Traseu:
*Piatra Arsă – Cabana Babele – Vârful
Caraiman – Releul/Vârful Coştila – Hornul lui Gelepeanu – Brâna Mare a Coştilei – Valea Priponului – Valea Cerbului – Buşteni
Cu
o săptămână în urmă am încercat poteca...
prin apă, în Cheile Dâmboviţei şi Cheile Ghimbavului. Distracţie
maximă!!!
Weekend-ul
acesta ne presară-n cale vreme extra-super la munte. De ratat?! Nu cred! ☺ Aaadică, sigur nu!
Hai,
Adi, să ne plimbăm pe munte...!
„Ce zici de partea de BMC pe care n-ai
făcut-o?”
„Super!”
Mai
avem nevoie şi de adrenalină. ☺
Brâna Mare a Coştilei (BMC) este una dintre cele mai lungi din Bucegi, dar
şi una dintre cele mai solicitante din punct de vedere al concentrării – una dintre
cele mai periculoase brâne, pe
şleau.
Prima parte a sus-numitei am prezentat-o AICI,
la întoarcerea de pe Brâna Aeriană... cu adrenalina ei cu tot!
Data: 12 august 2017
M-am
trezit din somn cu o durere în genunchiul drept şi cu un uşor deranj la cel
stâng. Vin cu sugestia să facem traseul invers, în urcare, ca să mă protejez de
coborâre.
Nu
zău?! Mă aduce Adi în doi timpi cu picioarele pe pământ: nu-i nici timp şi nici
n-am dibui Priponul din Valea Cerbului sau BMC-ul din Pripon. Pe încercatelea ne mănâncă şi mai mult
din timpul scurt-scurticel.
Cu
alte cuvinte, să agăţ mofturile într-un cui şi... să le las acolo.
Aşa
că rămâne cum am stabilit: varianta telecabină până
la Babele.
Nu
visa nimeni la o coadă de 10-20-30 de persoane... da’ la ce era acolo...
ioooooooiiiii, thriller curat! Patru ore n-are nimeni de pierdut în aşteptare.
Bine-bine...
şi cu brâna noastră socotită de acasă
ce facem?!
Facem
compromisul „maşină particulară până la Piatra Arsă”, cu tot riscul ocolitor de
o oră până la Babele. Plus cel auto, pe
Transbucegi.
☺ PREŢul
plătit de noi pentru un drum cu maşina (autoturism 8+1) Buşteni – Piatra Arsă: 45
de lei / persoană.
Domnii
au scăzut tariful de la 60 de lei.
☺ Preţ telecabină Buşteni – Babele: 35 de lei / adult, o singură cursă.
Piatra Arsă – Babele – Vârful
Caraiman
☺ Nu se (mai) plăteşte taxă la parcarea
de la Piatra Arsă.
Nu
că ne-ar interesa pe noi, că nu-i maşina noastră.
O
ţinem într-o urcare de la Piatra Arsă (1950 m altitudine) la Babele (2206 m)
până pe Vârful Caraiman (2384 m) şi Releul/Vârful Coştila (2490 m).
Începem
pe trasee marcate: bandă galbenă până la
Babele şi cruce roşie până în apropierea Crucii
Caraiman (Crucea Eroilor Neamului, 2291 m).
Clăile din Bucegi
Crucea şi Brâna
Mare a Caraimanului. Unde-i soarele anunţat cu surle şi trâmbiţe pentru
azi?
În centru, Şaua Strunga (1904 m),
străjuită la stânga de Strungile Mici şi la dreapta de Strungile Mari
Adi, la datorie
Staţia telecabinei Babele şi Cabana
Babele (2206 m), într-o sâmbătă de august, în jurul orei 10:00
Complexul Peştera şi staţia telecabinei,
jos (~ 1600 m)
Vârful „Podu cu Florile” (Vârful Zănoaga
Mare, 1788 m); din aceste locuri s-a extras piatra pentru ridicarea barajului
de la Bolboci
Babele şi Sfinxul,
principalele obiective ale Bucegilor
Primprejurul Babelor
Cabana Babele
Staţia telecabinei, construcţia urâtă a
Ministerului Mediului şi Vârful „Podu cu Florile” (în plan secundar)
În centru, Culmea Obârşiei –
cele două „gâlme”
Vârful Baba Mare (2292) şi clădirea
Salvamontului
Din traseul
clasic Babele – Cruce nu ne mai lăsăm la baza Crucii, răzbatem direct pe Vârful Caraiman (2384 m), cu un mic ocoliş nemarcat pe margine de
platou.
Voiam
să ajungem Vârful Caraiman încă din
tura cu Jepii Mici - Portiţa - Cruce - Babele – ne-au înfrânt vântul, ora
târzie şi oboseala – epuizarea unei zile toride, chiar şi la înălţime.
Ieşirea din poteca Babele - Cruce, spre
Vârful Caraiman şi Vârful Coştila
Pe muchii
Valea
Albă, văzută din Caraiman, aproape de Șaua Văii Albe (2405 m), care desparte Muntele Caraiman de Muntele Coştila
Coştila şi
Brâna Mare a Coştilei – cam în dreptul personajului
Valea Albă şi
Brâna Marea a Coştilei – ceva mai
neclară aici
În Vârful
Caraimanului
Bineînţeles că suntem cu ochii pe Cruce, în cele câteva
minute de repaus. Şi trecem repede în revista mentală că monumentul a intrat în
Cartea Recordurilor – este cea mai înaltă cruce din
lume amplasată pe un vârf montan (pe Muntele Caraiman).
Construită în perioada 1926-1928, la iniţiativa Reginei
Maria, Crucea de pe Caraiman este unică
în lume în ceea ce priveşte altitudinea amplasării și dimensiunile sale: 31
de metri înălţime, în timp ce fiecare dintre cele două brațe are câte 7,5 metri.
Vârful Caraiman – Releul /
Vârful Coştila, deasupra Blidului Uriaşilor (Abruptul Bucegilor)
De
aici păşim cu totul în lumea nemarcatelor.
Libertate
maximă, măreţie, încântare – muntele, cea mai mare bogăţie a sufletului! O
săptămână urâtă tocmai s-a izbit de stâncile din jur. Mortal.
Cine
ţine cu noi?
Un
soare tocmai bun, vântul – abia o răsuflare – ultima oară în Bucegi cu Adi, la
Omu şi în Valea
Gaura, era ucigător.
Brâna Mare a
Coştilei, partea dintre Blidul Uriaşilor şi Colţul lui
Gelepeanu
Valea Albă
Crucea, dintr-o
altă perspectivă
Azuga, Valea
Albă şi Crucea
Mai
că nu-mi vine să cred că-s la o săritură
de Coştila!
Conform
wikipedia, numele Muntelui Coștila (Coștilele
sau Goștilele) ar proveni
de la goștină, străvechiul bir pe oi. Pe
acest munte, s-ar fi strâns, în trecut, biruri de la stâne.
☺ Vârful Coștila (2490 m) este al cincilea ca altitudine din Munţii Bucegi,
după Vf.
Omu (2505 m/2507 m), Vf.
Bucura Dumbravă (Vârful Ocolit, 2503 m),
Vf. Capul Morarului (2501 m) și Vf.
Bucșoiu (2492 m).
☺ Povestea Releului Coştila, pus în
funcţiune în noaptea de Revelion 1967-1968, o puteţi citi AICI.
Mie mi se
taie şi acum răsuflarea. E (şi) meritul fotografului!
Azuga
(stânga) şi Buşteni. Un „wow!!!” infinit!
Capre negre
(jos) deasupra BMC; şi Valea Cerbului (sus) – drumul spre Gura Diham
Intersecţia Brânei Mari a Coştilei cu Blidul Uriaşilor (cotat 1B) este cea
mai delicată porţiune din străbaterea BMC: expunere, grohotiş,
potecuţă îngustă.
Nu
trecem azi pe acolo. Ne răsfăţăm de deasupra.
Li-ber-ta-te!
Şi magie!
Din culisele videoclipului
Coştila – Hornul lui
Gelepeanu – Brâna Mare a Coştilei
După
aproximativ jumătate de oră de la Coştila, coborâm prin Hornul lui Gelepeanu
(aproximativ 2250 m altitudine) în Brâna Mare a Coştilei.
În
stânga e partea pe care o avem azi ca ţintă, în dreapta e cea care duce în
Valea Albă şi pe care am mers după parcurgerea
Brânei Aeriene.
Privind
de pe platoul Bucegilor / din horn, azi plecăm din stânga crestei Văii Albe.
„Portiţa
Coştilei”
Brâna Mare a
Coştilei, 3 ipostaze
Creasta Văii
Albe, privită din Hornul lui Gelepeanu
Creasta Văii
Albe, Muntele Craiaman şi Crucea; drumul spre Gura Diham (centru); Predealul şi
Piatra
Mare (stânga), Azuga, Buşteni şi Munţii Baiului
De sus, din
Hornul lui Gelepeanu
La ieşirea
din Hornul lui Gelepeanu
Brâna Mare a
Coştilei, spre Valea
Albă şi Brâna Văii Albe
Brâna Mare a Coştilei (BMC)
înlănţuie Muntele Coştila, traversând numeroase văi.
Altitudinea
maximă a BMC este 2421 m, deasupra Crestei „La Pietriş”. (sursa: roclimbs.ro)
Albișoarele superioare. La „aterizarea” din Hornul lui
Gelepeanu – în faţă este partea de BMC pe care o vom parcurge astăzi; în spate,
Crucea
Eroilor (Crucea Caraiman)
Hop şi eu!
Creasta Văii
Albe
Cele două
„găluşti” sunt Postăvarul
(stânga) şi Piatra Mare; BMC, în prim-plan, stânga
Creasta Văii Albe – „în centrul imaginii cred că am
identificat ieşirea din Brâna Aeriană” (Adi)
În
plimbarea pe o crestuţă, pe un covor de flori de colţ, de toate dimensiunile:
În misiune
Zoom la Cruce
Cabana şi
Vârful Omu (2505/2507 m), Culmea Morarului; în dreapta, Vârful
Bucşoiu (Vârful Bucşoiu Mare, 2492 m), al treilea ca altitudine din Munţii Bucegi
O altă
„Portiţă a Coştilei” - Strunga Umărului Gălbenelelor, unde ia sfârșit Fisura
Gălbenelelor
Cabana Omu,
detaliu
Intersecţia cu Valea Mălinului, cea mai periculoasă traversare a BMC
Traseul
ne (con)duce, într-o coborâre de 70-80 de metri, pe o pantă suuuper-abruptă,
până în Valea Mălinului. Reîncadrarea în Brâna mare a Coştilei se face pe un
povârniş la fel de frumos, unde, în
plus, beneficiem de lanţuri pentru a facilita trecerea.
Zona cu lanţuri nu este foarte mare; atenţie mare la
zona expusă şi neasigurată, unde se urcă vertical, pe pământ şi pietricele!
Smocurile de iarbă reprezintă baza în această porţiune
delicată. Îmi aminteşte de ieşirea
de pe Brâna Acelor.
Postăvarul,
detaliu
Brânuţă pe
Valea Mălinului
Peretele
e neted, nu mai sunt prize – stau cu spatele la stâncă şi cu un picior mai mult
suspendat pe o brânuţă.
Mulţumesc,
Adi, pentru ajutor!!!
După „război”
– foto regizată ☺
Lanţuri şi
4x4 la reurcarea pe BMC
Intersecţia cu Valea Urzicii – expus-expus!
De
îndată ce părăseşte faţa Văii Mălinului, brâul lasă în stânga hornul firului
principal al Văii Ţapului şi se strecoară pe sub coama cuprinsă între Valea
Ţapului şi firele superioare ale Văii Urzicii, denumită Colţul Brânei. De aici trece în coborâş continuu şi uşor pe sub
Vâlcelul Lespezilor Urzicii şi intersectează curând firul principal al Văii
Urzicii.
Trecând
pe malul opus, brâul se transformă, pe o porţiune de aproximativ 12 metri, într-o
platformă stâncoasă şi îngustă (Puntea Urzicii),
ce se strecoară pe sub o boltă surplombantă şi pe deasupra adâncului canion al
văii.
(sursa: roclimbs.ro)
Ţin să mă „felicit” că m-am uitat la peretele ăla
(canionul) în jos şi am căscat gura la îngustimea ’mnealui, care îmi semnaliza
întruna: „Pe aici e mai departe!; n-ai
scăpare!”.
Hăul şi
brânuţa hăului (stânga)
N-a fost aşa... imposibil până la urmă, mai am şi
tupeul să mă uit în spate ☺ pironită-n iarbă.
Trecerea mea
în Valea Urzicii
Trecere Adi
– Valea Urzicii
Războiul cu jnepenii
Deşi,
dom’le, deşi copăceii aceştia!
Pe
rădăcini, printre rădăcini, folosiţi pe post de coardă (au o elasticitateee!),
contorsionism ☺,
de toate!
Morarul şi Brâna
Mare a Coştilei
Brâna
Mare a Coştilei se termină în Valea Priponului.
Până
acolo, e coborâre (înclinată – „un picior sus, unul jos”) prin grohotiş
amestecat în iarbă. E... enervant.
De vreo două văi încoace, Adi îmi tot spunea/spune, la fiecare colţ, că la următorul am ajuns (în Pripon). Prin bălăureala aista, fix-fix acul de jnepen, firul de iarbă şi rămăşiţa de grohotiş unde se deschide Valea Priponului e un fel de misiune imposibilă. Că de cum arată Valea ştie clar omul.
De vreo două văi încoace, Adi îmi tot spunea/spune, la fiecare colţ, că la următorul am ajuns (în Pripon). Prin bălăureala aista, fix-fix acul de jnepen, firul de iarbă şi rămăşiţa de grohotiş unde se deschide Valea Priponului e un fel de misiune imposibilă. Că de cum arată Valea ştie clar omul.
Cu
Adi şi cu gaşca am
aterizat în Valea Priponului în toamna 2015, însă am intrat de mai sus.
Recunoaşteţi
personajul?
☺ Dacă nu intenţionaţi să coborâţi în Buşteni, urcaţi
în platoul Bucegilor pe firul Văii
Priponului. Durează aproximativ o oră.
Veţi
întâlni, la 20 de minute, traseul
Babele - Omu.
☺ O descriere amănunţită a Brânei Mari a Coştilei, cu
toate văile pe care le traversează, găsiţi AICI.
Ieşirea din Brâna Mare a
Coştilei – Valea Priponului – Valea Cerbului
Valea
Priponului este încadrată în categoria
(gradul) 1A ca dificultate în alpinism.
Valea
Priponului – în sus şi în jos
Valea
Priponului, în sus spre Coştila
O părticică
de Morar
Surpriză!
La trântă cu
bolovanii din Valea Priponului ☺
Ca
în orice vale de abrupt, şi în Valea Priponului săritorile se ocolesc pe sus.
Ieşire din
Valea întunecată a Priponului şi pătrundere Valea însorită a Cerbului
Valea Cerbului a rămas cum
o ştiam – luuuuungăăăă şi plictisitoooooaaareeeee.
☺ La venirea din Buşteni/Valea Cerbului, pentru
intrarea în Valea Priponului se
ocoleşte, prin Valea Cerbului, aproximativ 10 minute.
Dacă
am fi mers invers, cum insistam eu de dimineaţă, nu numai că ne-ar fi presat
îngrozitor timpul – numai urcarea aia prin Valea Cerbului e bună de scos ochii ☺ – dar ar fi fost
greu-greu de nimerit intrarea în Pripon (pe partea stângă, în
sensul dinspre Buşteni). Nu e potecă delimitată, ce-i e acoperit din
plin de vegetaţie şi, de fapt, nu-i niciun indiciu că în desiş s-ar piti ditai
valea.
Să m-anunţaţi şi pe mine când se
termină... (Valea Cerbului)
Cum-necum, s-a încurcat un pic Adi în trasee, a insistat să o luăm pe triunghi roşu până în Buşteni – eu ştiam că pe Valea Cerbului-i un singur marcaj de la cap la coadă, bandă galbenă, traseul care iese în drumul spre Gura Diham, la corturile cele multe...
Triunghiul roşu, care vine de
la Cabana
Mălăieşti, iese direct în Buşteni, la Căminul Alpin, după 2 ore. El susţinea că ăsta-i de fapt
drumul de Gura Diham - Buşteni.
Până
în Buşteni, pe bandă galbenă, e 1 oră şi jumătate – conform indicatorului.
Mă
rog, după un sfert de oră de ocoliri, până la urmă a ieşit ca mine ☺ ☺ ☺ bandă galbenă de la cap la coadă în Valea Cerbului,
cu ieşire în Gura Diham - Buşteni, într-o vale plină de fum şi de muzici...
ăăă... urâte, de la miile de corturi
răspândite până aproape de oraş.
Dacă nu ne-am grăbi, aici am zăbovi
(lenevi)
☺ Traseul Buşteni – Cabana/Vârful Omu, prin Valea
Cerbului, durează 5-6 ore, pe marcaj
bandă galbenă.
!!! ATENŢIE!
Traseul nu este recomandat iarna!!!
Pe
forestierul Gura Diham – Buşteni am străbătut aproape doi kilometri.
Cum
timpul ne alerga de ne presa, ca să nu ne scape ultimul tren al zilei spre
Bucureşti hotărâm să cădem în mâinile autostopului.
Deşi nu mă numesc norocoasă în astfel de situaţii, constat că atunci când sunt
cu cineva... e floare la ureche – vezi
şi tura din Piatra Mare.
În
câteva minute, au oprit nişte oameni super-cumsecade din Ploieşti. Mulţumim!
Ultimul cadru de azi al Crucii de pe
Caraiman. În câte chipuri ne-a surprins ea astăzi...
O nouă filă din
inepuizabilul foileton „SĂ TRĂIASCĂ CFR-UL!”
Gara Buşteni. Ultimul tren de prins. 35 de minute
întârziere. Adică peste vreo oră. E timp. Teoretic. Practic... avem o altă
poveste Marca CFR.
Se aşază Adi la coada de la bilete de un miliard de
persoane – estimativ, o jumătate de oră de aşteptat, după cum se mişcă
„ghişeriţa”. Eu, fără aer, mă cer afară şi încep să mă (re)hidratez, să casc
gura la stele, la ce-o mai fi, să verific din când în când starea grămezii de
la casă.
După un timp – îmi venea să zic „o mie de minute”, da’
mă abţin de data asta ☺
– vine Adi şi zice cu un ton aparent senin:
„Nu mai dau bilete”.
„Cum adică?!? În picioare nu există... locuri?”
„Uite-aşa. Nu mai dau nici în picioare.”
Evident că, până acum, indiferent cât de full era
garnitura de tren, am apucat un locşor, pe oriunde prin orice tren, cu
un bilet vândut mai ieftin, „fără loc”.
Evident, omul Adi era plin de draci. În faţa lui, un
bărbat a cerut să plătească un bilet la clasa I şi i s-a replicat: „Nici
acolo nu mai sunt locuri!!!”. (Vreţi să vă spun că am întreprins cercetări
în timpul mersului şi am constatat că la acea minunată clasă I erau locuri
libere pe scaune?! Dacă vreţi, vă spun.)
„Vă descurcaţi.” – asta a fost replica hiper-super-mega-inteligentă a „ghişeriţei”.
„Şi noi ce facem?!? Nu mai luăm trenul?!” mă... reped la Adi.
„Bineînţeles că ne suim în el, că n-o să rămânem aici.
Ne... descurcăm, la faţa locului.”
Că trenul a sosit în Gara Buşteni mai devreme cu 10
minute decât întârzierea afişată de-o grămadă de timp – parcă e dintr-un alt
film şi alt gen, cu acelaşi personal CFR. Întârzierea o verificasem cu câteva
minute înainte. Am zărit trenul aterizând în gară, am fugit de la terasă
în trei mişcări şi ne-am aşezat... la coadă ca să ne suim în el.
☺
Vezi, pe tema întârzierilor mai mici decât ce scrie pe tabelă, tura
cu Piatra Mică şi aventurile de după
din Gara Braşov.
Sau, tot în Braşov, după tura
în Valea Gaura şi coborârea
pe Ţigăneşti-Clincea.
În loc de concluzie:
Acuma, na, au putut să
înghesuie ca vitele oamenii care au aşteptat 5 ore 5 garnituri de tren pe 29 iulie 2017! Într-un tren
în care locurile în picioare erau la discreţie – poate n-o fi formularea
exactă, dar nu mai contează – tu refuzi să vinzi bilete?!?!
Sâmbătă seară, vara asta cel
puţin, trenurile au plecat de pe Valea Prahovei super-aglomerate... că doar e
greu să suplimentezi cu unul-două-trei vagoane când ştii că ai atâţia muşterii
în ziua aia... ba nu dai nici bilete...
INDICATOARE. Altitudini,
durată
☺ Bandă galbenă:
Complex Piatra Arsă (1950 m altitudine) – Cabana Babele (2206 m) aprovimativ 1 oră
☺ Cruce roşie:
Cabana Babele – Vârful Caraiman (2384 m) 35
de minute (cu pauze)
☺ Nemarcat:
Vârful Caraiman – deasupra Blidului Uriaşilor – Releul / Vârful Coştila (2490
m) aprovimativ 1 oră (cu pauze)
☺ Nemarcat:
Releul / Vârful Coştila – Hornul lui Gelepeanu (~ 2250 m) – final Brâna Mare a
Coştilei aprovimativ 4 ore
☺ Nemarcat:
Intrare în Valea Priponului – Valea Cerbului 50 de minute
☺ Bandă galbenă
şi bandă roşie (spre Buşteni): Valea Cerbului – Poiana Coştilei – Drumul
Gura Diham - Buşteni aprovimativ 2 ore
TOTAL: aproape 12 ore (inclusiv pauzele active – plimbările pe
platou – şi... statice, pentru odihnă şi masă)
Distanţa străbătută: 22 de
kilometri.
SURSE DE APĂ:
La izvorul din Valea Cerbului (şi la Cabana Babele).
Zonele prin care am umblat noi sunt sălbatice, aşa că ATENŢIE LA
URŞI!
Iar Valea Cerbului e recunoscută pentru Moş Martinii săi.
SFATURI PENTRU BRÂNA MARE A
COŞTILEI
☺
Este indicat să
nu aveţi rău de înălţime – se traversează numeroase porţiuni expuse, cu doar o
scurtă porţiune de asigurare, undeva la traversarea Văii Mălinului.
☺
Cu toată experienţa de „munţoman”, este necesară atenţia, concentrarea continuă
şi... nervii tari.
☺
Mergeţi în grupuri mici şi, foarte important, cu cineva care cunoaşte traseul!
!!! ATENŢIE la condiţiile meteo! !!! Nu abordaţi acest traseu pe
ceaţă, vânt sau ploaie!
Vizibilitatea joacă un rol esenţial în parcurgerea în siguranţă a
Brânei Mari a Coştilei.
Citiţi cu ATENŢIE materialele
informative, priviţi cu ATENŢIE fotografiile şi EVALUAŢI-VĂ bine (fizic, dar şi
psihic) capacitatea de a parcurge traseul!
Nu
plecaţi neinformaţi pe un traseu de acest gen (cu porţiuni expuse)!
NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate –
descriu, eventual dau sfaturi, din proprie experienţă.
Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se
informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au
capacităţile necesare pentru a-l parcurge.
NU pot DECIDE eu în locul nimănui!
Traseele nemarcate NU sunt
recomandate începătorilor!!!
NOTĂ: Fotografiile sunt
realizate de Adrian Botescu
şi „Poveştile mele”.
Ideea traseului îi aparţine lui Adi, care parcursese BMC integral, cu ceva timp înainte de a veni cu sugestia drumeţiei de mai sus.
Ideea traseului îi aparţine lui Adi, care parcursese BMC integral, cu ceva timp înainte de a veni cu sugestia drumeţiei de mai sus.
Imagini de vis! Multumesc!
RăspundețiȘtergereMulţumesc şi eu pentru vizită / vizite!
ȘtergereAşa e muntele... de vis!
Vă iubesc, oameni buni!
RăspundețiȘtergereSunt ani de când mă gândesc la acest traseu ca la o Mecca a Bucegiului! (pentru mine!)
Poate voi avea timp, în viața aceasta să îl parcurg!
Foarte frumos și documentat prezentat!
Poate m-oi lipi si eu de cineva care va mai trece pe acolo!
Cum văd, sigur, prima dată nu este recomandat!
Felicitări pentru realizarea voastră!
Poteci uscate și cer senin!
Timp se face... importantă e voinţa :)
ȘtergereMulţumim frumos!
Ioana
Dacă mai plecați acolo și luați la ”ia-mă nene și pe mine, sus pe BMC cu tine”... nu țineți secret!
RăspundețiȘtergereSau țineți!
Cum doriți!
Vreau să fac și eu acest traseu, dar cum spuneați, prima dată cu cineva care îl știe, nefiind marcat!
Pe cele marcate din Bucegi le-am făcut!
Și m-am uitat cu jind la ”nemarcate”!
Am mai ”derapat” eu, dar nu pe aici!
Dar visez la...
Mulțumesc pentru împărtășirea experienței!
Pentru o drumeţie pe BMC, grupurile de munte (facebook) vă pot fi de ajutor, în găsirea unui / unor partener(i) cu experienţă.
ȘtergerePoteci însorite!
Am revăzut cu plăcere. Mulțumesc!
RăspundețiȘtergereCu drag!
ȘtergereMulţumesc şi eu, pentru toate vizitele şi pentru toate comentariile lăsate aici!