Eroii „veterani” ai gimnasticii europene, la Cluj, in Romania: Catalina Ponor, Marian Dragulescu, Larisa Iordache

  

Gimnastica românească supravieţuieste prin „veterani” – nimic nu s-a schimbat faţă de 2016.

Cătălina Ponor (29 de ani) şi Marian Drăgulescu (36 de ani), cărora li s-a alăturat acum Larisa Iordache (20 de ani) sunt aceiaşi sportivi de super-excepţie – dacă mi se permite termenul – care ţin sus gimnastica din România.

Anul acesta, Campionatele Europene de gimnastică au fost găzduite de România, la Cluj-Napoca.

Ce e mai emoţionant pentru un sportiv? Să i se intoneze imnul naţional, acasă, în faţa unui public su-perb!

Pe rând, Marian şi Cătălina au trăit această experienţă unică.

Cătălina, Marian şi Andrei la Jocurile Olimpice Rio 2016

...Şi au fost Jocurile Olimpice Rio 2016 în gimnastică.

Şi n-a fost deloc bine pentru România.

A început cu:

„Cine e mai îndreptăţită să participe la Jocurile Olimpice de la Rio? Larisa (Iordache) sau Cătălina (Ponor)?”

Orgoliile şi-au scos colţii urâţi.

S-au aruncat răutăţi, chiar dacă nu directe (şi publice).

Fanii gimnasticii au fost cumva împărţiţi în Tabăra (Team) Larisa şi Tabăra Cătălina.

În plus, toată lumea a devenit brusc specialistă în gimnastică. Cu precădere de la ratarea calificării echipei feminine la Jocurile Olimpice Rio 2016.

Evenimentul e UNIC în gimnastica românească.

Gimnastica romaneasca supravietuieste prin „veterani”: Catalina Ponor si Marian Dragulescu, pe tabloul de onoare al Europenelor 2016

Când au revenit în gimnastică în acest ciclu olimpic, în 2015, destulă lume s-a îndoit că Marian Drăgulescu şi Cătălina Ponor vor putea atinge forma care i-a consacrat.

Tripla campioană olimpică (2004, Atena) şi multiplul laureat mondial şi european au încercat marea cu degetul şi în 2011-2012.

El nu a reuşit, în anumite circumstanţe, să prindă echipa pentru Jocurile Olimpice de la Londra, în timp ce Cătălina s-a întors în arena olimpică după 8 ani, stârnind admiraţie după admiraţie, adunând un bronz cu echipa, un argint la sol şi un aproape bronz la bârnă – unde s-au trezit americanii cu contestaţiile lor!

În ciuda previziunilor pesimiştilor, cei doi super-campioni au câştigat din nou. Chiar dacă nu aurul efectiv, aurul din inima oricărui iubitor de gimnastică.

De ce? Cel mai medaliat sport olimpic din România, gimnastica, nu va avea echipe la Jocurile Olimpice Rio 2016

În 2016, se împlinesc 40 de ani de la acel fabulos 10 al Nadiei de la Montreal, Jocurile Olimpice 1976.

În 2016, sunt 60 de ani de la prima medalie obţinută de gimnastica românească – bronz cu echipa feminină la Jocurile Olimpice 1956.

Duminică 17 aprilie 2016. O poveste tristă pentru gimnastica românească.

Pentru prima oară din 1968 (atunci s-a decis, în ţară, neparticiparea din cauza unor rezultate anterioare slabe; nu s-au desfăşurat calificări), România nu va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de echipa feminină!

La fel ca la Glasgow, la Campionatele Mondiale 2015, s-a aruncat repede în aer „dezastru!”. Într-adevăr, este cea mai slabă performaţă din toate timpurile a gimnasticii feminine româneşti! – a surclasat chiar şi umilitorul loc 13 de la Mondialele 2015!

Acest loc 7 în calificările olimpice se traduce prin locul 15 pe plan mondial; la Rio, doar Coreea de Sud a fost în urma noastră.

Medalia Larisei Iordache de la Mondialele de gimnastica

E medalie!!!

E a ei, a Larisei, şi a muncii ei! A dăruirii pe care o are pentru gimnastică.

Larisa Iordache şterge din nou umbrele şi luminează sufletele celor care, chiar şi de departe, au ajutat-o să se ridice de jos. De foarte jos, psihic.

Fetita care nu zambea niciodata - Lola Lafon. Despre Nadia Comaneci si Romania dinainte de 1989

Editura: Trei

Anul apariţiei: 2014

Titlul original: La petite communiste qui ne souriait jamais (cartea a fost publicată în premieră în Franţa în 2014)

Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. Aveam aproape 12 ani pe atunci, am trăit zece zile cu frică de împuşcături.

Auzeam tirul gloanţelor trase la Televiziune, pentru că bunicii, la care stăteam în vacanţă, locuiesc foarte aproape de TVR-ul de azi.

În plus, pe mine şi pe bunica mea ne-a prins 21 decembrie în Piaţă, noi fiind la cumpărături...

De ce această introducere?

Deoarece cartea Fetiţa care nu zâmbea niciodată „vorbeşte” despre SIMBOLUL Nadia Comăneci (şi despre performanţele sale) în contextul României din anii ’60 (sfârşitul lor) - ’80 (finalul decadei). Inclusiv fuga Nadiei din noiembrie 1989 şi puzzle-uri din Revoluţia Română din 1989.

Mondialele de gimnastica – Larisa, mulţumim şi te iubim!

...pentru zâmbetul pe care ni l-ai transmis, pentru bucuria pe care ai strecurat-o în sufletele noastre!

Larisa, ai fost superbă!

Mulţumim că ne-ai dăruit şi nouă o părticică din magia ta!

Te iubim şi îţi suntem recunoscători pentru tot ce ai dăruit gimnasticii româneşti!

Larisa, ai reuşit! După momentul 2012, când durerile ţi-au tăiat aripile, şi 2013, când... nu s-a putut mai mult (locul 4), a venit împlinirea medaliei atât de aşteptate în concursul complet al gimnasticii mondiale!

Mondialele de gimnastica – Succes in finala pe echipe!

Luni 6 octombrie 2014, la Nanning, China.

Probabil ştiţi deja. A fost cea mai neagră zi a gimnasticii feminine româneşti de peste 30 de ani încoace. Cu excepţia numită Larisa Iordache.

O POVESTE tristă.

Mi-e greu să scriu asta...

Locul 7 în calificările Mondialelor de gimnastică şi o mulţime de ratări.

România, campioană europeană în luna mai, a evoluat mult sub aşteptări.

100

Fiindcă este a 100-a postare de pe acest blog, am vrut să fie ceva mai specială.

Nu ceva de sărbătoare şi de laudă.

Europenele de gimnastică. Epilog

Am început cu prologul, e musai să închei cu... epilogul.

Duminică 18 mai 2014 a fost incontestabil ZIUA Larisei Iordache.

Dacă în calificări (care nu au contat azi) a strălucit, în ultima zi a întrecerilor europene de la Sofia, Larisa nu s-a lăsat mai prejos.

A debutat cu bronzul la sărituri. Rezultat valoros, având în vedere că nu a pornit cu o dificultate sporită, cum a fost cazul altor sportive, pe care... le-a lăsat în urmă în clasament.

Execuţia de la paralele, a doua finală a zilei pentru Larisa, a fost bună, însă lupta la vârf a fost aprigă pentru ea. Aici, nu s-a putut pune cu dificultatea britanicelor şi rusoiacelor.

Europenele de gimnastică. AUR!

 Săptămâna aceasta am dedicat-o gimnasticii.

 În aşteptarea finalei pe echipe, am făcut o mică incursiune în gimnastica anilor ’90, când s-au şi obţinut trei titluri europene pe echipe, dar şi o avancronică a finalei de sâmbătă.

Iar ziua cea mare a venit!

Cu binemeritatul AUR!

POVESTEA de aur a gimnasticii româneşti continuă...

De sâmbătă 17 mai 2014, numele LARISA IORDACHE, DIANA BULIMAR, ANDREEA (Eugenia) MUNTEANU, ŞTEFANIA (Alina) STĂNILĂ şi SILVIA ZARZU vor sta alături de celelalte fete care şi-au trecut în palmares titlul de campioane ale Europei cu ECHIPA ROMÂNIEI:

Lavinia Miloşovici (1994, 1996), Gina Gogean (1994, 1996), Simona Amânar (1994, 1996, 1998), Nadia Hăţăgan (1994), Claudia Presăcan (1998), Corina Ungureanu (1998), Maria Olaru (1998), Cătălina Ponor (2004, 2012), Monica Roşu (2004), Daniela Sofronie (2004), Alexandra Eremia (2004), Silvia Stroescu (2004), Steliana Nistor (2008), Sandra Izbaşa (2008, 2012), Anamaria Tămîrjan (2008), Gabriela Drăgoi (2008), Cerasela Pătraşcu (2008), Raluca Haidu (2012); Larisa Iordache şi Diana Bulimar au fost şi în echipa laureată în 2012.

Europenele de gimnastică. Calificări senioare, echipe junioare. Şansele României

După ce am trecut de prolog – plus o scurtă incursiune în gimnastica anilor ’90 – a început cu adevărat întrecerea!

La Campionatele Europene 2014 s-au consumat deja două zile de întreceri, dintre care una cu medalii.

Titlul pe echipe la Campionatele Europene de la Sofia se va disputa în trei.

Da, vor fi tradiţionalele România şi Rusia, la care se adaugă... Marea Britanie. Care nu numai că a fost aproape de marile naţiuni ale Europei în materie de gimnastică, dar a CÂŞTIGAT calificările pentru finala pe echipe şi finalele pe aparate, desfăşurate în cursul zilei de joi!

PREMIERĂ BRITANICĂ

La începutul anilor 2000, gimnastica feminină din Marea Britanie abia scotea capul în lumea mare, prin Elisabeth Tweddle, care a obţinut de-a lungul carierei încheiate în 2012 numeroase trofee la Mondiale, Jocuri Olimpice ori Europene, în special la paralele.

Acum, surprinzător pentru mulţi – dar nu şi pentru specialişti, care anticipau întrucâtva acest lucru! – Marea Britanie bate România şi Rusia în calificări!

Europenele de gimnastică. Prolog. Cu drag, despre gimnastică

Să vă POVESTESC despre cum a început pasiunea mea pentru gimnastică?

Am amintiri vagi cu Mondialele din 1987 – victorie UNICĂ, atât pentru echipa României (a doua în total în istorie, pe atunci), cât şi la individual compus, prin Aurelia Dobre. Plus alte trei medalii de aur (două Daniela Silivaş!), una de argint şi patru de bronz (una Ecaterina Szabo).

De aici, ţin perfect minte o ratare la bârnă a LEGENDEI Svetlana Boghinskaia – nu de alta, dar am şi acum în minte reacţiile: cum mama s-a bucurat, iar cel de lângă ea a criticat-o atrăgându-i atenţia că sovietica s-a antrenat sute de ore pentru acel exerciţiu şi că nu e bine să râzi de eşecul altuia.

Ole Einar Bjoerndalen - (Super)eroul Jocurilor Olimpice

Vă plac filmele cu supereroi?

Mie nu.

Însă cei din viaţa reală îmi trezesc o admiraţie greu de transpus în cuvinte.

De când mă ştiu, mi-a plăcut competiţia. Sportivă. Sportul, în general.

Până pe la 18 ani, nu ratam aproape niciun eveniment sportiv. Fotbal, atletism, caiac-canoe, Formula 1, nu mai pomenesc de gimnastică - aceasta a rămas o constantă în viaţa mea de privitor la televizor ori ca spectator.

Cu atât mai mult Jocurile Olimpice (OLIMPIADA REPREZINTĂ PERIOADA ACEEA DE PATRU ANI DINTRE DOUĂ JOCURI OLIMPICE, aşa că, vă rog, nu mai utilizaţi acest termen!).

Primele mele Jocuri integrale au fost în 1992, la Albertville (cu Alberto Tomba şi frumuşelul patinator Viktor Petrenko), respectiv Barcelona (cu LAVINIA MILOŞOVICI şi ultimul 10 din gimnastică şi Carl Lewis).

De atunci, nu am ratat vreo ediţie a Jocurilor, fie ea de vară sau de iarnă. Am urmărit pe viu naşterea unor legende. Eroi. Modele de viaţă.

Lecţii de viaţă. De depăşire a limitelor. Voinţă dusă la extrem. Încleştări pe muchie de cuţit. Câteodată toate astea se încheie fericit, alteori dezamăgirea îi sfâşie pe participanţi.

Jocurile Olimpice au o atmosferă aparte. Atunci, urmăresc discipline sportive de care abia am habar - pentru ideea de competiţie la cel mai înalt nivel, pentru... spiritul olimpic.

Astfel, iarna am descoperit discipline deosebit de spectaculoase, pe care le urmăresc cu sufletul la gură o dată la patru ani - curling (şah pe gheaţă, pentru cine nu ştie, cu economişti, matematicieni şi de-alde de-astea în echipe), schi acrobatic - mogule, patinaj viteză, short track (patinaj viteză pe pistă scurtă).

Asta în afară de biatlon, schi alpin, sărituri cu schiurile şi patinaj artistic, la care mai trag cu ochiul în timpul anului.

Unul dintre EROII abia începutelor întreceri de la Soci era deja un erou înainte de Soci. Cu statuie în oraşul natal, cu povara de a fi cel mai valoros biatlonist al tuturor timpurilor şi unul dintre cei mai titraţi sportivi participanţi vreodată la Jocurile de iarnă, norvegianul Ole Einar Bjoerndalen şi-a adăugat în palmares sâmbătă a şaptea medalie de aur la JO.