Se afișează postările cu eticheta bestseller. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bestseller. Afișați toate postările

vineri, 9 martie 2018

Agassi, omul imperfect care ura tenisul





Editura: Publica
Anul apariţiei: 2011
Titlul original: Open: An Autobiography (cartea a apărut pentru prima dată în SUA, în 2009)


I-am tot dat târcoale nişte luni.
Am amânat lectura, din motive şi motive.
Voiam să o cuprind în Perfecţiunea ei. Să-mi induc starea Perfectă.
Ştiam că va fi cartea Perfectă. Sau cel puţin se va apropia de ideal.

Nu degeaba Open-ului lui Andre Agassi i s-a spus cea mai bună carte de sport (şi nu numai) din toate timpurile.
O carte atipică. O autobiografie inedită.
Un bestseller.

marți, 1 decembrie 2015

Recomandarea lunii – „Barbatul de 100 de ani care a sarit pe fereastra si a disparut” de Jonas Jonasson



Editura: Trei
Anul apariţiei: 2011
Titlul original: Hundraåringen som klev ut genom fönstret och försvann – The Hundred-Year-Old Man Who Climbed Out the Window and Disappeared 
(cartea a apărut pentru prima dată în Suedia, în 2009)


Cum în ultima vreme am fost bombardaţi de autori nordici şi de cărţile lor în genul „thriller poliţist” – de ce ar face cartea asta o excepţie?
Pentru că poate!

Pentru că autorul Jonas Jonasson are o imaginaţie de nestăvilit, cu kilograme (ba nu, tone!) de umor îndesate pe milimetru pătrat. Întorsături de situaţie la secundă.

Pentru că fiecare replică din Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut e total sărită de pe fix. Fiecare cuvânt e dichisit în culori fistichii – să ştiţi că alăturatea asta ciudată de termeni pică la fix la o astfel de carte.

luni, 6 iulie 2015

Frumoasele ruine de Jess Walter. Cu Liz Taylor si Dick Burton in Italia



Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2014
Titlul original: Beautiful Ruins (cartea a apărut pentru prima dată în SUA, în 2012)


Biiine, acum să nu credeţi că toată cartea Frumoasele ruine este centrată pe celebrii actori Elizabeth Taylor şi Richard Burton.
Sunt şi ei pe acolo. Ca decor. ☺

Să vedem despre ce este vorba.

În 1962, Pasquale Tursi deţine o pensiune într-un sătuc de pe coasta stâncoasă a Rivierei Italiene, pe ţărmul Mării Ligurice (Cinque Terre). Aici ajunge actriţa americană Dee Moray, căreia i se pusese un diagnostic necruţător: cancer.
Numai că...

duminică, 5 iulie 2015

Testament of Youth (2014) – Testamentul tineretii si al razboiului







Aşa cum spuneam în cazul filmului Copenhagen 2014, şi Testament of Youth e prea special ca să intre într-un grupaj „filme pe pâine” – la drame romantice.

Testament of Youth te cuprinde încetul cu încetul şi te trimite în altă lume...
Un film britanic pătrunzător, în fiecare latură a sa.

Suntem în 1918, în ziua armistiţiului – 11 noiembrie. O fiinţă tristă se strecoară prin mulţimea entuziastă şi (îşi) caută liniştea într-o biserică.
Ne întoarcem rapid în 1914, în entuziasmul şi bucuria tinereţii.

luni, 27 aprilie 2015

Lumina dintre oceane – M.L. Stedman. Din dragoste pentru un copil



Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2013
Titlul original: The Light between Oceans (cartea a apărut pentru prima dată în Marea Britanie, în 2012)

Hai să vă spun cum a fost: căutam nişte filme pentru care francezul Alexandre Desplat a compus muzica (îmi place mult cum „scrie”) - sunt multe foarte cunoscute: Philomena, The King’s Speech/Discursul regelui, 2010; The Curious Case of Benjamin Button/Strania poveste a lui Benjamin Button, 2008; Argo, 2012, The Queen/Regina, 2006; animaţia Fantastic Mr. Fox, 2009.
Desplat are în total opt nominalizări la Oscar – singura fructificată a fost pentru The Grand Budapest Holel/Hotelul Grand Budapest, 2014; în 2015 a „concurat” şi cu The Imitation Game/ The Imitation Game. Jocul codurilor, 2014.

Când... ce văd la creaţiile lui recente?! The Light Between Oceans!
Şi mi-am amintit că am cumpărat cartea, tradusă în limba română Lumina dintre oceane, de la un târg de carte.

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Cel care ma asteapta – Parinoush Saniee. Femeia iraniana, din anii ’60 pana în prezent



Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2012
Titlul original: Sahme Man; titlul în limba engleză: The Book of Fate (cartea a apărut pentru prima dată în Iran, în 2003)


După Se numea Sarah, a venit rândul unei alte cărţi cu tentă istorică.
Este povestea de viaţă a lui Masumeh, însoţită de frânturi din istoria zbuciumată a Iranului finalului anilor ’60 până în prezent.

De fapt, Cel care mă aşteaptă prezintă locul femeii în societatea iraniană.
Importanţa şi influenţele decisive ale FAMILIEI în viaţa unei persoane musulmane de sex feminin. Cât contează SENTIMENTELE acesteia şi cât obligaţiile, datoria? Ce „spune” religia?

Cel care mă aşteaptă este o carte despre onoare, tradiţie şi sacrificiile femeii într-o societate patriarhală.
Şi, mai presus de orice, despre iubirea nepreţuită a eroinei faţă de copiii ei.

marți, 24 martie 2015

Cel mai sanatos om din lume – A.J. Jacobs



Editura: Philobia
Anul apariţiei: 2014
Titlul original: Drop Dead Healthy (cartea a apărut pentru prima dată în SUA, în 2012)


Stresul, agitaţia şi goana lumii moderne, mâncarea tot mai... chimică, poluarea – toate au dezvoltat preocuparea pentru sănătate, mai ales pentru alimentaţie (obsesia/dependenţa de alimentaţie sănătoasă se cheamă ORTOREXIE şi e o boală chiar gravă).

Jurnalistul american A.J. Jacobs a ţinut, timp de doi ani, un regim... de sănătate.
A încercat să se apropie de perfecţiune în privinţa sănătăţii.
Bine, şi soţia lui a avut o contribuţie la acest (nou) proiect al lui Jacobs: „În ce lună eşti?” şi „Nu vreau să rămân văduvă la 45 de ani” au fost îndemnurile hotărâtoare.

☺ La 41 de ani, cât avea la startul experimentului, A.J. Jacobs (născut pe 20 martie 1968) iubea sedentarismul şi „regimul alimentar american".

luni, 9 martie 2015

„Se numea Sarah" de Tatiana de Rosnay - Drama care te cucereşte



Editura: Litera
Anul apariţiei: 2010
Titlul original: Elle s'appelait Sarah (cartea a apărut pentru prima dată în Franţa, în 2006)


Nu am mai scris de mult despre o CARTE. M-a dezamăgit „interesul" arătat lui Isabel Allende şi al său Caietul Mayei... O scriitoare de top (nu numai pentru mine) şi o carte alertă, cu umor, ironie şi personaje pitoreşti...

Nu înseamnă că nu am citit în timpul ăsta - chiar şi în recenta incursiune în Bucegi am cărat cu mine o carte, pe care am deschis-o noaptea, după ore şi ore de înotat prin zăpadă.

Acum, îmi deschid din nou BIBLIOTECA, fiindcă nu pot să trec peste Se numea Sarah, oricât m-aş abţine. ☺

luni, 23 februarie 2015

Wild (2014, cu Reese Witherspoon). Lupta cu sine şi cu natura




Scriitorul Nick Hornby a adaptat pentru marele ecran memoriile lui Cheryl Strayed (care are un rol minor în film) Wild: From Lost to Found on the Pacific Crest Trail, o carte devenită bestseller în 2012.

În 1995, la aproape 27 de ani, Cheryl Strayed (interpretată de Reese Witherspoon, care a câştigat bătălia pentru rol cu Jennifer Lawrence, Scarlett Johansson şi Emma Watson) a parcurs de una singură 1.100 de mile (peste 1.700 de kilometri) pe unul dintre cele mai dificile trasee din lume, Pacific Crest Trail - după viaţa autodistructivă în ultimii ani.

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Recomandarea lunii - In padurile Siberiei de Sylvain Tesson


Editura: Philobia
Anul apariţiei: 2014
Titlul original: Dans le forêts de Sibérie (cartea a apărut pentru prima dată în Franţa, în 2011)


Libertate. Linişte. Frumuseţe. Fericire.

„Am respirat miresmele pădurii şi m-am căţărat pe curbura lunii. M-am luptat cu troienele şi am uitat de orice rană când am ajuns în vârful muntelui. (...) mi-am dat seama de zădărnicia tuturor lucrurilor al căror sens nu este frumuseţea. Săptămâni la rând, n-am cunoscut decât liniştea zăpezii.”

„Omul liber e stăpânul timpului.”

Asta spune francezul Sylvain Tesson, autorul cărţii-jurnal (bestseller) În pădurile Siberiei – ce relatează experienţa acestuia din 2010.

duminică, 28 decembrie 2014

Cărţile anului 2014

Am ajuns la a patra retrospectivă pe 2014 – primele au fost dedicate gimnasticii româneşti şi Larisei Iordache (sportului), cea de-a doua a avut ca subiect serialele, apoi v-am POVESTIT despre câteva filme numa’ bune pentru vacanţă.

În 2014 nu mă pot lăuda cu un morman de cărţi. Nu mi-am propus să citesc X cărţi şi să alerg după ţintă.
Mi-am propus, aşa cum îmi propun cu toate – că e film, carte, serial -, SĂ SIMT.



marți, 9 decembrie 2014

„Farmecul discret al vietii conjugale" şi „Cinci zile" - Douglas Kennedy




Pentru că am citit „la foc automat" trei cărţi ale lui - una, Clipa, v-am prezentat-o zilele trecute.

Pentru că Douglas Kennedy este unul dintre scriitorii de care mă simt cel mai apropiată - pentru că vorbeşte despre chestiuni care sunt prezente în viaţa fiecăruia: relaţii interpersonale, decizii, iluzii, deziluzii. Capcanele vieţii. Consecinţe.
Are suspans măsurat, care te ţine în priză fără să dea în clocot.

Scrierile lui Douglas Kennedy te determină să reacţionezi, în interior.
Dincolo de POVESTE, dincolo de cadrul în care şi-a plasat acţiunea, Douglas Kennedy ştie să fie aproape de sufletul uman. De profunzimea lui. De profunzimea vieţii.

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Clipa – Douglas Kennedy. Între Berlinul de Vest şi Berlinul de Est, în Războiul Rece



Editura: Trei
Anul apariţiei în România: 2014
Titlul original: The Moment (cartea a fost publicată în premieră în 2011)

Intenţionam să fac un grupaj al celor trei cărţi pe care le-am citit de Douglas Kennedy în ultima vreme, dar m-am oprit strict asupra acesteia fiindcă e mai specială. Cel puţin pentru mine.
M-a impresionat prea tare ca să nu îi dedic un articol separat.

Ca să înţelegeţi cum „funcţionează" scrierile lui Douglas Kennedy vă invit în această Cameră a Hanului meu - mic manual de utilizare Douglas Kennedy. ☺

Ca orice scriere a americanului (cunoscut şi recunoscut mai mult în Europa, unde locuieşte în mari perioade de timp), şi Clipa se înscrie în genul DRAMĂ PSIHOLOGICĂ.

Şi, ca orice creaţie a lui Kennedy, avem de-a face cu un bestseller internaţional.

La fel ca Jocurile destinului, Clipa este un roman cu accente istorice.
Tratează aspecte socio-politice. Cu accent pe social.

Dacă Visul lui Joy prezintă comunismul în China Marelui Salt Înainte al lui Mao, Clipa ajunge în Berlinul divizat al anilor '80, în plin Război Rece.

duminică, 26 octombrie 2014

Fetita care nu zambea niciodata - Lola Lafon. Despre Nadia Comaneci si Romania dinainte de 1989


Editura: Trei
Anul apariţiei: 2014
Titlul original: La petite communiste qui ne souriait jamais (cartea a fost publicată în premieră în Franţa în 2014)

Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. Aveam aproape 12 ani pe atunci, am trăit zece zile cu frică de împuşcături.
Auzeam tirul gloanţelor trase la Televiziune, pentru că bunicii, la care stăteam în vacanţă, locuiesc foarte aproape de TVR-ul de azi.
În plus, pe mine şi pe bunica mea ne-a prins 21 decembrie în Piaţă, noi fiind la cumpărături...

De ce această introducere?
Deoarece cartea Fetiţa care nu zâmbea niciodată „vorbeşte” despre SIMBOLUL Nadia Comăneci (şi despre performanţele sale) în contextul României din anii 60 (sfârşitul lor) - 80 (finalul decadei). Inclusiv fuga Nadiei din noiembrie 1989 şi puzzle-uri din Revoluţia Română din 1989.

vineri, 12 septembrie 2014

Cartea mea de vacanţă: Visul lui Joy – Lisa See


Editura: All
Anul apariţiei: 2012
Titlul original: Dreams of Joy (cartea a fost publicată în SUA în 2011)

În concediul ce s-a încheiat recent, am luat cu mine două cărţi.
Prima era Portocaliul este noul negru - Orange is the New Black în original, care a inspirat serialul început în 2013 şi nominalizat la Emmy - câteva cuvinte AICI.

A doua carte de vacanţă, Visul lui Joy de Lisa See.
(doar pe aceasta am terminat-o... după ce am ajuns acasă)

Cum am precizat şi în jurnalul de vacanţă 2014, nu am prea avut timp să citesc – oboseală de la efort, de la aerul de munte. Nici nu puteam să stau noaptea, aşa cum fac acasă, până la două noaptea, că a doua zi cine mai hălăduia prin munţişorii noştri şi pe la obiectivele din România?!

DESPRE VISUL LUI JOY

După ce în Fetele din Shanghai (plasată în preajma celui de-al Doilea Război Mondial şi în timpul invaziei japoneze din China), personajele principale au fost Pearl şi May, acum este rândul altei generaţii să iasă în faţă.

duminică, 25 mai 2014

About a Boy serialul


 

De curând, s-a încheiat sezonul 1 din unul dintre cele două seriale care mi-au captat atenţia anul acesta - în 2013 am întocmit un fel de Top.
Este vorba despre About a Boy, o adaptare pentru televiziune a filmului omonim din 2002, cu HUGH GRANT ca protagonist, secondat impecabil de Nicholas Hoult, acum iubitul lui Jennifer Lawrence. La rândul său, filmul menţionat are la bază un roman semnat de englezul Nick Hornby.
(The Mindy Project, celălalt serial pe care am început să îl urmăresc în 2014, vine ÎN CURÂND.)

vineri, 18 aprilie 2014

Înainte să adorm - S.J. Watson. Vanatoarea de amintiri



Editura: Trei
Anul apariţiei: 2011
Titlul original: Before I Go to Sleep (cartea a fost publicată în Marea Britanie în 2011)

Deci. Bineînţeles că începem cu un DECI.
Va fi un film după carte.
Lansarea Before I Go to Sleep filmul: 5 septembrie 2014.

Distribuţia Before I Go to Sleep filmul: Nicole Kidman, Colin Firth - a fost protagonist şi într-o ecranizare după un alt scriitor englez pe care vi l-am prezentat, Nick Hornby -, Mark Strong, Anne-Marie Duff (Shameless UK).
Before I Go to Sleep este o producţie 100% Marea Britanie, autorul S.J. Watson fiind britanic. Eu sper să iasă ceva de calitate, având în vedere măcar englezismul.
Regia şi scenariul în aparţin lui ROWAN JOFFE - 28 Weeks Later/După 28 de săptămâni, 2007, cu Jeremy Renner; The American/Americanul, 2010, cu George Clooney.
Producător este celebrul Ridley Scott.


Înainte să adorm CARTEA este o dramă psihologică puternică.
Care te ţine în priză.
În care poţi rezona cu personajul principal.

Amintirile ei pier după 24 de ore.

În fiecare dimineaţă, cineva (AMNEZIA) apasă butonul RESET al vieţii ei.

miercuri, 9 aprilie 2014

Nick Hornby - englezul pentru care am... High Fidelity (I)


 Foto: Wikipedia

Ca să nu vă plictisesc, întrerup foiletonul cu Bâlea Lac iarna (în afara peripeţiilor din 2011, mai am două părţi SAVUROASE!) pentru a-l introduce în scenă pe scriitorul englez Nick Hornby (născut pe 17 aprilie 1957).

Autor de romane, scenarii hollywood-iene, producător, chiar şi... actor - în Fever Pitch 1997. A activat şi în domeniul muzical (la fel ca Haruki Murakami, care a fost proprietarul unui local specializat în jazz). Domeniul muzical i-a folosit lui Hornby drept inspiraţie în scrierile sale, în special în High Fidelity.
Hornby a scris numeroase cronici muzicale - inclusiv pentru „The New Yorker” -, a colaborat îndeaproape cu o trupă rock şi a compus versurile pentru un album al unui artist american.

În afară de beletristică, Nick Horby este autorul câte unui volum cu eseuri despre fotbal (în afara Fever Pitch), muzică plus unul dedicat scriitorilor şi cărţilor.

Nick Horby a primit nominalizări la Oscar şi la BAFTA pentru scenariul filmului An Education/O lecţie de viaţă, 2009, cu Carey Mulligan şi Peter Sarsgaard, inspirându-se din memoriile unei jurnaliste britanice.

sâmbătă, 22 martie 2014

Douglas Kennedy - Despre sentimente, relaţii şi consecinţe



Nu mai ţin minte cum l-am descoperit pe Douglas Kennedy.
Cert e că, în timp - din 2008 încoace, de la prima traducere a unei creaţii de-a lui în limba română -, m-am îndrăgostit de el.

Douglas Kennedy este unul dintre autorii mei preferaţi fiindcă „vorbeşte” în primul rând (serios) despre sentimente şi relaţii - de familie, femeie-bărbat. 
Consecinţe dintre cele mai neaşteptate.

Analizele lui psihologice sunt profunde, lovesc.
Devii una (unul) cu personajele principale, FEMININE de obicei.
Nu rămâi indiferent.
Douglas Kennedy te pune pe gânduri.

Ai noduri în gât de multe ori.

Ai mereu întrebări de genul „Ce-ar fi fost dacă mi s-ar fi întâmplat mie?!”. Cel mai adesea, eu mi-am răspuns: „(Aproape că) ... nici nu vreau să mă gândesc...”.

Subiectele/temele atinse sunt REALE - maternitatea, „vânătoarea de vrăjitoare” din America anilor 50-60, faima.
Douglas Kennedy ne prezintă oameni realişti, cu picioarele pe pământ.
În general, personajele din prim-plan ai lui Douglas Kennedy trec prin crize existenţiale majore.

sâmbătă, 22 februarie 2014

Hoţul de cărţi - Markus Zusak. SUPRAVIEŢUITOAREA LIESEL


Editura: Rao
Anul apariţiei: 2011 (prima ediţie)
Titlul original: The Book Thief (cartea a apărut pentru prima dată în Australia, în 2005)

Am citit cartea aceasta înainte ca toată lumea să înceapă să vorbească despre ea. Am amânat să scriu, pentru ca ideile să se aşeze un pic.
Toată frenezia a pornit de la apropierea LANSĂRII CINEMATOGRAFICE a Hoţului de cărţi ÎN ROMÂNIA (28 februarie 2013).

În ciuda dimensiunii (peste 500 de pagini), Hoţul de cărţi se citeşte uşor.
Autorul foloseşte propoziţii scurte şi o mulţime de paragrafe.

Stilul este cel care l-a consacrat pe autor (în cele patru volume publicate anterior) - poetic, în care metaforele au locul lor bine stabilit.
Dar nici asta nu înseamnă că lectura este greoaie.

CE VREA SĂ ZICĂ AUTORUL
Markus Zusak a declarat într-un interviu că a intenţionat să arate şi o ALTĂ LATURĂ A GERMANIEI NAZISTE: „... existau şi copii rebeli care nu respectau regulile şi oameni care îi ascundeau pe evrei în casele lor” - pentru „Sydney Morning Herald”.

Acţiunea începe în 1939, în Germania nazistă. Într-un oraş fictiv din apropierea München-ului, Molching. Pe Strada Himmel - care înseamnă Rai (Cer) în limba germană.
Se ard cărţi, evreii sunt persecutaţi, miroase a război.