Kilograme de ploaie in Macin – Culmea Pricopanului

Traseu

*Mănăstirea Izvorul Tămăduirii – Izvorul Fântâna de leac – Vârful Caramalău – Vârful Vraju – Şaua Şerparu – spre Vârful Piatra Râioasă – Mânăstirea Izvorul Tămăduirii, pe traseul de cicloturism

Măcinul de anul acesta e invers faţă de acum doi ani, întâi cu Vârful Ţuţuiatu (cu bujorii ca super-bonus), Culmea Pricopanului rămânând pentru a doua zi. Suntem limitaţi de timp, nu că n-am avea poftă de mai mult.

Dacă ieri vremea nu ne-a dezamăgit – din contră! –, astăzi ne trezim pe vânt şi înnorat.

Scăpăm de ploaie? Mmm... poate??? Să fim optimişti?

Am mai cucerit un varf! Tutuiatul din Muntii Macin (467 m)

Traseu:

*Luncaviţa-Nifon – Vârful Ţuţuiatu şi retur

Adică să fiu în Măcinul pe care îl pândesc de atâta amar de vreme şi să nu mă cocoţ cel mai sus în Dobrogea? Nici nu se pune problema! ☺

Ne aflăm (mă rog, ne vom afla) la poalele satului Greci. De aici Domnului Ţuţuiatu i se mai zice şi Greci. Vârful Greci.

467 de metri altitudine pare o nimica toată. Doar pare. 300 de metri pe verticală într-o oră... chiar sună a traseu de munte.

Ştiiiiiu, Braşovul însuşi e deasupra Ţuţuiatului, cam la 600 m altitudine – dar acolo te teleportează direct maşina, nu dragele tale picioruşe. ☺

Muntii Macin: Lacul Iacobdeal si minunile sale

Teoretic, Lacul Iacobdeal nu intră în alcătuirea Parcului Național Munții Măcinului.

Practic, nu părăsim zona în care ne-am copt de dimineaţă, numita Culme a Pricopanului cu inserţii de Făgăraş.

Aşa că după-amiază, după ce am mâncat bine şi ne-am re-hidratat corespunzător (ar mai fi ceva de recuperat), am ales Lacul Iacobdeal pentru... reîncărcarea bateriilor.

Ştiam că va fi doar o scurtă plimbare cu maşina, apoi o recreere la „lacul de smarald”. Hai să vedem ce-i cu verdele ăsta de-l laudă lumea! O culoare care te îmbie pe la altitudini mare, altfel... Paradoxuri de Măcin!

Mini-creasta de Fagaras: Culmea Pricopanului din Muntii Macin

Traseu (în circuit)

*Mănăstirea Izvorul Tămăduirii – Izvorul Fântâna de leac – Vârful Caramalău – Vârful Vraju – Şaua Şerparu – Vârful Piatra Râioasă – Vârful Sulucul (Suluk) Mic – Vârful Sulucul (Suluk) Mare – Mânăstirea Izvorul Tămăduirii

C-aşa-i stă bine omului dus cu mintea pe coclauri: o să încep relatarea din (mini)concediul de mai cu ultimele zile. Nu că în celelalte ne-am fi scutit de trasee montane, dar am aşteptat atâta să pun piciorul în Măcin! În 2016, am tot amânat şi m-am trezit la final de mai, în cea mai călduroasă zi din cele zece departe de Bucureşti.

De nişte timp destul, m-a apucat „obsesia” cu Munţii Măcin.

Bineînţeles că, atunci când mi s-a pomenit prima dată de ei (în afara manualelor de geografie), a funcţionat Marea Prejudecată şi am strâmbat din nas mult şi bine. Ce să caut eu la altitudinile alea?! Ce-i de văzut? Eu vreau „munte adevărat”, aer tare, eventual stâncă dură. Cam aşa am procedat şi cu Apusenii, cu înălţimile lor – nici nu m-am sinchisit de ei; o-ho!! da’ şi când mi-au ieşit în cale (să fie 10 ani)!!! A trecut un singur an în care nu am călcat pe acolo!

Sper să trăiesc şi cu Măcinul aceeaşi dragoste la prima vedere!