luni, 28 aprilie 2014

Povestea serialelor




Azi, lumea migrează din ce în ce mai mult către seriale. Vorbesc despre lumea interesată cât de cât de fenomenul film-televiziune.
Azi, aceste două „domenii” nu prea mai pot fi împărţite strict.


Da, un episod de serial e mai scurt decât un film. Atenţia la detalii, complexitatea primează la un lungmetraj. DAR serialul are marele avantaj de a continua acţiunea dintr-o jumătate de oră sau o oră în următorul CAPITOL – nu mă refer la seriile procedurale, gen CSI sau NCIS.
Timpul alocat construirii unui personaj e mai îndelungat la un serial, chiar dacă aici se face totul mai în viteză.

Ca să reiau ideea de mai sus, „filmul şi televiziunea nu mai pot fi separate strict”, SERIALELOR li se acordă azi o importanţă evidentă, ce tinde să o egaleze pe cea de la Hollywood.

Actorii din seriale sunt astăzi vedete în toată regula; până acum vreo 20 de ani, să zicem, trăiau într-un anonimat al lor.
(Asta nu înseamnă că o vedetă de seriale tv se ridică la valoarea unui nominalizat la Oscar, să zicem; George Clooney, care s-a remarcat în ER/Spitalul de urgenţă, reprezintă o excepţie fericită.)

Serialele reprezintă o rampă de lansare pentru (unii) actori care nu au luat contact suficient cu lumea filmului până la obţinerea unui rol principal într-o producţie tv.
Nu sunt mulţi care reuşesc în „lumea mare", a marelui ecran; pentru Olivia Wilde, de exemplu, a existat şansa Dr. House, în timp ce pentru Katherine Heigl (Anatomia lui Grey) părăsirea lumii televiziunii a însemnat roluri multe şi insipide în cinematografie.

Multe vedete de film, cu premii mari la activ (inclusiv OSCARURI) sunt atrase în lumea tv şi de lumea tv, oferindu-li-se roluri importante, nu doar de guest star-uri.
Câteva exemple: producţia HBO Luck a adunat la start nume ca Dustin Hoffman, Nick Nolte şi Joan Allen.
Robin Wright (deşi a debutat în televiziune, cu Santa Barbara) şi Kevin Spacey joacă actualmente în House of Cards, având nominalizări şi premii cu duimul; Vera Farmiga în Bates Motel; Chris O’Donnell (Scent of a Woman/Parfum de femeie, 1992) în NCIS: Los Angeles; Angelica Houston în Smash; Glenn Close în Damages/Daune şi interese; Jessica Lange în American Horror Story; Michael Sheen în Masters of Sex; Jeff Daniels şi Jane Fonda în The Newsroom; Alec Baldwin în 30 Rock.
Şi lista ar putea continua mult şi bine.
În fine, dacă vă uitaţi pe nominalizările din ultimii ani de la Emmy şi Globurile de Aur, veţi observa o mulţime de staruri strict pe categoria seriale.
Ultimul exemplu e „regina comediilor romantice”, Meg Ryan, care va nara spinoff-ul de la How I Met Your Mother, numit How I Met Your Dad.


Până la redifuzarea Gilmore Girls...
De-a lungul anilor, SERIALELE NU AU CONSTITUIT DELOC O PASIUNE pentru mine – când apare serialul/episodul, ce actori, ce şi câte sezoane, anulări de seriale, trailere ale episoadelor viitoare.
De aceea, preferinţele în materie de seriale sunt din perioada cât de cât recentă.

PASIUNEA a început odată cu redifuzarea în România a extraordinarului Gilmore Girls/Fetele Gilmore (tradus, iniţial la noi cu Părinţi şi copii). Nu mă pot abţine de la o porţie aproape zilnică de 5-10 minute. În Top seriale 2013 găsiţi cele câteva motive pentru dependenţă.
Aşa am descoperit-o pe LAUREN GRAHAM ca OM, aşa am găsit un motiv de a mă amuza copios la apariţiile ei la Ellen Show şi nu numai.
Am început să urmăresc actori din seriale, ştiri despre seriale, ce apare, ce dispare, a început să mă intereseze fenomenul.

Chiar dacă nu am urmărit un serial – mă abţin cât pot să mai încep ceva în domeniu, căci e mâncător de timp – ştiu în mare despre ce e vorba în multe producţii şi cam ce actori sunt pe acolo. În special dacă sunt de Emmy/Globul de Aur.
...Poate doar dacă dau peste ceva excepţional, cum a fost cazul Dr. House, însă şi pe acela l-a vizionat abia după ce s-au încheiat cele 8 sezoane.

Ca să închei subiectul PASIUNE, nu prea urmăresc un singur episod dintr-un serial, îmi place să văd câte (cel puţin) două odată. Cu excepţia Six Feet Under, care are o intensitate care mie una nu mi-a permis să fac maratoane gen Dr. House (în 2012).


CUM A FOST ŞI CUM ESTE
În perioada 1990 - începutul anilor 2000, am apucat o mulţime de seriale (de fapt, câteva episoade sau bucăţi de episoade), pe care le înghiţeam la tv în lipsă de altceva şi în lipsă de Internet performant sau deloc.
Dar aşa l-a cunoscut tot românu’ pe George Clooney, în ER/Spitalul de urgenţă.
Aşa am rămas impresionată de nebuniile lui Ally McBeal; deşi acum nu aş mai putea urmări cap-coadă serialul ăsta.
Aşa am cum să îmi amintesc nostalgic de Quantum Leap/Capcana timpului, cu Scott Bakula şi Dean Stockwell şi, în aceeaşi notă, de Early Edition/Viitorul începe azi, cu Kyle Chandler, laureatul cu Emmy pentru Friday Night Lights (al lui Jason Katims, creatorul Parenthood şi About a Boy).



 Sau un alt preferat de-al meu din acea perioadă, Ed, cu Julie Bowen din Modern Family.



Chiar dacă eram adolescentă la începului anilor ’90, Beverly Hills, 90210 nu m-a atras atât de tare. L-am văzut, dar nu s-a lipit prea tare. La fel cu Saved by the Bell/Salvaţi de colopoţel. Aveau ele ceva NENATURAL.


Ale mele, în... deceniul ăsta (serii integrale)
☺ DRAME IMPREGNATE CU PĂRŢI DE COMEDIE Gilmore Girls, Parenthood/Numai tată să nu fii, Shameless, Orange is the New Black, Six Feet Under/Sub Pământ SRL, M*A*S*H (care are o mare încărcătură de DRAMĂ)


„Nu poţi surprinde clipa în fotografie. Deja a trecut.” – Finalul emoţionant din Six Feet Under, la plecarea lui Claire


☺ COMEDII INTELIGENTE şi de limbaj - M*A*S*H, Community, Gilmore Girls, Veep

Cele două Fete Gilmore, la zece ani de la primul episod


☺ DRAME în care se regăsesc evenimente din perioada relativ contemporanăMasters of Sex şi M*A*S*H; DRAME contemporane – The Newsroom

Alan Alda e şi comic, şi ironic, şi dramatic în unul dintre cele mai bune seriale realizate vreodată, M*A*S*H. Alda este primul om care a obţinut Emmy atât pentru interpretare, cât şi pentru scenariu şi regie


☺ DRAME CU EMOŢII suficiente pentru mine - Parenthood, Gilmore Girls, Six Feet Under, M*A*S*H, Masters of Sex
☺ COMEDII DE RELAXARE (cu ceva romantism) – The Mindy Project, Trophy Wife, defunctul Go On, Hart of Dixie


Prietenie cu iz de dragoste în The Mindy Project


Singura SERIE DE EPOCĂ din palmaresul meu este Downton Abbey.

☺ ... şi House M.D./Dr. House
Căci are cam DE TOATE.


Cât de îndrăgostit a fost House?


Ca şi la filme, mă axez pe REAL, NATURAL şi cu suflet.
Ori, cum e cazul NUMAI la seriale – şi uneori la cărţi – CURIOZITATEA faţă de subiect, fiindcă am intuit ceva trăsnit acolo, să zicem ieşit din tiparele unei vieţi... normale, în care m-aş putea integra. Aici ar fi Californication, Orange is the New Black, Shameless. Chiar şi Orphan Black.
Iar trăsneala e ca un magnet pentru mine, deşi sunt destul de cuminte în majoritatea privinţelor.

În fine, plăcerea vinovată e Grey’s Anatomy/Anatomia lui Grey; deşi nu ştiu cât o să-i mai suport toate telenovelele forţate.


CARE SUNT SERIALELE VOASTRE PREFERATE ALL TIME?
Nu trebuie să alcătuiţi un top, probabil că aveţi, la fel ca mine, mai multe genuri pe care le urmăriţi şi e ca şi cum ai compara cai cu măgari sau... ce comparaţie vreţi.


*FOTO deschidere: M*A*S*H 

Related Posts Plugin for 

WordPress, Blogger...

7 comentarii:

  1. Din serialele vechi preferatul meu este CHIPs ---> http://en.wikipedia.org/wiki/CHiPs
    La seriale moderne bagam Dexter si Californication. Asteptam sezonul 2 din True Detective sa vedem cum o sa fie.
    In tinerete imi placea mai mult Merlos Place decat Beverly Hills.

    RăspundețiȘtergere
  2. CHiPs a fost difuzat în România, la tv? Am citit despre subiect acum, dar nu mi-l amintesc...
    Californication l-am iubit în primele trei sezoane, înainte să o ia pe arătură, cum se spune.
    Six Feet Under şi M*A*S*H sunt pentru mine superlative... greu de înlocuit.
    Iar la Veep şi Community râd cu poftă, în timp ce Masters of Sex e incitant din toate punctele de vedere! http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2013/12/masters-of-sex-stiinta-sexului.html

    RăspundețiȘtergere
  3. seinfeld, curb your enthusiasm, the wire, twin peaks, pistruiatu, mai nou fargo sezonul doi şi true detective sezonul unu şi better call săulea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant... comedie, mister, suspans, ceva acţiune.
      Ce drăgut i-ai zis la Better Call Saul :)
      Ioana

      Ștergere
  4. Să ştii că în ultima vreme şi eu am din ce în ce mai puţină răbdare să vizionez filme - le împarte pe 2-3-4 zile.
    Cu personajele unui serial eşti deja familiarizat şi e mai... la îndemână să urmăreşti un nou episod, decât să o iei de la capăt cu un film.
    Mie mi-a plăcut mult Californication - aşa, până pe jumătate, când a început să o dea în bălării. Nu ştiu, nu decadenţa, ci stilul, personajul, jocul lui David Duchovny şi al Nataschei McElhone, lumea în care se învârte personajul principal.
    Apropo, serialul meu preferat este Gilmore Girls.
    http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2015/06/gilmore-girls-dupa-8-ani.html

    Ioana

    RăspundețiȘtergere
  5. Serialul preferat este Sotia perfecta, imi place transformarea personajului principal feminin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am ajuns încă la The Good Wife... probabil o să îi vină rândul, cândva. Când voi „cumpăra" nişte timp :)
      Ioana

      Ștergere