O outro lado do rua (2004, cu Fernanda Montenegro). À la Hitchcock

...sau Vecina iscoditoare... sau... Dragostea nu are vârstă

Teoretic, cele două ipostaze de mai sus nu au vreo legătură între ele.

Practic, ea apare în filmul brazilian O outro lado do rua – în engleză The Other Side of the Street.

Şi acum vine (o altă) parte interesantă: O outro lado do rua are ca premisă hitchcock-ianul Rear Window/În spatele ferestrei, 1954, cu James Stewart şi Grace Kelly ŞI remake-ul din 1998 cu Christopher Reeve şi Daryl Hannah.

D’ale vacanţei. Cartea asta îţi va salva viaţa – A.M. Homes

 Editura: Leda

Anul apariţiei: 2007

Titlul original: This Book Will Save Your Life (cartea a fost publicată în SUA în 2006)

Ar trebui ca subtitlul acestei postări să fie „Cartea care te învaţă să trăieşti”, ca să fie o paralelă frumoasă cu „Six Feet Under - Serialul care te învaţă să trăieşti”.

Însă nu are FORŢA Six Feet Under, nu e la fel de PUTERNICĂ.

(Asta nu înseamnă că e de neglijat!)

La fel ca în serialul sus-menţionat, Cartea asta îţi va salva viaţa e DESPRE VIAŢĂ.

Jocul cu moartea există şi în carte, de la asta porneşte practic totul.

Care-i treaba cu FILMELE „VECHI” (clasice)?

Dacă aţi observat, în ultima vreme v-am „bombardat” cu filme pe care mulţi le consideră „VECHI” şi poate nedemne de o VIZIONARE. Am încercat să-mi exprim nişte consideraţii pe baza acestei situaţii aici, aici  şi aici.

Spuneam, ca să recapitulez, următoarele:

Nu am urmărit dintotdeauna astfel de producţii (filme „vechi”), nu urmăresc preponderent astfel de producţii, caut ÎN PERMANENŢĂ ceva care să mă IMPRESIONEZE, să mă atragă şi prin SUBIECT, şi prin INTENSITATE. Să mă surprindă cumva. Iar în ultima perioadă - cam doi ani -, filmele vechi au avut o contribuţie de seamă la a-mi stârni o anumită EMOŢIE.

Nu, n-am 100 de ani şi jumătate!

Filmele vechi nu beneficiază de tehnologia de azi, DAR au marea calitate de a te face să te implici în poveste, iar povestea să aibă un impact asupra ta. Filmele vechi (alea bune) spun poveşti simple - neîncărcate de acţiune inutilă - cu mijloace puţine. Emoţie şi mesaj cât cuprinde.

Există, desigur, excepţii, aşa cum există şi cu producţiile recente.

A Patch of Blue (1965, cu Sidney Poitier). Omenie şi prietenie

Într-o poveste ce presară elemente din basmul „Cenuşăreasa” şi din filmul super-tragic Precious (de peste muuulţi ani, 2009), Selina e o fată super-sensibilă de aproape 18 ani, OARBĂ.

Ea trăieşte într-un apartament minuscul împreună cu mama şi bunicul ei - în fapt, o singură cameră, fără uşi despărţitoare. Ai crede că cei doi au grijă de ea şi o susţin pentru a-şi depăşi condiţia, pentru a nu se simţi altfel.

Din contră.

Selina face tot ce ţine de treabă în casă, nu a mers la şcoală (fiindcă nu a interesat pe nimeni subiectul), bunicul e un mare beţiv. Însă acesta îi mai ia apărarea fetei - în faţa mamei - când nu are minţile înecate de băutură.

Iar mama ei este... cea din cauza căreia Selina trăieşte cu HANDICAPUL orbirii. Rose-Ann, căci despre ea vorbim, e prostituată şi îşi aduce clienţii direct acasă. Pe când avea 5 ani, Selina s-a aflat în mijlocul unei dispute dintre mama şi tatăl ei - recent întors din război, acesta şi-a surprins nevasta cu un un alt bărbat. Rose-Ann a apucat o sticlă cu o substanţă (filmul nu e clar în privinţa substanţei; se pare că a fost ceva acid). Sticla nu l-a nimerit pe tată - a ricoşat direct în ochii fetiţei. În prezent, cicatricele din jurul ochilor Selinei sunt vizibile.

Femeia, Rose-Ann, îşi tratează copilul ca pe ultimul gunoi. Unde mai pui că, nu cu mult timp în urmă, Selina a fost violată de unul dintre clienţii mamei!!!

Până aici, tristeţe la superlativ. Însă nu o vezi pe fată plângând ori lamentându-se. Ba, pare că radiază de optimism, are o veselie - interioară şi exterioară - pe care mulţi oameni „normali” nu ar şti unde să o găsească.

VINE ŞI LUMINA!

Burke and Hare (2010, cu Simon Pegg, Andy Serkis). Anatomia unor crime

A ucide. Nimic amuzant.

A ucide în numele ştiinţei. Nimic amuzant.

A ucide din dragoste/din cauza dragostei. Nope, tot nimic amuzant.

Şi... totuşi... Burke and Hare este o comedie. Neagră, ce-i drept. Pe alocuri, dacă stai s-o analizezi, e foarte neagră. Duce spre thriller pur, dacă stai să scoţi scenele comice, care fac 70% din partitură.

Nu e un film care să te facă să gândeşti hiper-profund, prezintă amuzant - cu umor britanic de calitate - o părticică din istoria medicinei/chirurgiei, chiar dacă aia deloc ortodoxă.

William Burke (Simon Pegg) şi William Hare (Andy Serkis) au practicat crima cu mijloace rudimentare, de care ar râde de s-ar strica action-urile moderne. Ei n-au auzit de explozibili sau arme cu o mie de focuri pe secundă sau ce-o mai fi pe acolo. Nu, nene, ei aveau la îndemână un topor, o pernă, mâinile proprii şi personale. Dar erau al naibii de inventivi, o să vedeţi. Ar râde ei acum de lipsa de imaginaţie a super-hiper-filmelor de super-acţiune de azi. 3D, neapărat!