Se afișează postările cu eticheta bucsoiu mic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bucsoiu mic. Afișați toate postările

miercuri, 26 septembrie 2018

Clipe de Bucegi: Valea Morarului – Creasta La Balaur. Spec-ta-cool!





Traseu:
*Complex Gura Diham – Valea Morarului – Creasta La Balaur – Complex Gura Diham


Care munţoman rezistă trei luni întregi fără să atingă muntele?!
Eeee-heeeei, ce vă pasă vouă, cei din „lumea de rând”?
Anul trecut, după o lună fără înălţimi, picioarele începuseră să o ia singure spre poteci, de m-a durut sufletul să le pun piedică. Lasă, că a venit ea relaxarea în Bucegi, aia cu Jepii Mici, Crucea şi cele 10 ore din care am tot halit făr’ să mă satur.

Anul ăsta, noroc cu vremea dată peste cap a verii şi cu starea mea fizică întoarsă şi ea cum nu trebuie.
Deci: după ce am luat apă la bord şi pe sus, şi pe jos în Cheile Glodului în mai, mă pregătesc să ating norii la 2000 de metri, în primul weekend anunţat însorit, şi la propriu, şi la figurat. Sau pe-aproape...

vineri, 9 septembrie 2016

Splendoare de Bucegi: De la Omu pan’ la Malaiesti si pe „Take Ionescu”




Traseu:
*Cabana Babele – Cabana/Vârful Omu – Vârful Bucşoiu – Cabana Mălăieşti (pe Brâna Caprelor) – Traseul „Take Ionescu” – Pichetul Roşu – Cabana Poiana Izvoarelor – Complex Gura Diham


Am ales exclusiv trasee marcate, după toate nebuniile de pe Morar din urmă cu o săptămână.
Am absorbit muntele în patru, în linişte şi fără presiunea timpului. Aş putea să-i zic plimbare – dar, cum eu nu mă dau eu în vânt după coborâre...
De ce aşa, atunci? Fiindcă tura asta a fost gândită pentru o singură zi – cum Adi nu avea la dispoziţie decât ziua de sâmbătă şi cum îl „prind” rar-rar pe munte, nu-l puteam lăsa să scape.
Totul a fost în premieră pentru mine, mai puţin bucata Babele – Cabana/Vârful Omu (2507 m).

Adi şi Andreea, fata lui, mai umblaseră de niscaiva ori pe la Bucşoiu şi pe „Take Ionescu”.

Eu şi Adi tot parlamentasem pentru o tură în Crai, care să cuprindă şi Lanţurile (Drumul lui Deubel). Telefoanele mobile şi Facebook-ul ne-au fost prietene la cataramă de marţi încoace.

vineri, 15 iulie 2016

Tura cu de toate: Valea Morarului si Creasta Balaurului





Traseu:
*Cabana Gura Diham – Poiana cu urzici – Valea Morarului – Creasta Balaurului (Creasta La Balaur) – Poiana cu urzici – Cabana  Gura Diham


Soare, tunete, reprize de ploaie. Ceaţă.
Capre negre, flori-de-colţ, petale de toate culorile, în combinaţii felurite, amestecate prin iarba verde-crud.
Stâncă, iarbă, abrupt (şi jumătate de coborâre urâţică).
Natură. Fericire. Oameni lângă care ţi-e mai mare dragul să drumeţeşti.
Trasee în cea mai mare parte nemarcate, presărate doar cu bucăţele de marcaj, de tranziţie.
Un meniu complet, „cu de toate”.

Văile de abrupt ale Bucegilor te întâmpină cu peisaje impunătoare şi surprinzătoare. Sunt un regal al priveliştilor, din care nu îţi mai vine să ieşi! Ai tendinţa să te opreşti la infinit şi să visezi încontinuu. Cu ochii deschişi!