Recomandarea lunii – „Amy”, documentarul premiat cu Oscar

Despre Amy Winehouse ştiam atât: a cântat, s-a drogat şi a băut pân-a murit, la 27 de ani.

Se alătura „Clubului artiştilor decedaţi la 27 de ani” – Forever 27 Club sau Club 27.

Până mai ieri, n-aveam habar nimic din ce a fost în spatele artistului, omului Amy Winehouse.

Şi, ca să fiu sinceră, nici nu i-am ascultat muzica cine ştie ce.

Au trecut aproape 5 ani de la moartea lui Amy, iar britanicul Asif Kapadia – cel responsabil pentru Senna (2010) – m-a ajutat să o cunosc pe artista britanică, prin documentarul pe care i l-a dedicat.

A ajutat şi Oscarul 2016 pentru cel mai bun documentar. ☺

1 (2013). O istorie in imagini a FORMULEI 1 la limita supravietuirii

 V-am mai zis eu  că Formula 1 m-a fascinat mereu. Piloţi, maşini puternice, competiţie strânsă. În rest, nu ştiu să deosebesc o marcă de alta la maşinile de stradă...

În adolescenţă, am citit de cel puţin trei ori, din scoarţă-n scoarţă, o istorie a Formulei 1, numită Formula 1. Dansul cu moartea, de Modesto Ferrarini şi Radu Naum.

Anul acesta, mi-am făcut „încălzirea” cu filmul Rush.

A urmat, recent, documentarul 1, cu poveşti impresionante ale piloţilor care şi-au riscat vieţile pentru cursele din cea mai importantă întrecere automobilistică a Planetei.

1 e despre viaţă. Apoi despre sport.

DOCUMENTARUL, având ca subtitlu Life on the Limit şi narat de actorul Michael Fassbender (nominalizat la OSCAR anul acesta pentru rolul din câştigătorul 12 Years a Slave/12 ani de sclavie), ne duce în epoca romantică a Formulei 1 - anii ’50, ’60, ’70.

... atunci când „cursele erau periculoase şi sexul era sigur.”

Rush (2013, cu Chris Hemsworth, Daniel Brühl). FORMULA 1 LA SUPERLATIV

„Un om înţelept învaţă mai multe de la un duşman decât un prost de la prietenii lui.”

Formula 1 m-a fascinat dintotdeauna.

Ayrton Senna, Nigel Mansell, David Coulthard... ca să nu mai vorbesc de legenda Michael Schumacher, care mi-a plăcut de la prima cursă, prin „nebunia” de care a a dat dovadă.

Aceştia au fost oamenii care îmi înseninau după-amizele de duminică.

Iar Frank Williams m-a înduioşat întotdeuna prin atitudine şi prin povestea lui de viaţă - a rămas paralizat (tetraplegic) în urma unui accident, însă era mereu alături de piloţii lui la boxele echipei căreia i-a pus bazele.

Când a murit, pe circuitul de la Imola, Senna conducea un monopost Williams...

Campionatul a început şi anul acesta (IERI) pe circuitul de la Melbourne, în Australia - victorie pentru neamţul cu state vechi Nico Rosberg, aflat la al patrulea succes din carieră.

Prilej să ne amintim (pentru mulţi, să vedem) cum au stat lucrurile în sezonul 1976 al nebuniei ce îl presupune Mondialul de Formula 1. Marele Circ.

Dar şi în anii nebuni ce au precedat nebunia de atunci...

Rush-ul lui Ron Howard (Apollo 13, 1995, cu Tom Hanks, filmul şi serialul Parenthood, variantele 1990 - cu Leonardo di Caprio şi 2010 - cu Lauren Graham şi Peter Krause; Oscar pentru A Beautiful Mind/O minte sclipitoare, 2001) aduce pe ecrane rivalitatea dintre englezul JAMES HUNT (Chris Hemsworth, din Thor) şi austriacul NIKI LAUDA (Daniel Brühl, care m-a cucerit în Good Bye Lenin!, 2003).

No se aceptan devoluciones (2013). Dragoste de tata si... INCASARI URIASE

Nu tre’ să fie un film de Oscar ca să te impresioneze. Să te surprindă.

Nu tre’ să aibă o tonă de premii ca să te determine să-l vizionezi.

Tre’ doar să aibă nişte protagonişti simpatici, o poveste de şi pentru SUFLET.

Şi... mmm... nu tre’ să fie un film american.

Cu actori hiper-cunoscuţi şi buget pe măsură.

(Şi, în ciuda ăstora, cu o acţiune ce lasă de dorit.)

No se aceptan devoluciones a fost un extraordinar succes de casă, atât în Mexic, cât şi în SUA.

În America, a avut CELE MAI MARI ÎNCASĂRI DIN TOATE TIMPURILE în ceea ce priveşte filmele de limbă spaniolă, clasându-se pe LOCUL 4 ÎN PRIVINŢA PRODUCŢIILOR STRĂINE LANSATE ÎN STATELE UNITE de-a lungul timpului (din 1980 încoace), conform boxofficemojo.com.

Primele trei filme din clasament au fost, conform aceleiaşi surse: Crouching Tiger, Hidden Dragon/Tigru şi dragon, 2000 (Taiwan); Life is Beautiful/Viaţa e frumoasă, 1997 (Italia); Hero/Eroul, 2002 (China).

Ole Einar Bjoerndalen - (Super)eroul Jocurilor Olimpice

Vă plac filmele cu supereroi?

Mie nu.

Însă cei din viaţa reală îmi trezesc o admiraţie greu de transpus în cuvinte.

De când mă ştiu, mi-a plăcut competiţia. Sportivă. Sportul, în general.

Până pe la 18 ani, nu ratam aproape niciun eveniment sportiv. Fotbal, atletism, caiac-canoe, Formula 1, nu mai pomenesc de gimnastică - aceasta a rămas o constantă în viaţa mea de privitor la televizor ori ca spectator.

Cu atât mai mult Jocurile Olimpice (OLIMPIADA REPREZINTĂ PERIOADA ACEEA DE PATRU ANI DINTRE DOUĂ JOCURI OLIMPICE, aşa că, vă rog, nu mai utilizaţi acest termen!).

Primele mele Jocuri integrale au fost în 1992, la Albertville (cu Alberto Tomba şi frumuşelul patinator Viktor Petrenko), respectiv Barcelona (cu LAVINIA MILOŞOVICI şi ultimul 10 din gimnastică şi Carl Lewis).

De atunci, nu am ratat vreo ediţie a Jocurilor, fie ea de vară sau de iarnă. Am urmărit pe viu naşterea unor legende. Eroi. Modele de viaţă.

Lecţii de viaţă. De depăşire a limitelor. Voinţă dusă la extrem. Încleştări pe muchie de cuţit. Câteodată toate astea se încheie fericit, alteori dezamăgirea îi sfâşie pe participanţi.

Jocurile Olimpice au o atmosferă aparte. Atunci, urmăresc discipline sportive de care abia am habar - pentru ideea de competiţie la cel mai înalt nivel, pentru... spiritul olimpic.

Astfel, iarna am descoperit discipline deosebit de spectaculoase, pe care le urmăresc cu sufletul la gură o dată la patru ani - curling (şah pe gheaţă, pentru cine nu ştie, cu economişti, matematicieni şi de-alde de-astea în echipe), schi acrobatic - mogule, patinaj viteză, short track (patinaj viteză pe pistă scurtă).

Asta în afară de biatlon, schi alpin, sărituri cu schiurile şi patinaj artistic, la care mai trag cu ochiul în timpul anului.

Unul dintre EROII abia începutelor întreceri de la Soci era deja un erou înainte de Soci. Cu statuie în oraşul natal, cu povara de a fi cel mai valoros biatlonist al tuturor timpurilor şi unul dintre cei mai titraţi sportivi participanţi vreodată la Jocurile de iarnă, norvegianul Ole Einar Bjoerndalen şi-a adăugat în palmares sâmbătă a şaptea medalie de aur la JO.