sâmbătă, 22 februarie 2014

Hoţul de cărţi - Markus Zusak. SUPRAVIEŢUITOAREA LIESEL


Editura: Rao
Anul apariţiei: 2011 (prima ediţie)
Titlul original: The Book Thief (cartea a apărut pentru prima dată în Australia, în 2005)

Am citit cartea aceasta înainte ca toată lumea să înceapă să vorbească despre ea. Am amânat să scriu, pentru ca ideile să se aşeze un pic.
Toată frenezia a pornit de la apropierea LANSĂRII CINEMATOGRAFICE a Hoţului de cărţi ÎN ROMÂNIA (28 februarie 2013).

În ciuda dimensiunii (peste 500 de pagini), Hoţul de cărţi se citeşte uşor.
Autorul foloseşte propoziţii scurte şi o mulţime de paragrafe.

Stilul este cel care l-a consacrat pe autor (în cele patru volume publicate anterior) - poetic, în care metaforele au locul lor bine stabilit.
Dar nici asta nu înseamnă că lectura este greoaie.

CE VREA SĂ ZICĂ AUTORUL
Markus Zusak a declarat într-un interviu că a intenţionat să arate şi o ALTĂ LATURĂ A GERMANIEI NAZISTE: „... existau şi copii rebeli care nu respectau regulile şi oameni care îi ascundeau pe evrei în casele lor” - pentru „Sydney Morning Herald”.

Acţiunea începe în 1939, în Germania nazistă. Într-un oraş fictiv din apropierea München-ului, Molching. Pe Strada Himmel - care înseamnă Rai (Cer) în limba germană.
Se ard cărţi, evreii sunt persecutaţi, miroase a război.


CU CINE AVEM DE-A FACE

În primul rând, Moartea. Care e naratorul.

Moartea dezvăluie unele dintre... secretele ei. First of all, nu are coasă şi nu e îmbrăcată în negru.
Apoi, cum toate sufletele sfârşesc în braţele ei.
Şi, la final: „Sunt bântuită de oameni”.


„UITE UN MIC ADEVĂR:
                                                       Vei muri.
                            REACȚIE LA ADEVĂRUL MAI SUS-MENȚIONAT
                                                      Vă îngrijorează?
                                                 Insist să nu vă fie teamă.
Mă veți cunoaște îndeajuns de bine și destul de curând, în funcție de o diversitate de variabile.
Așa cum am menționat deja, singura mea consolare este distracția. Mă ține să nu înnebunesc. Mă ajută să rezist, având în vedere perioada de când practic această slujbă. Problema este: Cine mi-ar putea lua locul vreodată? Cine ar putea interveni, în timp ce eu iau o pauză într-o destinație de vacanță cu iz de stațiune oarecare, fie că e tropicală sau potrivită pentru o excursie la schi? Bineînțeles, răspunsul este: Nimeni - ceea ce m-a obligat să fac din distracție vacanță.
Totuși, ai putea întreba, de ce are nevoie de o vacanță? De la ce trebuie ea să-și distragă atenția?
Ceea ce mă aduce la următorul punct.
Este vorba despre oameni.
Supraviețuitorii (...).”

Când le e încredinţată părinţilor sociali, în 1939, Liesel are aproape zece ani.

Cărţile (şi scrisul) o ajută pe Liesel să supravieţuiscă ororilor războiului.
Prima carte pe care fata o fură este la înmormântarea fratelui ei mai mic. Liesel a vrut să păstreze volumul ca amintire a celui dispărut prematur.
Cartea se intitula „Manualul groparului” şi îi căzuse din buzunar unui tânăr care lucra la cimitir.
Însă Liesel nu a avut norocul unei educaţii conforme cu vârsta. Pentru ea, prima carte e... un obiect.

A doua carte furată - de fapt, salvată - e în timpul arderii cărţilor de către nazişti. Acum, Liesel e mai matură şi poate descifra cât de cât cuvintele.

Hans Hubermann e tatăl adoptiv al lui Liesel. De care ea se simte cel mai apropiată. E cel care a fost lângă ea, a vegheat-o nopţi întregi după coşmarurile de care copilul nu putea scăpa când a venit în casa lui.
El îi insuflă fetei dragostea pentru cuvinte.
EL O ÎNVAŢĂ SĂ CITEASCĂ.
O introduce în lumea magică a cuvintelor.

Hans e un om liniştit, calm, care a refuzat iniţial să se înscrie în Partidul Nazist.
A trecut pe lângă moarte în primul război mondial. A învăţat să cânte la acordeon cu ajutorul unui EVREU.

Ilsa Hermann e soţia primarului, umbra care o vede pe Liesel cum ascunde volumul în timpul incendierii cărţilor. În acelaşi timp, Ilsa este clienta mamei adoptive a fetei, care spăla şi călca rufe.
Cele două, matur şi copil, se întâlnesc oficial, iar femeia o invită pe eroină în Ţara Minunilor, camera unde se află biblioteca ei impresionantă.
Liesel ajunge să fure câte o carte din colecţia Ilsei.
Nefericita soţie a primarului - acesta nu apare deloc în paginile Hoţului de cărţi - O ÎNDEAMNĂ PE LIESEL SĂ SCRIE.
Povestea vieţii.

Max e un EVREU. Fiul celui care l-a învăţat să cânte la acordeon pe Hans Hubermann. La care Hans are o datorie. Morală.
Liesel se ataşează enorm de tânăr. Coşmarurile şi adoraţia pentru cuvântul scris îi apropie.
Max SCRIE ŞI DESENEAZĂ pentru Liesel. Pe paginile şterse cu vopsea ale lui Mein Kampf.



Imagine din filmul „Hoţul de cărţi” (2013)


Rosa Hubermann, mama adoptivă a lui Liesel, e stăpâna casei. Îi bălăcăreşte mai mereu pe Liesel şi pe soţul ei.
Însă, sub această mască, zac sentimente profunde (pozitive!) pentru cei doi, care ies cu timpul la iveală.

Prietenul de suflet al lui Liesel e Rudy, vecinul ei, care provine dintr-o casă cu mulţi copii. Nu-i agreează pe nazişti.
Liesel şi Rudy sunt de-o vârstă. El se crede Jesse Owens (vedeta Jocurilor Olimpice din 1936, de la BERLIN) şi o iubeşte pe ea.
Împreună, pun la cale şi participă la furtişaguri mărunte (cartofi, mere, ceapă...), dar esenţiale pentru a-şi mai potoli foamea.
...şi foamea de cărţi, în cazul ei, atunci când merg amândoi la casa soţiei primarului...



DESPRE AUTOR
În 2005, la lansarea pe piaţă a Hoţului de cărţi, Markus Zusak avea fix 30 de ani.
Markus Zusak s-a născut în Australia, părinţii lui fiind originari din Germania (mama), respectiv Austria.
Scrierea Hoţului de cărţi a fost influenţată de poveştile pe care i le-au spus părinţii, ambii trăind al doilea război mondial în Europa.


FAPT DIVERS
Aşa cum spuneam mai sus, locul unde se petrece acţiunea din Hoţul de cărţi, Molching, nu există în realitate. 
Molching întruneşte elemente din oraşul bavarez Olching.
În acelaşi timp, Strada Himmel (pe care locuieşte Liesel) este denumirea dată unui drum de 100 de metri lungime care ducea spre camerele de gazare.


EPILOG
Markus Zusak a devenit un adevărat fenomen literar în urma publicării Hoţului de cărţi.
Cartea se numără încă printre bestseller-urile „New York Times”, la aproape nouă ani de la lansare.
Hoţului de cărţi i-a adus lui Makus Zusak numeroase distincţii literare, pentru a nu mai vorbi de traducerea în peste 30 de limbi a creaţiei.




DA, DA! ŞI FILMUL...!
E o coproducţie SUA-Germania 2013, putând fi văzut în America - dar şi în Puerto Rico, Canada şi Jamaica - la finele anului trecut.
Cunoscuţii Geoffrey Rush şi Emily Watson le dau viaţă pe ecran părinţilor lui Liesel. Aceasta este interpretată de canadianca
Sophie Nélisse.
The Book Thief filmul a primit câte o nominalizare la OSCAR şi la Globul de Aur, pentru muzică.
Rating-urile (cotațiile) pentru ecranizarea The Book Thief nu sunt chiar excelente:
rottentomatoes.com       46%
allmovie.com        2 stele şi jumătate (din 5)
imdb.com    7,7 (dar va ma scădea).


Related Posts Plugin for 

WordPress, Blogger...

4 comentarii:

  1. Acum o citesc si eu, atras de cronicile excelente pe care le-a primit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aparitia ecranizarii incurajeaza de obicei lectura unei carti. Sunt curioasa sa rasfoiesc si alte carti ale australianului, trecute sau viitoare.
    Iti place stilul lui Zusak?

    RăspundețiȘtergere
  3. Practic este vorba despre Hoata de carti si nu hotul. Filmul este foarte bine realizat. O ecranizare impresionanta ce pune in evidenta mai multe valente ale aceluiasi sens, ceea ce o carte nu o poate face avand in psihicul lectorului alte dimensiuni decat cea in 3d pe care o poate realiza ecranul. Un fel de a spune, sa zicem. Autorul poate ca, scriind-o, nici nu a realizat ca poate merge mult mai departe fiind inca tanar si culegator de istorisiri. O voi citi si eu cu siguranță. Dar filmul merita vazut.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine ai venit la Han! Eu intotdeauna (cu mici exceptii) aleg varianta carte, apoi film. Nu stiu, e altceva, iti imaginezi tu o lume, apoi vezi cat din trairile pe care si le-a imaginat autorul au ramas si dincolo de camera de filmat.
    Nu spun prin asta, Doamne fereste!, ca filmul nu induce senzatii.
    Pentru Zusak, Hotul de carti a fost un succes oarecum neasteptat. Stilul lui e accesibil, dar si original.
    Spor la lectura!

    RăspundețiȘtergere