Se afișează postările cu eticheta ultimul 10 din gimnastica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ultimul 10 din gimnastica. Afișați toate postările

miercuri, 17 august 2016

Cătălina, Marian şi Andrei la Jocurile Olimpice Rio 2016



...Şi au fost Jocurile Olimpice Rio 2016 în gimnastică.
Şi n-a fost deloc bine pentru România.

A început cu:
„Cine e mai îndreptăţită să participe la Jocurile Olimpice de la Rio? Larisa (Iordache) sau Cătălina (Ponor)?”
Orgoliile şi-au scos colţii urâţi.

S-au aruncat răutăţi, chiar dacă nu directe (şi publice).
Fanii gimnasticii au fost cumva împărţiţi în Tabăra (Team) Larisa şi Tabăra Cătălina.

În plus, toată lumea a devenit brusc specialistă în gimnastică. Cu precădere de la ratarea calificării echipei feminine la Jocurile Olimpice Rio 2016.
Evenimentul e UNIC în gimnastica românească.

miercuri, 20 aprilie 2016

De ce? Cel mai medaliat sport olimpic din România, gimnastica, nu va avea echipe la Jocurile Olimpice Rio 2016




În 2016, se împlinesc 40 de ani de la acel fabulos 10 al Nadiei de la Montreal, Jocurile Olimpice 1976.
În 2016, sunt 60 de ani de la prima medalie obţinută de gimnastica românească – bronz cu echipa feminină la Jocurile Olimpice 1956.

Duminică 17 aprilie 2016. O poveste tristă pentru gimnastica românească.
Pentru prima oară din 1968 (atunci s-a decis, în ţară, neparticiparea din cauza unor rezultate anterioare slabe; nu s-au desfăşurat calificări), România nu va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de echipa feminină!
La fel ca la Glasgow, la Campionatele Mondiale 2015, s-a aruncat repede în aer „dezastru!”. Într-adevăr, este cea mai slabă performaţă din toate timpurile a gimnasticii feminine româneşti! – a surclasat chiar şi umilitorul loc 13 de la Mondialele 2015!
Acest loc 7 în calificările olimpice se traduce prin locul 15 pe plan mondial; la Rio, doar Coreea de Sud a fost în urma noastră.

miercuri, 14 mai 2014

Europenele de gimnastică. Prolog. Cu drag, despre gimnastică



Să vă POVESTESC despre cum a început pasiunea mea pentru gimnastică?

Am amintiri vagi cu Mondialele din 1987 – victorie UNICĂ, atât pentru echipa României (a doua în total în istorie, pe atunci), cât şi la individual compus, prin Aurelia Dobre. Plus alte trei medalii de aur (două Daniela Silivaş!), una de argint şi patru de bronz (una Ecaterina Szabo).
De aici, ţin perfect minte o ratare la bârnă a LEGENDEI Svetlana Boghinskaia – nu de alta, dar am şi acum în minte reacţiile: cum mama s-a bucurat, iar cel de lângă ea a criticat-o atrăgându-i atenţia că sovietica s-a antrenat sute de ore pentru acel exerciţiu şi că nu e bine să râzi de eşecul altuia.

duminică, 9 februarie 2014

Ole Einar Bjoerndalen - (Super)eroul Jocurilor Olimpice


Vă plac filmele cu supereroi?
Mie nu.
Însă cei din viaţa reală îmi trezesc o admiraţie greu de transpus în cuvinte.


De când mă ştiu, mi-a plăcut competiţia. Sportivă. Sportul, în general.
Până pe la 18 ani, nu ratam aproape niciun eveniment sportiv. Fotbal, atletism, caiac-canoe, Formula 1, nu mai pomenesc de gimnastică - aceasta a rămas o constantă în viaţa mea de privitor la televizor ori ca spectator.

Cu atât mai mult Jocurile Olimpice (OLIMPIADA REPREZINTĂ PERIOADA ACEEA DE PATRU ANI DINTRE DOUĂ JOCURI OLIMPICE, aşa că, vă rog, nu mai utilizaţi acest termen!).

Primele mele Jocuri integrale au fost în 1992, la Albertville (cu Alberto Tomba şi frumuşelul patinator Viktor Petrenko), respectiv Barcelona (cu LAVINIA MILOŞOVICI şi ultimul 10 din gimnastică şi Carl Lewis).

De atunci, nu am ratat vreo ediţie a Jocurilor, fie ea de vară sau de iarnă. Am urmărit pe viu naşterea unor legende. Eroi. Modele de viaţă.
Lecţii de viaţă. De depăşire a limitelor. Voinţă dusă la extrem. Încleştări pe muchie de cuţit. Câteodată toate astea se încheie fericit, alteori dezamăgirea îi sfâşie pe participanţi.

Jocurile Olimpice au o atmosferă aparte. Atunci, urmăresc discipline sportive de care abia am habar - pentru ideea de competiţie la cel mai înalt nivel, pentru... spiritul olimpic.
Astfel, iarna am descoperit discipline deosebit de spectaculoase, pe care le urmăresc cu sufletul la gură o dată la patru ani - curling (şah pe gheaţă, pentru cine nu ştie, cu economişti, matematicieni şi de-alde de-astea în echipe), schi acrobatic - mogule, patinaj viteză, short track (patinaj viteză pe pistă scurtă).

Asta în afară de biatlon, schi alpin, sărituri cu schiurile şi patinaj artistic, la care mai trag cu ochiul în timpul anului.

Unul dintre EROII abia începutelor întreceri de la Soci era deja un erou înainte de Soci. Cu statuie în oraşul natal, cu povara de a fi cel mai valoros biatlonist al tuturor timpurilor şi unul dintre cei mai titraţi sportivi participanţi vreodată la Jocurile de iarnă, norvegianul Ole Einar Bjoerndalen şi-a adăugat în palmares sâmbătă a şaptea medalie de aur la JO.