În momentul când scriu rândurile acestea, afară e o vreme câinoasă.
Pare ocazia nimerită de a-mi aminti de vară şi de concediu. Care a fost
unul dintre cele mai frumoase pe care le-am petrecut vreodată. Şi, mda, a fost în
România, ţara unde găseşti mereu ceva surprinzător (lăsaţi reclama, că nu e ea
de vină pentru ce avem aici), unde te poţi bucura de o nouă descoperire, chiar
şi acolo unde nu te aştepţi, dacă ai răbdare să faci respectiva descoperire.
Îmi plac locurile izolate, sălbatice, neatinse de om prea mult (mă atrag muuult
prea puţin oraşele, mai ales cele mari), îmi place libertatea pe care ţi-o dă
muntele, liniştea, verdele ierbii, brazii, stâncile cu toate formele posibile,
aerul tare, răcoarea, oamenii care trăiesc în zonele respective (calmul, ritmul
în care li se desfăşoară viaţa, comuniunea cu natura).
Iar în România sunt destule locuri din astea, dacă mă întrebaţi.
