vineri, 7 februarie 2020

Romania mai putin stiuta: Comorile din Scarita-Belioara (Muntii Apuseni)




Traseu:
*Circuitul Scăriței-Belioara, cu pornire din satul Poşaga de Sus


Geografic, Rezervaţia Şesul Craiului – Scărița-Belioara este situată în Masivul Muntele Mare din Munţii Apuseni.

Acum, c-am făcut cunoştinţă, să vă spun în ce hal am umblat eu prin bucăţica aceasta a Împărăţiei Apusenilor: cu o răceală cruntă, cu tuse şi slăbiciuni de nota 10.
Daaar... noi nu stăm acasă.
Promisiunea-i promisiune; iar la Scăriţa-Belioara râvneam în cantităţi industriale. O aşteptare asemănătoare cu cea de la Cozia. Mi-era dor de ceva ce nu atinsesem cu privirea încă, dar trăia de mult în interior şi proiecta lumini de diamant. Şi abia aştepta să-şi reverse forţa. Aşa m-am exprimat despre zona Mălăieşti şi e la fel de valabil.



Data: 18 ianuarie
Cazare: în Făgetu Ierii, comuna Iara, județul Cluj

Jos-jos, dar ce frumos...!
Dragi munţomani dacă vă străbate cumva prejudecata că altitudinea „face muntele”, că numai la peste 2000 de metri eşti cu adevărat SUS şi te străbat, numai acolo, fiori de libertate şi de FRUMOS absolut... oooooi, aveţi idee cumva ce privelişti sunt pe la 400 - 1000 - 1300 de metri, câteodată?
Munţii Măcin, primul exemplu care-mi stă ca exemplificare. La foc automat e şi Trescovăţ cu Dunărea la picioare pe lista (foarte) scurtă.
Unde mai pui că-n Rezervaţia Scărița-Belioara ne delectăm şi cu Şesul Craiului. (C)Rai, da? Denumirea completă a locului protejat e Şesul Craiului – Scărița-Belioara.
Concret, rezervaţia (aflată pe teritoriul comunelor Poșaga și Ocoliș, județul Alba) cuprinde Șesul Craiului, pădurea de pe Muntele Scărița și abrupturile ce străjuiesc obârșiile Văii Belioara – afluent al Văii Poșăgii.

Iniţiativa protejării zonei i-a aparţinut botanistului clujean Alexandru Borza (1887-1971), întemeietorul Grǎdinii Botanice din Cluj-Napoca şi al Muzeului Botanic din Cluj-Napoca. De asemenea, a pus bazele geobotanicii din România.
Bine de ştiut: Alexandru Borza a contribuit, alături de Emil Racoviță, la înființarea primului parc național de pe teritoriul ţării noastre, Parcul Național Retezat.
Şi Organizația Cercetașii României se leagă de numele lui Alexandru Borza: acesta a fost printre cei care au ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România.

Altitudinea maximă în Scărița-Belioara este atinsă pe Vârful Scăriţa (1384 m).
Cum în Apusenii dragi nu atingem chiar cei 2000 de metri regulamentari, Scărița-Belioara ne încântă cu plante de toate soiurile: de la cele specifice climatelor reci, alpine şi subalpine, la cele mediteraneene şi de stepă – printre ele, laleaua pestriţă.
Fiindcă zona e dotată cu stâncă în cantităţi mari, floarea-de-colţ e la ea acasă în Scărița-Belioara.



Vineri seară se încinseseră de mama focului discuţiile referitoare la traseu, între Ramona, Vasile şi Doru, mai ceva dacă era vorba despre politică. Sau fotbal, tot aia. Sau tenis.
Ce-aveţi, fraţilor, pregătim un război şi nu ştiu eu? Oamenii au bătut des cărările Scăriţei şi fiecare-i dădea cu idei proprii şi personale.

Bine, traseul era conturat de mult, numa’ trebuia bătut în cuie.
Plecăm din Poşaga (Poşaga de Sus, mai exact), schimbând judeţul Cluj cu Alba. Oricum, suntem la graniţă, pe undeva.

În cazul în care staţi mai mult în zona Poşaga, vizitaţi Biserica „Sfinţii Arhangheli” şi Cheile Poșăgii.
Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli” datează din secolul al XVIII-lea (1789) şi se află în cătunul Belioara.
Cheile Poșăgii (Cheile Poșegii) le găsiţi între satele Poșaga de Jos și Poșaga de Sus. S-au format pe cursul pârâului Poșaga, afluent al râului Arieș.

Frumuseţi de Apuseni


Izvorul Poşaga, Izvorul Tămăduirii (Izvorul Maicii Domnului)

Pe drum, oprim la un mic lăcaş. Să nu înţepenim în maşină.

Legenda cu izvorul
Aici, pe Valea Poşăgii, la vreo sută de metri de Schitul Izvorul Poşaga, a fost construită o capelă, pentru a adăposti/proteja un izvor. Care izvor se zice că ar fi făcător de minuni, tămăduitor. Se cheamă Izvorul Tămăduirii (Izvorul Maicii Domnului).
Îl găsiţi pe partea stângă, în direcţia de mers spre Rezervaţia Scăriţa-Belioara. În prealabil, traversaţi un podeţ.
După ce au băut apă din acest izvor, multe femei s-ar fi vindecat de boli incurabile. Aşa se spune.
Tot pentru cine crede în minuni: în fiecare an, în perioada în care are loc sărbătorirea hramului Schitului de la Poşaga, apa ar curge în cantitate mult mai mare din izvor decât în restul anului.




Apa împietrită de pe Valea Poşăgii


Cu regie, fără regie...



Pornim în circuit

Avem în faţă o mare parte din calcarul Scăriţei-Belioara.
E platoul Şesul Craiului, undeva la peste 1350 m altitudine. Aşa, să nu ne lase Craiul nici aici.


Şesul Craiului, în dreapta şi după câteva minute de mers




Cine-i harnic face un ocol pe la căsuţe – urcare prin dreapta potecii marcate



Începem cu o trecere printr-o poartă de lemn.



Urcare-i lină, apoi vine partea accentuată. Vreo două dealuri niţeluş mai pieptiş.
După care se linişteşte.



Nu merită strădania? Doar ne întoarcem şi vedem asta: Şesul Craiului.
Şi ce mai Crai!


Cum spuneam – linişte şi pace


Scrambling!

Chiar mi-era dor de o căţărare. Scurtă, de poftă.
Dificultate redusă. Nici măcar nu-s mai mult de 200 de metri în lungime.



 


Când ne plictisim (aka obosim), aruncăm o privire peste umăr



A venit, a venit... toamna

După marea zbenguială pe stâncă, ne plimbăm un pic-uţ la deal, prin pădurea... aurie. Ce-are-a face că suntem în mijloc de ianuarie? Teoretic, în miez de iarnă. Cică.








Aliniate, căsuţele şi grajdurile antice sunt plasate la fix.
Suntem în Poiana La Măteoaie (Groapa Măteoaie).




Avem un suporter devotat cu noi






 



Mai zburdăm în sus, până ne lovim de ienuperi.





Înc-oleacă de urcare
(ne oprim pe la 1350 m altitudine)
 
În mijlocul Scăriţei-Belioara se poate ajunge şi din staţiunea Muntele Băişorii – marcaj bandă albastră.
O descriere de traseu găsiţi AICI şi AICI.



 Ţepi de zăpadă


Platoul Şesul Craiului

Pentru noi, cei care-am suit pentru prima oară Scăriţa, e rost de foto, de căscat gura; fiecare după preferinţe.
Pe undeva, dacă ai privirea ageră, cuprinzi Vârful Muntele Mare şi instalaţiile de pe el. Este al treilea cel mai sus în Carpații Occidentali, 1826 m.






Șaua La Răscruce


Ce de modele de stâncă! Dacă mai scriu o dată „nebunia naturii” vă supăraţi? Cum să (mai) prinzi din zbor toate cuvintele neasemuite care ţi se învârt primprejur?
Pe aici pe undeva, deasupra prăpăstiilor neasemuite, ne vom umple şi stomacurile... nu numai inimile.

Colegii ne aşteaptă la masă


Pauză de masă cu vedere. Panorame neasemuite














Pe la şes. Şesul Craiului


Turla Colțul Bleantului
(Piatra lui Bleant - Vârful Colţul Bleantului, 1368 m altitudine)

În Scărița-Belioara domină vârfurile sub formă de turle (colţuri de stâncă).
În afară de Colțul Bleantului, o să întâlniţi – printre altele – Piatra Belii şi Vârful Negrilii.

Pe Piatra lui Bleant au avut exclusivitate vitezomanii Vasile şi Liviu; ceilalţi s-au jucat de-a „poza de profil” pe o stâncă tare fotogenică.

!!! ATENŢIE !
Traseul până pe Colțul Bleantului este nemarcat.

Vă las în compania unui clip realizat de Doru şi Vasile în zona Colţului Bleantului.



Stânca pentru foto

Cu ameţeala provocată de Răceala cea Rea, n-am avut neam chef de fotografii, fie ele şi spectaculoase la maximum. Biiine, când am eu chef de stat la pozat?!
Să se ocupe alţii cu îndeletnicirea. Deci:









Am plecat, împreună cu Daniela, mai departe pe potecă, printre scurte porţiuni îngheţate. Şi mici părţi expuse.
Oooofff, de ce mă pisează acea senzaţie de „să se termine mai repede traseul”, când e atâta mi-nu-nă-ţie în jur???
În momentul ăla în care toate simţurile-mi pluteau pe undeva pe lângă şi mă bodogăneam că nu mă pot bucura de toate dantelăriile, de toate culorile, de companie şi, mai ales, de stânca cea dragă, mi-am promis să revin în Scăriţa-Belioara cel mai curând. Şi să plusez cu cel mai verde verde din lume, cu floricele şi alte nebunii. De evitat canicula, se înţelege.
Deci, fără bolit pe traseu de-acu’, da??? Musai de respectat! Se audeeeee?












 Pe aici îmi seamănă cu nişte locuri din Piatra Craiului
Din păcate, este o zonă (platoul Muntelui Scăriţa) unde pădurea a fost mistuită de un incendiu puternic, în urmă cu ceva ani


Coborâre monotonă, cu dureri

Nu tu peisaj, nu tu nimic interesant. Plictiseală maximă.
Mă ia cu epuizare drastică, cu durere de picioare de sus până jos – ceva ce nu mi s-a întâmplat pe munte; dureri în tălpi, da, de la înghiţit kilometri.
Întâlnim un drum forestier ce vine din Cheile Pociovaliștei.
E pietriş măricel, o amestecătură tare ne-faină de pietre alunecoase de la zăpadă/gheaţă. Ne mai învârtim mult aşa???
Între timp, noroc cu...


Coşul Boului

Nu că era neapărat în plan, însă dacă ieşea era şi mai frumos: să păşim deasupra Coşului Boului.
Timpul se ştia de la început că e limitat (suntem în ianuarie, totuşi, chiar dacă un ianuarie primăvăratic), deci... pe altă dată cu peştera.
Peştera Coşul Boului din Scăriţa-Belioara e o grotă impresionată în mijlocul muntelui, portalul de intrare măsurând aproximativ 60 de metri înălțime.
!!! ATENŢIE !
Nu există un traseu marcat până la Peştera Coşul Boului.
Dacă poftiţi să fiţi, totuşi, în Coş, folosiţi poteca pieptişă ce se întrezăreşte până acolo.

Coşului Boului este una dintre grotele în care s-au ascuns membrii grupării Leon Şuşman, luptător anticomunist între anii 1947 şi 1957.

Scăriţa-Belioara este dotată cu numeroase alte peşteri: Colţul Rotund, Peştera Fără Fund, Peştera lui Filip, Peştera Călugărului, Peştera Roşie şi Peştera Lungă.

Dacă n-am suit peste el, ne mulţumim cu Coşul de jos.








O altă poiană, alte căsuţe fotogenice

Când Ramona şi Daniel au vrut să ne (mai) suim să vedem nu’ş ce căsuţe, m-a luat şi cu proteste pe lângă răceală. Să ne înţelegem: urcuşul era de copil de doi ani, lungimea – de ici până colea. Da’ când te roade starea aia de „nu mai am chef de nimic, vreau la mama”, poa’ să fie aur în faţă sau cu cinci centimetri mai sus, că nu mă urnesc nici cu macaraua, nici cu nuiaua...
(Sorry dacă v-am stricat cheful cu îmbufnările mele, dragi coleguţi drumeţi!)

Acoperişuri din paie plus lumina dinainta apusului, spectacol garantat.





Gata, putem să plecăm acasă


Cum se putea încheia mai în armonie Povestea noastră? Cu un apus peste creste!





INDICATOR. Altitudini, durată

Punct roşu: Circuitul Scăriței-Belioara, cu pornire din satul Poşaga de Sus, sub sub abruptul Scăriţa-Belioara (730 m) – Şesul Craiului (~ 1350 m) – satul Poşaga de Sus aproximativ 6 ore, cu pauze lungi şi dese
Distanţa străbătută: aproximatix 9 kilometri.

Circuitul Scăriței-Belioara, cu marcaje vizibile în mare parte (dar pierdute câteodată), este considerat de DIFICULTATE MEDIE.

SURSE DE APĂ
La izvorul de la schitul Izvorul Poşaga.

 


O descriere super-detaliată a circuitului Scăriţei-Belioara, în sens invers faţă de cum l-am parcurs noi, găsiţi AICI.


DISTANŢE până în satul Poşaga de Sus, comuna Poşaga:
*Din Turda – 50 km;
*Din Câmpeni – 55 km;
*Din Aiud – 65 km;
*Din Cluj-Napoca – 80 km;
*Din Timişoara – 310 km;
*Din Bucureşti – aproximativ 440 km.
Până în Poşaga de Sus, se urmează în principal DN75 – apoi se ajunge întâi în Poşaga de Jos.
O mare parte din drum este asfaltat; cu aproximativ doi kilometri înainte de Schitul Izvorul Poşaga începe un drum forestier, practicabil cu orice tip de maşină. Se poate parca în baza Rezervației Scăriţa-Belioara.



NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Nicu, Doru „Poveştile mele” şi Liviu.
Mulţumesc, Adi, pentru ajutorul în editarea fotografiilor!

Mulţumesc, Doru, pentru idee şi organizare; mulţumesc, Ramona, Nicu şi Vasile, pentru transportul automobilistic; mulţumesc, Daniela, pentru bunătăţuri... şi tuturor, pentru companie!

Pe unde am mai cutreierat în România mai puţin ştiută – Munţii Apuseni:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Un comentariu: