Top cărţi 2014 - Biblioteca bloggerului român

De obicei, nu-mi plac topurile – cărţile le citeşti într-o anumită stare de spirit, poţi să vezi altceva peste o anumită perioadă de timp, ceea ce vezi tu bun, „de suflet”, poate să fie „varză” pentru altul. Din „n” motive.

Pentru mine, ideea de carte (film, serial) valoroasă (valoros) este aceea (acela) care îţi transmite ţie ceva, care te relaxează, te face să te simţi bine şi te pune pe gânduri – nu pot să citesc doar ca să fiu „în ton cu lumea” şi să mă îmbăt numai cu scrieri considerate valoroase fiindcă dacă nu fac asta risc să pic de fraieră şi ne-intelectuală.

O să încerc, de dragul campaniei iniţiate de Chinezu, la care am participat şi anul trecut, să dau punctaje cărţilor.

Asta în ciuda faptului că nu suntem la gimnastică sau la patinaj artistic, unde fiecare element este cotat EXACT, iar punctajul final este calculat ca o sumă a acestor elemente prezentate.

Palatul lunii – Paul Auster. Sub semnul Lunii

Editura: Humanitas

Anul apariţiei în România: 2007

Titlul original: Moon Palace (cartea a fost publicată în premieră în 1989)

Este primul meu contact cu Paul Auster, scriitorul american deosebit de apreciat, aflat destul de des pe lista celor care ar merita Premiul Nobel pentru literatură - la fel ca Haruki Murakami.

Palatul lunii ne propune povestea a trei generaţii, pornind de la şi având în centru generaţia cea mai tânără şi mai necoaptă, Marco Stanley (M.S.) Fogg - aflat la începutul celui de-al treilea deceniu de viaţă.

Fogg este cel care ne spune toată POVESTEA.

„Fiecare generație repetă greșelile generației anterioare.” – aşa cum remarca Paul Auster însuşi.

Poveşti despre cărţi

Am nevoie să citesc pentru a mă scutura de cât mai multă realitate. Citesc pentru a împrumuta un pic de magie din pagini mirosind a... carte. În parte, citesc şi pentru a atinge magia din personaje, acţiune, autor. Ca şi cu filmele.

Doar că la cărţi TOTUL ţine de IMAGINAŢIA fiecăruia.

Într-o librărie mă cufund în altă lume, fermecată. Parcă ies hipnotizată de acolo. Mai ales dacă e aranjată cu stil - chiar dacă am văzut unele volume şi în altă parte, MAGIA vine şi din decor.

Parcul Tineretului: Cum am ratat o alergare, dar am castigat o plimbare de neuitat

Îndeletnicirea cu alergatul m-a apucat abia prin 2011-2012.

Las’ că şi Murakami s-a apucat târziu de alergat şi a ajuns să participe constant la maratoane şi triatlonuri. A POVESTIT-O în Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă.

Mai sus a fost o paralelă trăsnită.

Eu nu vreau d’astea maratoane, nu mă ţin picioarele; după vreo 10 kilometri plus minus o pantă simt că genunchii şi gleznele mi se fac de sticlă.

ALERGAREA mă linişteşte la cap, mă ambiţionează când îi văd pe alţii că fac ture muuulte ori când mă uit la vârsta unor parteneri de alee, mă ambiţionează să-mi doresc mai mult într-o zi. MAI MULT faţă de ce mi-am propus, căci nu-mi place să mă avânt în obiective măreţe, fiindcă ştiu ce-mi pot picioarele, respectiv plămâni. MAI MULT în funcţie de anumite repere, gen Podul mare, podurile mici etc..

Stabilirea obiectivelor mici şi imediate, depăşirea fie şi cu o secundă a timpului din ieşirea precedentă, 500 m în plus faţă de ultimul efort, ideea de a trage de mine pentru a ajunge măcar până unde mi-am propus... Chestii de-astea.

Micile bucurii ale unui om care încearcă să facă mişcare de câte ori poate.

(Nu-mi place SALA!)

De ce am deschis subiectul? Pentru că de la începutul anului tot caut diverse portiţe să evadez în NATURĂ, pe aleile din Parcul Tineretului din Bucureşti.

Nick Hornby - englezul pentru care am... High Fidelity (I)

 Foto: Wikipedia

Ca să nu vă plictisesc, întrerup foiletonul cu Bâlea Lac iarna (în afara peripeţiilor din 2011, mai am două părţi SAVUROASE!) pentru a-l introduce în scenă pe scriitorul englez Nick Hornby (născut pe 17 aprilie 1957).

Autor de romane, scenarii hollywood-iene, producător, chiar şi... actor - în Fever Pitch 1997. A activat şi în domeniul muzical (la fel ca Haruki Murakami, care a fost proprietarul unui local specializat în jazz). Domeniul muzical i-a folosit lui Hornby drept inspiraţie în scrierile sale, în special în High Fidelity.
Hornby a scris numeroase cronici muzicale - inclusiv pentru „The New Yorker” -, a colaborat îndeaproape cu o trupă rock şi a compus versurile pentru un album al unui artist american.

În afară de beletristică, Nick Horby este autorul câte unui volum cu eseuri despre fotbal (în afara Fever Pitch), muzică plus unul dedicat scriitorilor şi cărţilor.

Nick Horby a primit nominalizări la Oscar şi la BAFTA pentru scenariul filmului An Education/O lecţie de viaţă, 2009, cu Carey Mulligan şi Peter Sarsgaard, inspirându-se din memoriile unei jurnaliste britanice.

Allende şi Murakami. Rezultate şi concluzii Biblioteca bloggerului român

 În urmă cu o lună şi jumătate, mi-am adus şi eu o contribuţia  la iniţiativa Biblioteca bloggerului român, pusă în scenă de Chinezu.

După CENTRALIZARE, iată rezultatele, pe care le puteţi găsi şi pe celelalte 122 de bloguri înscrise în campanie.

Înţeleg de aici că se citeşte foooarte divers. Că gusturile diferă.

Logic.

Cărţi 2013 - Topul meu. Biblioteca bloggerului român

Cărţi în aşteptare...

Prima dată m-am apucat de chestia asta cu cele mai cu serialele.

Aşa cum spuneam şi în articolul cu pricina, nu mă dau în vânt după topuri, pentru că fiecare creaţie de acelaşi tip (fie ea carte, film sau serial, în cazul meu) îţi atinge o coardă, nu aceeaşi mereu.

Important e să îţi rămână CEVA... ca să ai cu ce completa spaţiile din... top.

Fiind nouă în blogosferă, nu am intenţionat să iau la „puricat” cărţile din 2013. Mai ales că nu am apucat să scriu decât despre o singură carte în perioada de când am deschis porţile.

În anii trecuţi, nu treceau două săptămâni fără să bifez un volum de beletristică - nu înghit cărţile de auto-educare sau cum le-o mai zice.

Citesc în schimb (auto)biografii, căci mă interesează viaţa unor oameni interesanţi.

Ei... În 2013, m-am lăsat furată de filme şi seriale, de o tură-două-trei de alergare prin parc, iar cărţile au căzut într-un plan secundar. Plus munca... Am reuşit, totuşi, să strecor câte o carte printre. Seara, târziu în noapte şi - în fiecare zi lucrătoare - în metrou, în care îmi petrec circa 45 de minute.

Însă, în 2013, vizitele în librării (ce bine că există Cărtureşti-ul din centrul Bucureştiului!) şi la târgurile de carte au fost la fel de frecvente ca în anii precedenţi. Aşa că... am acumulat... pentru zile negre. Adică ploioase, noroase şi oricât de urât ar fi afară.

Zilele acestea, am dat, sărind din blog în blog, peste o idee care pe mine m-a atras din prima: Biblioteca bloggerului român, iniţiativă în care Chinezu îi îndeamnă pe bloggerii români să raporteze cărţile pe care le-au citit în anul de graţie 2013, din care să-şi extragă preferinţele.