duminică, 8 martie 2015

Bran. Castelul Bran




Dacă în postarea dedicată Culoarului Rucăr-Bran am pomenit în treacăt Branul şi al său Castel, acum vă invit la o vizită virtuală printre ziduri (şi nu numai), tot într-un peisaj hibernal.

Simbolul localităţii braşovene, Castelul Bran reprezintă principalul punct de atracţie al Culoarului Rucăr-Bran în ceea ce priveşte construcţiile. Peisajele de aici sunt altceva...

☺ Trebuie menţionat că în curtea/parcul Castelului se poate vizita Muzeul Satului Brănean, unde sunt expuse case tradiționale din Culoarul Rucăr-Bran.
Muzeul funcţionează din 1962.


Amintiri din copilărie

Vacanţele din copilărie îmi sunt marcate de Bran şi de Castelul Bran.
Pe când Branul şi Castelul erau departe de notorietatea de azi, noi ne plimbam pe acolo ca acasă.
În Castel şi în împrejurimi am ajuns de nu-mai-ştiu-câte-ori, pe vremea când singurul loc de cazare era motelul de la intrarea în Bran, dinspre Zărneşti.
Departe de kitch-ul de acum, de înghesuială, de renume. De vampireală.

Cum nu eram fericiţii posesori ai unui autoturism, era necesar schimbul a trei mari mijloace transport din Bucureşti ca să ajungi în locul unde Transilvania se înâlneşte cu Muntenia – două trenuri (Bucureşti-Braşov şi Braşov-Zărneşti) plus o maşină (rută) scârţâindă, în aer închis, doldora de lume!
Era o zi întreagă pe drum... dar noi eram copii şi nu ne păsa. Timpul era infinit pentru noi.
Azi, cu maşina proprietate personală, nu sunt mai mult de trei ore până în Capitală – oficial, 188 de kilometri, două ore şi jumătate fără opriri.

☺ Din 2006, Branul este înfrăţit cu Balcic – oraşul de la Marea Neagră aflat pe teritoriu bulgăresc; între 1913 şi 1940 a aparţinut Regatului României.
O copie a capelei de la Balcic, Capela Reginei, a fost construită la Bran de Prințesa Ileana a României (ulterior Maica Alexandra, 1909-1991), fiica cea mică a Reginei Maria a României (1875-1938). În Capelă se afla vasul cu inima Reginei, adusă de la Balcic.
În prezent, inima Reginei Maria se odihneşte în Castelul Pelişor din Sinaia, mai precis în Salonul de Aur al acestuia.


Mici poveşti despre Castel

☺ Conform site-ului oficial al Castelului Bran, în anul 1211, Cavalerii teutoni (ordin religios catolic) încep ridicarea unei fortăreţe (din lemn) la Bran. Aceasta a fost distrusă, în 1242, de mongoli.
☺ Între 1377 şi 1388, este construit Castelul Bran, din piatră, pe stânca abruptă dintre Măgura şi Dealul Cetăţii.


Castelul îndeplineşte rol de VAMĂ (până atunci era la Rucăr) şi de fortăreaţă.
☺ În 1407, Sigismund de Luxemburg, Regele Ungariei, oferă Castelul Bran ca feudă aliatului său, Mircea cel Bătrân.
☺ În 1459, armata lui Vlad Ţepeş trecea prin Bran către Braşov – din ordinul lui, au fost arse suburbiile oraşului, iar sute de saşi, omorâţi. Saşii l-au văzut pe Vlad Ţepeş drept un tiran extrem de sângeros (!) în cronicile lor.
☺ Din 1836, Branul nu mai este punct vamal (şi de graniţă).
☺ În 1920, Castelul intră în posesia Reginei Maria, ca donaţie a cetățenilor Brașovului, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Castelul Bran devine reședință regală de vară şi îi sunt aduse numeroase îmbunătăţiri - unele le sunt de folos şi locuitorilor din zonă.
După moartea Reginei Maria, Castelul Bran a fost moştenit de Principesa Ileana.
☺ În 1948, Castelul Bran intră în proprietatea statului român, iar în 1956 este transformat în muzeu.
☺ În 2009, Castelul Bran revine definitiv moştenitorilor Principesei Ileana, Arhiducele Dominic, Arhiducesa Maria Magdalena și Arhiducesa Elisabeta – copiii acesteia.

Principesa Ileana

☺ În apropierea Castelului Bran puteţi vizita Muzeul Vămii Medievale Bran, deschis începând din 1987.
Branul era punctul de legătură al Munteniei cu Transilvania.

Semeţ

Vedere din Curtea Castelui Bran


Vedere de sus, de prin Castel


În Castelul-muzeu





Culoare, scări, lumini








Turnuri şi turnuleţe










Ieşim?




Scară-tunel

LEGENDA cu Dracula (Buhuhu!)
Totul a pornit de la irlandezul Abraham „Bram” Stoker (1847-1912), care, în 1897, şi-a publicat opera de căpătâi, romanul „Dracula”, care conţine numeroase pasaje horror.
Deşi nu a călătorit niciodată pe meleagurile pe care le descrie, Bram Stoker s-a documentat timp de șapte ani asupra poveștilor mitologice cu vampiri şi s-a întâlnit cu un scriitor maghiar, care l-a pus în temă în legătură cu misterele ce s-ar ascunde în Carpaţi.
În „Dracula”, un avocat ajunge în Transilvania, la castelul Contelui-vampir Dracula. Bram Stoker l-ar fi folosit pe Vlad Țepeș (fiul lui Vlad Dracul) ca sursă de inspirație pentru roman.
Castelul unde se petrece acţiunea din „Dracula” este ridicat pe vârful unei stânci – aşa cum este Castelul Bran din Transilvania, de aici asocierea.
Se pare că, în descrierea ficţionalului Castel al lui Dracula, Bram Stoker a avut ca sursă o prezentare a Castelului Bran disponibilă pe atunci în Anglia.

Bram Stoker

☺ Romanul „Dracula” al lui Bram Stoker a cunoscut numeroase ecranizări şi puneri în scenă. Însuşi autorul a scris prima adaptare teatrală – aceasta s-a jucat o singură dată...
Printre actorii care l-au întruchipat pe Contele Dracula pe marele ecran se numără Christopher Lee, Bela Lugosi (născut la Lugoj), Klaus Kinski și Gary Oldman.


TARIFE şi program Castelul Bran

Taxa vizitare: 30 lei/adult
*cu reducere pentru pensionari, elevi, studenţi şi grupuri

Taxa filmare: 20 lei

Programul de vizitare a Castelului Bran este iarna: 12-16 lunea, 9-16 în restul zilelor ŞI primăvara-vara (1 aprilie-30 septembrie) 12-18 lunea, 9-18 în restul zilelor.



MATERIALE DE IARNĂ pe blog:








Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

14 comentarii:

  1. Foarte faine sunt fotografiile castelului pe timp de iarnă!
    La mulți ani! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti dai seama ca am zeci de drumuri pe langa castel?Timpul s-a opus ,pentru ca ne grabim sa ajungem la nepoata.Noroc cu tine ca am facut aici o vizita in detaliu cu multe materiale si explicatii.Inca nu a trecut si-ti zic un calduros "La multi ani"!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am încă nostalgiile anilor '80, cu Branul atât de puţin cunoscut prin „legenda lui Dracula" - cu Branul vizitat pentru valoarea istorică.
    Dacă e să vă opriţi, mergeţi în extra-sezon (când o fi ăsta la Bran) sau în zilele săptămânii, nu în weekend. Şi nu la tarabele cu te-miri-ce :)
    Mulţumesc pentru urări, asemenea şi dumneavoastră!
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie Branul mi se pare un loc cu potential turistic enorm pentru Romania. Valorificat mai bine si promovat cum trebuie ar aduce o multime de turiști profitand de notorietatea lui Dracula, dar facandu-i totodata cunoscuta si insemnatatea lui istorica.
    Off, avem atatea locuri frumoase, de-am invata mai mult de la cum se fac lucrurile in turism prin vest....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, clar, potential exista. Dar „faza" cu Dracula... de ce să atragi turişti pe o legendă care nu are nicio bază, de niciun fel?
      Eu am ramas cu amintirea din copilarie a acestui loc, atunci cand Dracula nu era pomenit.
      Are atata istorie Branul, ca e pacat sa nu mearga doar pe asta.
      Si, da, ai mare dreptate, la cate locuri frumoase exista in Romania... Tot aud comentarii la Turul Frantei la ciclism despte tot felul de ziduri, istorie de te miri unde... şi la noi exstă, dar cine sa stea sa „chinuie” sa o scoata la suprafata?!
      Ioana

      Ștergere
    2. Nu-l mai laudati atit acel Castel,eu am fost in vara lui 2014 in August si vreau sa spun ca este foarte urit,imputit,nu este ingrijit deloc,nu stiu cum ai facut tu pozele alea dar nu bate cu realitatea,nu doresc la nimeni sa duca acolo ca nu au ce vedea si vor pleca cu un gust foarte amar.Nu este decit o afacere pentru cei cel detin,deoarece au preturi foarte mari,si tu ala care afisezi tarifurile mai documenteazate ca in weekend taxa este de 50 ron,nu cum zici tu si stai ca prostul la o coada infernala care Iti ia cel putin 4 ore ca sa intri in castel si aici o sa fii dezamagit,asa ca nu mai incuraja oamenii sa duca ca I-au o mare teapa,totul este o afacere acolo,toate sunt scumpe,inclusiv si mincarea si mai mult de atit este si stricata cum am patit-o eu,la una din terasele de acolo am comandat friptura si era stricata.Deci oameni buni nu va duceti acolo ca veti cheltui multi bani,nu aveti ce sa vedeti si veti pleca foarte dezamagiti.Ala care a publicat pozele acelea cred ca are vreun interes,acele poze sunt truncate,nici pe departe nu seaman cu ce este in interiorul si exteriorul castelului(eu nu voi mai merge in vecii vecilor pe acolo).urit urit urit urit urit

      Ștergere
    3. În ce ar putea consta lauda???
      Am folosit ceva documentare pentru istorie, pentru legenda lui Dracula... am făcut o prezentare, fiecare alege dacă merge sau nu.
      Mie Castelul îmi este foarte drag, am intrat de atâtea ori în copilărie în curte şi în interior!
      Şi în fond, fiecare cu gusturile lui, nu? Fiecare merge la Bran, la Castel pentru ceva - pentru atmosferă, legendă.
      Şi... mda... nu am nici un interes ascuns... iar ăsta e un jurnal despre FRUMOS!

      Ștergere
  5. am fost acum doua zile la Bran,pe intai august,spre rusinea mea pt.prima oara,si am fost incantata de castel,de locuri,de oameni;mi-a placut si mi-am propus sa revin;anonimul din 17 martie cred ca este rau intentionat,pentru ca mie mi s-a parut totul bine organizat si bine intretinut(cu exceptia cozii de la intrare!)interioarele curate,parcul superb,cu lacul cu nuferi,privelisti minunate,asemenea celor din prezentarea d-voastra;am fost si la capela Stella maris si la grota unde a fost depusa inima reginei in anul 1940-acestea mi s-au parit cam lasate de izbeliste,dar de la grota se vede asa de frumos castelul!iar preturile sunt acceptabile,nici vorba de 50 lei, intrarea la castel este 35 lei,dar se viziteaza si parcul si muzeul;iar pensiunile sunt la tot pasul cu preturi avantajoase

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună ziua,
      Mulţumesc mult pentru precizări, pentru timpul alocat acestui blog şi pentru comentariu!
      În perioada verii chiar nu am mai ajuns de mult la Castel... trebuie să fie frumos. Aştept să treacă aglomeraţia, că nu mă împac deloc cu ea...!
      Cozi la intrare sunt peste tot; în Ungaria am aşteptat diuă ore şi jumătate să vedem o amărâtă de peşteră, în Croaţia - o oră pentru Parcul Plitvice.
      Mulţumesc încă o dată pentru vizită,
      Ioana

      Ștergere
  6. Atunci du-te Neică Anonim prin coclaurile altora și uită definitiv de istoria țării in care trăiești ...S-auzim de bine !

    RăspundețiȘtergere
  7. Am vizitat Castelul în anul 2006. Am trăit niște emoții aparte. Am reușit să fotografiez camera în care a dormit Vlad Țepeș în drumul său spre Castelul Huniazilor unde l-a „găzduit” o vreme Matei Corvin.Mulțumesc pentru imagini.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare plăcere!
      Eu am avut şansa să merg în Castel atunci când nu exista atâta publicitate, când legendele nu erau nenumărate şi la tot pasul, mai presus de istorie; când aglomeraţia nu era la ordinea zilei (anii '80).
      (Am văzut fotografia dumneavoastră pe facebook - interesant unghiul!)

      Ștergere