joi, 9 ianuarie 2014

Care-i treaba cu FILMELE „VECHI” (clasice)?









Dacă aţi observat, în ultima vreme v-am „bombardat” cu filme pe care mulţi le consideră „VECHI” şi poate nedemne de o VIZIONARE. Am încercat să-mi exprim nişte consideraţii pe baza acestei situaţii aici, aici  şi aici.

Spuneam, ca să recapitulez, următoarele:

Nu am urmărit dintotdeauna astfel de producţii (filme „vechi”), nu urmăresc preponderent astfel de producţii, caut ÎN PERMANENŢĂ ceva care să mă IMPRESIONEZE, să mă atragă şi prin SUBIECT, şi prin INTENSITATE. Să mă surprindă cumva. Iar în ultima perioadă - cam doi ani -, filmele vechi au avut o contribuţie de seamă la a-mi stârni o anumită EMOŢIE.

Nu, n-am 100 de ani şi jumătate!

Filmele vechi nu beneficiază de tehnologia de azi, DAR au marea calitate de a te face să te implici în poveste, iar povestea să aibă un impact asupra ta. Filmele vechi (alea bune) spun poveşti simple - neîncărcate de acţiune inutilă - cu mijloace puţine. Emoţie şi mesaj cât cuprinde.
Există, desigur, excepţii, aşa cum există şi cu producţiile recente.


Atmosfera (şi umorul din plin) din filmele clasice, din 1935-1965 (1970), nu e egalată de ceea se se produce în prezent.

Jack Lemmon e îndrăgostit de Shirley MacLaine în „Apartamentul” (1960)


Fiecare alege în funcţie de criteriile lui. Nu poţi schimba gusturi. Nici MENTALITĂŢI. Am auzit de atâtea ori cuvintele „E vechi!” despre o realizare excepţională, însă de prin anii ’50-60-’70 (şi nu numai), că m-am săturat...
Pentru mine, FARMECUL filmelor vechi e nepreţuit.


 
Dragoste la superlativ în „Brief Encounter” (1945)


Ce s-a SCHIMBAT faţă de anii aceia magici (1935-1965)?

Mmm... OAMENII S-AU SCHIMBAT. Şi-au pierdut răbdarea undeva printre ani. Tehnologia ne-a făcut mai roboţi, mai fără sentimente, comunicarea faţă în faţă se stinge... Vrem REPEDE, MULT, se diluează capacitatea de a SIMŢI. Pentru cei mulţi se fac filmele actuale, cu bugete astronomice, dintre care multe nu SPUN nimic, nu TRANSMIT, nu trec dincolo de ecran. Ecran în faţa căruia se află mulţi consumatori de popcorn şi atât. Consumă un film şi trec mai departe. Eventual la altul.
Pe mine, un film trebuie să mă consume - ca EMOŢIE.

TEHNOLOGIA în cinematografie a evoluat enorm. Producătorii profită de tot ceea ce îi oferă aceasta pentru a aduce spectatori în sală. Sunt absolut conştientă că TEHNOLOGIA e un mare câştig; însă eu nu vreau ca asta să primeze. Să fie cea mai importantă.

O-ho! Şi CENZURA! Ce mai cenzură era în anii aia ai Epocii de AUR a cinematografiei! Un licăr de EROTISM (cu hainele la vedere) şi s-a zis cu lansarea peliculei tale... Taie scena şi mai vorbim! (Bineînţeles că mă ia iar exagerarea pe dinainte...)

***

Filmele „vechi” au tehnici ceva mai... învechite - regie, scenografie, imagine -, au ceva forţat, accentuat de muzica super-dramatică uneori, săruturile sunt forţate. Dar asta nu te împiedică să SIMŢI.
Acum??? Acţiunea se învârte în jurul efectelor speciale deseori, adică acţiunea e construită pe baza efectelor speciale, nu invers, se „nasc” nişte vedete (de carton, deseori) care joacă în aşa ceva, numeri „dive” şi „divi” cu nemiluita astfel.
Sunt excepţii, căci ele confirmă toate REGULILE. Sunt eu pornită, dar se mai face şi cinema cu sufletul, din suflet.
Ca în cazul animaţiilor gen FROZEN (de văzut la cinematograf!).
SUFLETUL pierde teren cu fiecare an... Mie una îmi provoacă tristeţi înlănţuite chestia asta... poate şi depresii...

Vreau şi eu măcar atâtea filme care să trezească în mine o VIBRAŢIE aşa cum a fost cu ce am văzut din cei 30 de ani MAGICI ! Nu sunt Gică Contra şi nu mi-am pus două perechi de ochelari de cal, aştept orice sugestie... din anii 2000. Ceva... frumos - uite, cum a fost The Princess Bride , cu toate că ăsta e din 1987. Ori, ca să sar într-un cu totul alt gen, danezul The Hunt, 2012, un candidat serios la Oscarurile de anul ăsta. Ori Take This Waltz, 2011. Sunt ceva, n-a zis nimeni că nu sunt.
Ca să o iau strict ca NUMĂR, sunt mult mai puţine decât cele din 1935 încoace...

Câte FILME ACTUALE vor trece proba timpului, cel mai bine cotată dintre toate probele la care sunt supuse producţiile cinematografice? Câte vor rămâne în istorie, spre a le fi povestite generaţiilor următoare?
Câţi actori se pot numi staruri în adevăratul sens al cuvântului - o carieră în care calitatea interpretării să fie ceva constant, nu doar calitatea... scandalurilor/bârfelor?

Să vă întreb ceva: Vi s-a întâmplat să refuzaţi/să aveţi reticenţe la o carte din literatura anilor ’30, ’40, ’50, ’60 (să zicem, un Steinbeck) pentru că e VECHE? Că nu are STILUL şi ACŢIUNEA palpitantă a scrierilor din prezent?
Atunci, cu filmele ce-aţi avea???


Mai jos, am făcut o SELECŢIE a unora dintre cele mai bune realizări ale perioadei 1935-1965 la care, din fericire, am avut de curând acces. Nu am ţinut cont de vreo ordine - sunt doar cum mi le amintesc.

Roman Holiday/Vacanţă la Roma (1953)
It's a Wonderful Life/O viaţă minunată (1946)
The Apartment/Apartamentul (1960)
Sabrina (1954)
Love in the Afternoon/Dragoste de după-amiază (1957)
Breakfast at Tiffany's/Mic dejun la Tiffany (1961)
Some Like It Hot/Unora le place jazz-ul (1959)
Gentlemen Prefer Blondes/Domnii preferă blondele (1953)


http://www.doctormacro.com/Images/Hepburn,%20Audrey/Annex/Annex%20-%20Hepburn,%20Audrey%20(Roman%20Holiday)_03.jpg    http://www.christchurchcville.org/wp-content/uploads/2013/12/Its_Wonderful_Life.jpg

„Vacanţă la Roma”? Oricând!...      ...Numai să fie „O viaţă minunată”!


☺ Tot ce ţine de Hitchcock - dragostea mea pentru geniul lui dăinuie de cel puţin 20 de ani; în adolescenţă, urmăream TOATE filmele difuzate la televizor aparţinând maestrului suspansului. Dar domnul Hitchcock scapă şi puţin sau mai mult romantism în POVEŞTILE sale...
Cel mai recent, m-am delectat cu Vertigo (1958),
North by Northwest/La nord prin nord-vest (1959), To Catch a Thief/Să prinzi un hoţ (1955), Rear Window/În spatele ferestrei (1954), Spellbound/Fascinaţie (1945) şi Shadow of a Doubt/Îndoiala (1943).


 
Cary Grant aleargă mult în „La nord prin nord-vest” (1959)


☺ La Arsenic and Old Lace/Arsenic şi dantelă veche (1944) am râs cu lacrimi, l-am revăzut chiar a doua zi, de la cap ca coadă, fără să mă plictisesc o clipă.

☺ În aceeaşi categorie, a comediilor clasice, intră The Philadelphia Story/Poveste din Philadelphia (1940), Bringing Up Baby/Leopardul Suzanei (1938) şi How to Steal a Million/Cum să furi un milion (1966), Harvey (1950).

Comedie de aventuri: Mogambo (1953).
Dramă romantică: Random Harvest (1942).

☺ Trecând un pic la DRAME, ar fi Brief Encounter (1945), An Affair to Remember (1957), A Patch of Blue (1965), A Place in The Sun (1951), The Children's Hour/Şcoala de fete (1961), Summertime/De-a lungul verii (1955), This Property Is Condemned/Proprietate condamnată (1966), Two for the Seesaw/Doi pe-un balansoar (1962).

☺ De menţionat şi MUZICALURILE, gen pe care nu îl agreez în general, însă filmele ce urmează au fost încântări fără margini: My Fair Lady (1964), Funny Face (1957), Sound of Music/Sunetul muzicii (1965), Gigi (1958).

„Sunetul muzicii” (1965), muzicalul tuturor vârstelor


CHARADE/ŞARADA (1963), care cuprinde atât de multe genuri... Cu un generic inovator... Nu am comentarii la ceea ce s-ar chema FAVORITUL MEU.


Multe dintre producţiile menţionate îi au în distribuţie pe nemuritorii Marilyn Monroe, James Stewart, Cary Grant, Ingrid Bergman, Grace Kelly, Katharine Hepburn, Audrey Hepburn, Natalie Wood, Jack Lemmon, Shirley MacLaine, sora lui Warren Beatty - doar ultimii doi dintre aceştia trăiesc.


 
Şarmul lui Audrey Hepburn şi Peter O’Toole în „Cum să furi un milion” (1966)


Aş vrea să mă apuc să scriu aici despre toate, dar există chestiunea TIMP. Uf!!!

Şi, DIN FERICIRE, mai sunt unii care fac filme şi pentru SUFLEŢELUL MEU (aşa, ca recentul Saving Mr. Banks). Şi nu le pot ocoli.


CONCLUZIA concluziilor: Avem nevoie de SUFLETUL filmelor „vechi”!
...în lumea asta tot mai lipsită de suflet...!


*Foto deschidere: Cary Grant şi Audrey Hepburn în „Şarada” (1963)



Related Posts Plugin for 

WordPress, Blogger...

2 comentarii:

  1. Ferent Constanta7 februarie 2016, 21:49

    Filmele, vechi,au subiect,zi încă sunt vizionate. Nu au...ratting.Sunt putini consumatori... Nu sunt vizibili dar există. Eu am toate d.v.d.-urile ziarului Adevărul. De câte ori am văzut "La strada "? Nu mai stiu. Dar tot ma emoționez, când Gelsomina(Giulietta Massini) ,rămâne singură ,lângă zidul ruinat...Dar nu vreau sa va fur subiectele..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am ţinut-o multă vreme în prejudecăţi în ceea ce priveşte „filmele vechi". Dar, odată descoperite, nu mai vreau să le dau drumul...
      Staţi liniştită, nu îmi furaţi subiectele! :)
      Ioana

      Ștergere