miercuri, 7 mai 2014

Cu dragoste, despre Apuseni (I)



*Acest articol este un preambul la un material despre călătoriile mele în general.

Există în România o zonă care îmi taie respiraţia la propriu.

Nu ştiu cum să încep să vorbesc despre APUSENI şi nici când am să termin de vorbit la superlativ despre Apuseni.

Zona e un monument de linişte, peisaje în care predomină dealurile înverzite, împodobite cu multe căpiţe de fân şi cu locuinţe răzleţe. Iar oamenii sunt de nota zece plus infinit.
Zona Apusenilor este locul pe care nu l-am ratat în niciun concediu de cel puţin şapte ani încoace. E locul unde mereu „mai stăm o zi”.
Peste tot, Arieşul se ţine scai de tine.

În timpuri străvechi, nici nu voiam să aud de piticaniile astea de munți.
Ce să caut eu la înălţimile alea joase?!
Altă prejudecată neadeverită. Or fi ei la altitudine mai joasă ca Bucegii, de exemplu, dar îţi dau ceva de furcă atunci când îi iei la picior.

Am început să depăn povestea Apusenilor cu Huda lui Papară din comuna Sălciua, judeţul Alba. Este cea mai lungă peşteră din Munţii Trascăului – ce aparţin de Apuseni.
„Huda este un regionalism ce înseamnă cale îngustă, groapă, gaură în pământ, peșteră sau adăpost. Papară poate avea la origine latinul papa, care înseamnă conducător religios, preluat în limbile „barbare” papar. Deci, Huda lui Papară ar putea însemna adăpostul, casa conducătorului religios.”
(Sursa: wikipedia.ro)

Se spune că aici trăieşte cea mai mare colonie de lilieci din Europa.
Din păcate, accesul în interior este blocat de râul subteran. Când am fost noi (ultima oară în 2011), se putea „vizita”, cu ajutorul unui podeţ, o scurtă porţiune – aproape de intrarea în peşteră. Dar peisajul e spectaculos, credeţi-mă!



Mai sus de Huda lui Papară, la vreo jumătate de oră de ascensiune, se află Vânătările Ponorului, o formă unică de relief din România (poljie).
Cele trei pâraie care se unesc aici se pierd în masivul calcaros și îl străbat prin Huda lui Papară.


Am continuat explorarea Apusenilor cu binecunoscuta Peştera Scărişoara – care nu se află în localitatea cu acelaşi nume, cum eronat am crezut noi atunci când am păşit prin părţile astea de ţară ☺
Am pierdut şirul de câte ori am ajuns cu piciorul până în „buza” peşterii. De intrat nu am intrat decât de trei ori.
Odată am plecat din Gârda de Sus pe la 5 şi ceva (a se citi ora 17.00) şi ne-am înapioat pe la ora 21.00, pe aproape întuneric. Bineînţeles, Ion a avut ceva de protestat, dar s-a înmuiat (doar un pic ☺) la vederea apusului pe care l-am surprins pe drum, printre brazi şi căpiţe de fân.





Mi-e dor...

... de peisajele sălbatice care nu mai există în prezent.
Îmi vin în minte împrejurimile de la Peştera Poarta lui Ionele din Gârda...
A fost odată ca niciodată... Amenajarea peşterii a „sacrificat” scările de apă




... şi drumul de pământ înspre Peştera Scărişoara, cu pornire din Gârda de Sus, înainte de a fi asfaltat - cărări printre brazi, unde nu-şi permitea să ajungă chiar orice maşină, din cauza pantelor abrupte.




Locuri de poveste în Apuseni

Cel mai cunoscut e Peştera Scărişoara (Gheţarul de la Scărişoara).





Dacă vrei o cură sănătoasă de linişte şi de aer curat, înconjurat de verdele cel mai verde, Valea Cobleşului e PERFECTĂ.
Dacă vrei să treci doar în vizită, e locul de acces (din Arieşeni) către Cetăţile Ponorului, Cheile Galbenei şi Gheţarul Focul Viu.

☺ Impresionantele Cetăţi ale Ponorului, cu ale sale doline şi cu străbaterea peşterii, pe pietrele din râul subteran – unul dintre cele mai mari de acest gen şi România, care, pe parcurs, formează inclusiv cascade.
Era vara lui 2011. Iniţial, ne-am gândit să abordăm de capul nostru această măreţie a naturii din Munţii Bihorului, de asemenea o ramură a Apusenilor. Din Arieşeni, am cotit-o, din centru, pe Valea Cobleşului, pe drumul forestier. După o bucată în care ne-am orientat (cu maşina, căci până la destinaţie făceam juma’ de zi pe jos), ne-am trezit într-o pădure, cu drumuri bifurcate. Ei, te-ai găsit! Pe unde e drumul nostru? Zona era pustie de oameni şi de… indicatoare. Într-un final, am ieşit într-un luminiş şi… surpriză! Ne-am întâlnit cu maşinuţa-trenuleţ electric ce asigura excursia în zonă!
Noroc chior, pentru că utilajul nu circula în fiecare zi pe aici!
Ne-am lipit astfel de grup (vreo 15 persoane), cu ghid cu tot, şi am luat-o pe cărările corecte, pe care nu ştiu dacă le-am fi nimerit de unii singuri… Ideea e că ghidul (un băiat la vreo 25 de ani) ştia zona ca-n palmă, aşa că ne-a făcut un circuit în care nu am ratat balcoanele (de unde, dacă priveşti în sus sau în jos, rămâi fără aer, datorită măreţiei pereţilor de stâncă), o privire de ansambu de la înălţime asupra intrării în peşteră (portalul), străbaterea peşterii de la un capăt la altul, pe pietrele din râul subteran.
Lanţuri, cabluri, bolovani, ba suiş, ba coborîş, o alternanţă de „de toate”...

Unul dintre locurile unde ai acces vizual la pereţii care par că nu se mai sfârşesc – atât în sus, cât şi în jos






Lumina de la capătul... peşterii

Am ieşit din pădure cu trupa pe la ora 19.00, iar la cazare n-am ştiut cum ne spălăm mai repede, căci crăpam de foame! Abia la ora 21.00-21.30 eram la masă. Să trăiască cine a inventat expresia a cădea lat!

Cheile Galbenei cu uimitoarea Cascadă Evantai

Aşa cum POVESTEAM şi aici, traseul e palpitant, cu corzi, lanţuri deasupra apei, porţiuni abrupte, dar şi frumoooos, presărat cu căderi/ochiuri de apă, o cascadă („Evantai”-ul de mai sus), un izbuc. Şi te poţi întoarce pe altă parte, prin ceea ce se cheamă Poiana Florilor.




Gheţarul Focul Viu

Bineînţeles că nu puteam găsi decât drumul cel mai greu.
O oră şi jumătate de urcuş abrupt prin pădure, de pe drumul ce se bifurcă de la Cheile Galbenei.
Bineînţeles că, la faţa locului, am aflat că puteam merge pe o altă direcţie… De…! Dar a fost interesant… până la urmă.



*Vă aştept în curând cu partea a doua din comorile Apusenilor.

Related Posts Plugin for 

WordPress, Blogger...

12 comentarii:

  1. Cristi ceea ce ai prezentat este magnific chiar mi se taie respiratia .

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc din suflet pentru aprecieri.
    Numele Hangiţei dumneavoastră este Ioana ☺

    Va asptept si pentru partea a doua, cu alte locuri de poveste din Apuseni:
    http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2014/05/cu-dragoste-despre-apuseni-ii.html

    RăspundețiȘtergere
  3. în vara lui 2010 am petrecut o saptamâna pe cararile spectaculoase ale Apusenilor. Am avut ghid un prieten nascut în acest tarâm de basm si am scris si eu pe blog o serie de articole despre experientele noastre în Apuseni.(august 2010, la mine pe blog sunt 5-6 postari pe tema Apuseni)

    RăspundețiȘtergere
  4. Uite inca o pasiune comuna (in afara de afinitatea pentru Zoe Kazan)!
    Din fericire, noi nu am avut nevoie de ghid. Asta pentru ca, de cand am descoperit Apusenii, am mers in fiecare an acolo, am descoperit locuri noi, iar bucuria a fost cu atat mai mare... la fiecare pas.
    Ce-i drept, la noi perioada de vizitare a fost mult mai indelungata decat la tine...
    In articolul de fata, am incercat un remember, nu a fost ceva „la zi".

    RăspundețiȘtergere
  5. Tocmai ne-am întors și noi din Apuseni. O să scriu și eu cât de curând despre Peștera lui Ionele, Scărișoara, Cetățile Ponorului... Cheile Galbenei nu am putut să le facem că era apa mare. Nu-i nimic, au rămas pentru data viitoare. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încântată de cunoştinţă! Abia aştept să îţi citec materiale!

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Mulţumesc din suflet! Dar nu e „vina" mea că avem asemenea locuri de vis în România...!

      Ștergere
  7. Voi sunteti de "vina" ca ni le aratati si pentru asta va multumim, chit ca in unele locuri am mai fost acolo! La Ionele ce spectaculos arata acei copaci imbracati in muschi. Fascinanta natura, poza cu oamenii in pestera m-a facut sa exclam: wow!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulţumim pentru „vina" pe care ne-o atribuiţi! E super sentimentul ce ni se transmite - vorbesc şi în numele „colegului de apartament", care este tovarăşul meu într-ale călătoiilor.
    Din păcate, la Ionele aproape că nu mai există acei copaci, din cauza amenajărilor care s-au făcut pentru vizitare. Cum nici drumul spre Scărişoara nu mai arată aşa...
    Ai văzut şi partea a doua? http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2014/05/cu-dragoste-despre-apuseni-ii.html
    Ioana

    RăspundețiȘtergere