Recomandarea lunii – Poftiţi la „Gilmore Girls”, varianta 2016!

Timp de opt ani, fanii serialului Gilmore Girls/Fetele Gilmore, care s-a încheiat oficial în mai 2007, au suspinat de dorul lui Lorelai, Rory, Luke şi ceilalţi.

Toată lumea a sperat la un film „Gilmore Girls”, care să încheie povestea, după un sezon (final) 7 dezamăgitor pentru mulţi.

Cine nu ar fi vrut să îi vadă pe Lorelai şi Luke fericiţi, la casa lor, eventual cu un copil, poate doi?

Cu cine rămâne Rory până la urmă? Să fie Logan, Jess (daaa!) sau vreun altul?

Cum a (mai) evoluat relaţia lui Lorelai cu mama ei, Emily?

Cum o mai duc Kirk & Co. în Stars Hollow?

O groază de întrebări şi niciun răspuns. Până ACUM.

Agrafa rosie – Kyle MacDonald

Editura: Philobia

Anul apariţiei: 2012

Titlul original: One Red Paperclip (cartea a apărut pentru prima dată în 2007)

Asta este a 200-a postare de pe blog... aşa că... nu ştiu, simţeam nevoia să vă anunţ doar. ☺

...Bineînţeles că am pregătit ceva special!!!

Nu ca în cazul articolului cu numărul 100 (mulţumirile de acolo rămân valabile!), ci cu nişte cuvinte care mă definesc:

„Atâta vreme cât nu ne conducem viaţa după pasiune şi convingerile care ne pot îmbogăţi viaţa, vom rămâne săraci sufleteşte.”

Despre visuri, (ne)împliniri, FERICIRE - Take Me Home (2011), Wish I Was Here (2014), Hector and the Search for Happiness (2014)

OK, Take Me Home, Wish I Was Here şi Hector and the Search for Happiness nu sunt capodopere.

Nici nu m-am aşteptat să fie capodopere atunci când m-am aşezat în faţa ecranului, după nişte zile epuizante.

Mă aşteptam, în schimb, să transmită ceva sufletului meu, să fie simple şi aducătoare de zâmbet.

Tot caut ceva de genul The Giant Mechanical Man... Aceeaşi puritate, aceeaşi trăire (simplă, dar atât de bogată) a FERICIRII lucrurilor mărunte, dar care contează.

100

Fiindcă este a 100-a postare de pe acest blog, am vrut să fie ceva mai specială.

Nu ceva de sărbătoare şi de laudă.

Pledoarie pentru Parenthood (Numai tată să nu fii!)

Aceasta e mai mult decât o recomandare. E o invitaţie de suflet şi pentru suflet la calitate şi frumos.

În peisajul tv dominat din ce în ce mai mult de acţiune-acţiune-acţiune şi supranatural (vampiri), Parenthood (tradus la noi Numai tată să nu fii!) readuce în prim-plan FAMILIA. Cu tot ce are ea mai bun sau mai rău.

Nu trebuie să ai copii ca să te uiţi la Parenthood.

Nu conţine: întorsături de situaţie non stop, violenţă.

Are dramă şi umor deopotrivă.

Şi sentimente. REALE. NATURALE, fără înflorituri aiurea.

Reacţiile sunt naturale, personaje sunt conturate cu atenţie – nu aprobi tot timpul ceea ce fac, ceea ce gândesc, sunt OAMENI CU DEFECTE, departe de a fi perfecţi. Luaţi din viaţă şi aduşi pe ecrane.

Cărţi 2013 - Topul meu. Biblioteca bloggerului român

Cărţi în aşteptare...

Prima dată m-am apucat de chestia asta cu cele mai cu serialele.

Aşa cum spuneam şi în articolul cu pricina, nu mă dau în vânt după topuri, pentru că fiecare creaţie de acelaşi tip (fie ea carte, film sau serial, în cazul meu) îţi atinge o coardă, nu aceeaşi mereu.

Important e să îţi rămână CEVA... ca să ai cu ce completa spaţiile din... top.

Fiind nouă în blogosferă, nu am intenţionat să iau la „puricat” cărţile din 2013. Mai ales că nu am apucat să scriu decât despre o singură carte în perioada de când am deschis porţile.

În anii trecuţi, nu treceau două săptămâni fără să bifez un volum de beletristică - nu înghit cărţile de auto-educare sau cum le-o mai zice.

Citesc în schimb (auto)biografii, căci mă interesează viaţa unor oameni interesanţi.

Ei... În 2013, m-am lăsat furată de filme şi seriale, de o tură-două-trei de alergare prin parc, iar cărţile au căzut într-un plan secundar. Plus munca... Am reuşit, totuşi, să strecor câte o carte printre. Seara, târziu în noapte şi - în fiecare zi lucrătoare - în metrou, în care îmi petrec circa 45 de minute.

Însă, în 2013, vizitele în librării (ce bine că există Cărtureşti-ul din centrul Bucureştiului!) şi la târgurile de carte au fost la fel de frecvente ca în anii precedenţi. Aşa că... am acumulat... pentru zile negre. Adică ploioase, noroase şi oricât de urât ar fi afară.

Zilele acestea, am dat, sărind din blog în blog, peste o idee care pe mine m-a atras din prima: Biblioteca bloggerului român, iniţiativă în care Chinezu îi îndeamnă pe bloggerii români să raporteze cărţile pe care le-au citit în anul de graţie 2013, din care să-şi extragă preferinţele.

Someday, Someday, Maybe. Succesul ca scriitoare al lui Lauren Graham (Gilmore Girls). Nimic nu e întâmplător...

“Just like the screenwriters of the best romantic comedies, she has taken elements of the familiar and spun them into a novel that’s heartfelt, hilarious and, hopefully, just the first example of what she can do with the written word.”

The Washington Post

(Sursa:

http://lauren-online.net)

Să ne înţelegem: romanul (ficţiunea) actriţei Lauren Graham nu e comedie romantică 100%. Are mai puţine accente romantice (le are, totuşi), concentrându-se pe comedie cu inflexiuni de dramă.

„Să scrii seamănă cu a fi actor. În amândouă cazurile trebuie să intri într-un mediu imaginar şi să creezi o lume. Pentru carte, am dat naştere unor voci diferite, ca actor nu pot să folosesc decât o voce. Să scrii înseamnă să te izolezi oarecum. Ca actor, colaborez cu o serie de oameni pentru a aduce o lume la viaţă, dar când scriu sunt numai eu; nu pot să dau vina pe altcineva pentru ce iese prost” - Lauren Graham pentru USA Today

 
Cartea a fost achiziţionată de una dintre cele mai mari edituri americane pe când avea doar jumătate din forma finală. A fost lansată pe 30 aprilie anul acesta (2013) în SUA. La scurt timp, în luna mai, a apărut pe lista bestseller-urilor „New York Times”.