul final de încheiere a activităţii lucrului
la care BUNICUL SĂU A AJUNS SĂ ŢINĂ MAI MULT DECÂT ORICE PE LUMEA ACEASTA.
*Toate
poveştile sunt prezentate sub titlul unui SUBIECT DE ŞTIRE: „76 de morţi în urma bombardamentelor din
Bagdad”; „Viața sexuală a
extremiștilor islamici”; „Pieţele se
prăbuşesc pe fundalul temerilor legate de încetinirea economică a Chinei”;
„Războiul rece s-a sfârşit, începe
războiul fierbinte” ş.a.m.d.
*Iar la
final ni se dezvăluie, pe scurt, ce s-a întâmplat cu fiecare personaj după
închiderea publicaţiei.
DESPRE AUTOR
Imperfectionişii a fost bestseller „New York
Times” (la fel ca Someday, Someday, Maybe
de Lauren Graham ☺), cartea fiind publicată în 30 de ţări.
TOM RACHMAN s-a născut în capitala
Angliei, însă a copilărit în Canada.
A studiat cinematografia acolo, însă a devenit JURNALIST după ce a obţinut o diplomă
în acest sens la Universitatea Columbia din
Statele Unite ale Americii.
A lucrat mult în
afară, ca şi corespondent, inclusiv la... ROMA.
Anul acesta, este programată pentru publicare A
DOUA sa creaţie.
FAPT DIVERS
Fratele lui TOM RACHMAN este şi el un cunoscut ziarist, fiind
editorialist la „Financial
Times”.
Scriitorul John
Grisham a declarat că Imperfectionişii
este romanul lui preferat din 2010.
EPILOG
Mai multe publicaţii, printre care prestigiosul
„New York Times”, au situat Imperfectionişii pe lista CELOR MAI
VALOROASE CĂRŢI care au văzut lumina tiparului în 2010.
Drepturile de ecranizare pentru Imperfectionişii au fost cumpărate de compania ce
îi aparţine lui Brad Pitt.
Nu s-au stabilit încă actorii care le vor da viaţă pe ecrane lui Kathleen & Compania.
Lectură
plăcută!
asta-i o carte pe care imi doresc s-o citesc.ai prezentat-o foarte bine, detailat dar fara sa povestesti tot:)
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ti-a placut ce si cum am scris. Abia astept si parerile tale, dupa ce o s-o citesti!
RăspundețiȘtergere