Flori cu artă – pe poteci nebănuite de oraş

(un fel de continuare de AICI)

Vă promiteam că revin cu o colecţie de flori super-colorate. Să nu mă ţin eu de cuvânt? Mă ţin!

Pentru optimismul de care avem atâta nevoie, am strâns laolaltă cele mai frumoase cadre din universul întâlnit în drumeţiile bucureştene.

Dacă în Povestea anterioară tema era verde-roşu, astăzi ridicăm totul la rang de artă. Artă fotografică.

Nu exagerez cu nimic în titlul de mai sus – să vedeţi ce vrăji pot face împreună natura şi un aparat foto mânuit la superlativ!

Haideţi acolo unde natura e stăpâna absolută!

Verde - roşu, combinaţia explozivă a naturii. Şi printre ruinele Mănăstirii Chiajna

 

(un fel de continuare de AICI)

Vedeţi că m-am ţinut de cuvânt? ☺

Abia ce m-am lăudat – „Staţi pe-aproape, că mai am fotografii învăpăiate! Nici n-o să clipiţi şi-o să fie gata! Puneţi-mă la încercare!”

Să nu mai ziceţi că nu-s fată de comitet: Iaca Povestea roşie promisă, amestecată cu nuanţe de verde crud.

Iar roşul vine aici şi de la apus, şi de la parfumul macilor.

Ca o coincidenţă sau nu, verdele este culoarea complementară a roşului. (Q.E.D.)

Ca o coincidenţă sau nu, verde-roşu este combinaţia mea preferată de culori. La pachet cu simbolurile optimism, speranţă, linişte, relaxare, prospeţime, emoţie, un pic de fantezie, foc, pasiune, fericire.

Verde-roşu e îmbinarea cea mai puternică a naturii! De-a dreptul explozivă pentru ochi... în sensul cel mai bun şi mai blând. Şi mai tămăduitor.

Cele mai frumoase apusuri din Bucuresti se vad pe Lacul Morii!

 

(mai departe de AICI)

 „Vă promit un material special cu apusul pe Lacul Morii iarna.

Promit că de data aceasta nu va dura mult!”

...şi n-a durat decât un an. Şi vreo două luni şi-un pic. ☺

De obicei, nu-mi calc peste cuvânt (parol!), da’ de data asta zău că au venit peste mine ba Custura Sărăţii cea răs-aşteptată, ba Parângul cu cei 30 de kilometri la deal şi la vale de o sută de ori, ba un Mălăieşti de iarnă, ba un Vânturiş într-o super-trupă.

S-o luăm de la capăt cu precizarea că un material generos cu Lacul Morii – poveşti, legende, fotografii, date tehnice şi tot ce vă mai trece prin cap – este plantat AICI.

Iar de ce, când şi cum se văd munţii (Bucegi) din Bucureşti v-am povestit, tot pe larg, AICI.

Gata precizările, ca să nu mă repet mai departe, printre poveşti nemuritoare de apus.

În ce condiţii se văd munţii (Bucegi) din Bucureşti – fotografii REALE

Zilele trecute a făcut înconjurul Internetului o fotografie, aparţinând lui Dan Mihai Bălănescu, care înfăţişa clar Munţii Bucegi surprinşi din Bucureşti. Adică de la peste 100 de kilometri depărtare.

Mai precis, cadrul a fost realizat de pe acoperişul Hotelului Intercontinental din Capitală, de la 75 de metri înălţime.

Parcă toată lumea s-a trezit brusc acum, deşi fotografii similare, cu Bucegii văzuţi din Bucureşti, au circulat şi în anii trecuţi.

Da, Bucegii se văd din Bucureşti, se văd şi cu ochiul liber – vă spune asta Toma Necredinciosul, care a trebuit avertizat(ă), constrâns(ă) şi toate cele să se chiombească în zare, ridicându-şi mai mult decât sceptic ochii adânciţi în potecile de lângă Lacul Morii - Balta Roşu. ☺ După miştourile gen:

„Daaaa, măăă, uite şi o bucăţică dintr-o fărâmă din cimentul de la renovarea Crucii Caraimanului”;

„Ce clar e moţul Coştilei, are şi o muscă pe el... ce bine se disting aripile”;

„Grohotişul din Valea Albă parcă s-a mai înmulţit de când l-am călcat ultima oară”

Etc.

Na, că până şi eu m-am recunoscut învinsă ☺ când am catadicsit să cred / să văz minunea cu ochii proprii şi personali.

Aşa că... uitaţi-vă la fotografiile de mai jos; eu n-am decât să vă garantez că sunt reale, voi n-aveţi decât să nu credeţi. ☺

Totuşi, munţii nu-s vizibili din Bucureşti 24 de ore din 24, 365 de zile pe an.

Niscaiva condiţii sunt esenţiale, la fel ca în cazul piramidei din Ceahlău.

Care sunt ele?

Locuri de vizitat in Bucuresti – Lacul Morii si imprejurimile: incursiuni in Padurea Rosu si la „Lacul” Rosu (apusuri de poveste)

Şiiii... a venit momentul!

LACUL MORII, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor! Cel îndelung promis cu poveste proprie şi personală pe blog.

Lacul Morii a fost descoperit de mine relativ recent, în toată lungimea lui. Şi, mai ales, continuarea Lacul Roşu-Chiajna (o baltă, în fapt; ne jucăm un pic, să ne amintim de adevăratul Lac Roşu) şi Pădurea Roşu. Cu tot cu vizita la Mănăstirea Chiajna, cu legendele ei cam... înfricoşătoare.

O zi langa Bucuresti – Manastirea Caldarusani, Lacul Caldarusani, Moara Vlasiei, campuri de floarea-soarelui

 

Mă tot lovisem de termenii „Căldăruşani” şi „Moara Vlăsiei”, asociate cu „pădure”, „lac”, „natură”, „linişte”.

Păi, hai! Că munte nu se poate, poate se poate un pic de răcoare! Poate şi fără ploaie...

Îl împachetăm bine pe „poate” şi îi dăm înainte.

Ştim că vom fi cumva în apropiere de Fierbinţi-Târg – „Las Fierbinţi”, da? ☺

Dar ne oprim în judeţul Ilfov, în zona turistică mai largă a Snagovului.

Poveştile iernii 2 (Povestea Parcului IOR / Titan... şi alte fotografii ☺ )

(continuare de AICI)

Ultima fotografie din primul material dedicat exlusiv iernii (găsiţi link-ul mai sus) era un preview cu Pădurea Roşu de lângă Lacul Morii.

Să continuăm de acolo!

Primăvara Verde la Roşu – Pădurea şi delta de Militari. Legendele Mănăstirii Chiajna

Verde la Roşu trage!

Asta-i combinaţia mea preferată! Două culori super-pozitive: optimism, speranţă, linişte, relaxare, calm, prospeţime, emoţie, un pic de fantezie, foc, pasiune, FERICIRE şi, peste toate, armonia naturii.

Roşu şi verde – opuse şi atât de surprinzătoare împreună...

Dar despre ce vorbim noi azi cu Roşu şi Verde?

Vreţi să vă bucuraţi de pădure şi deltă fără să vă îmbarcaţi în vreun mijloc de transport din Bucureşti? Iată soluţia!

Poveştile iernii – Munţii de lângă casă. Pescăruşi. Luciri albăstrui. Tainele Lunii. Apusuri pe lac

Gata, a trecut!

Iarna a fost parcă interminabilă. Geroasă în reprize nelimitate.

Da’ cu ce peisaje ne-a răsfăţat! Aici, în Bucureşti, la doi paşi de casă. Vorba vine „doi paşi”, fiindcă ne-am deplasat şi 20 de kilometri câteodată.

A nins cu carul. S-au aştenut munţi peste munţi.

N-a trebuit decât o scurtă echipare cu parazăpezi ca să am munţii mei de zăpadă, să o iau la trap pe deluşoarele din parcuri – clasicele Herăstrău, Tineretului, Carol. Prin nămeţii până la mijloc, în mijlocul ninsorii.

Şi cine s-a mai trezit cu noaptea în cap, să încalece pe-o maşină sau tren pentru o tură montană ca la carte?! Nimeni. ☺

Ger şi pante fără restricţii, fără colţari şi piolet... ce să mai poftesc (la) munte?! Biiine, pofteam şi voiam de mama focului, da’ nu s-a putut.

Iarna asta am avut muntele meu la şes! ☺

Şi cum orice tură are nevoie de o dovadă (fotografică), îi dau cuvântul lui Adi, care a surprins toată măreţia de alb. Aşa cum ştie el mai bine, cu sensibilitate, detaliu şi... culoare.

Poftiţi la răsfăţ!