Romania mai putin stiuta: Piatra Secuiului - Coltii Trascaului (Muntii Apuseni). Rimetea, satul unic in Romania

(continuare de AICI)

Traseu:

*Satul Rimetea – şaua de pe creasta Pietrei Secuiului – satul Rimetea

Azi dăm Muntele Mare pe Trascău. Tot în Munţii Apuseni, evident. Şi tot la graniţa dintre judeţul Alba şi judeţul Cluj.

☺ Ca regionalism, termenul „trascău” se traduce prin „rachiu tare”. Ce să zic?! A fost tare şi tura asta!

Urnirea în traseu o facem dintr-un loc unic în România, satul Rimetea.

De ce unic? Fiindcă Rimetea este singura localitate din țara noastră distinsă cu Premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Se întâmpla în 1999.

Iar în octombrie 2000, Oficiul Național al Monumentelor Istorice a desemnat Rimetea drept zonă arhitecturală și urbană protejată.

De unde şi de când a pornit totul?

Romania mai putin stiuta: Comorile din Scarita-Belioara (Muntii Apuseni)

Traseu:

*Circuitul Scăriței-Belioara, cu pornire din satul Poşaga de Sus

Geografic, Rezervaţia Şesul Craiului – Scărița-Belioara este situată în Masivul Muntele Mare din Munţii Apuseni.

Acum, c-am făcut cunoştinţă, să vă spun în ce hal am umblat eu prin bucăţica aceasta a Împărăţiei Apusenilor: cu o răceală cruntă, cu tuse şi slăbiciuni de nota 10.

Daaar... noi nu stăm acasă. ☺

Promisiunea-i promisiune; iar la Scăriţa-Belioara râvneam în cantităţi industriale. O aşteptare asemănătoare cu cea de la Cozia. Mi-era dor de ceva ce nu atinsesem cu privirea încă, dar trăia de mult în interior şi proiecta lumini de diamant. Şi abia aştepta să-şi reverse forţa. Aşa m-am exprimat despre zona Mălăieşti şi e la fel de valabil.

Romania mai putin stiuta: Cursa cu obstacole in Cheile Glodului (Muntii Apuseni)

   

Traseu:

*Satul Ardeu – Cheile Glodului, pe sus şi prin apă – „La Strâmtură” – satul Ardeu

Nici n-am apucat să punem bine capul pe pernă după ce ne-a fermecat, alături de Vasile, cu un colţ de Românie mai puţin ştiută, că Doru a pregătit din nou bagheta magică, pentru noi wow-wow-wow-uri, în aceeaşi zonă Geoagiu din Hunedoara.

Apropo, câţi dintre voi aţi auzit / aţi pus piciorul în Cheile Madei, Peştera Zidită, Cascada Clocota, Băile Romane din zona Geoagiu ori în Cheile Ceţii - Vârful Picuiata şi Râpa Roşie? Nici noi. ☺

Pentru mijloc de mai, am fost momiţi cu Cheile Glodului, la doi paşi şi-o săritură (poate mai puţin ☺) de super-Cheile Madei.

Cu acest nou capitol din Operaţiunea Geoagiu, eu şi Adi finalizam Maratonul Munţilor, început cu Munţii Leaota, înlănţuiţi cu Munţii Măcin, în patru zile. Fiecare cu orele lui nesfârşite de ploaie.

De atunci am (mai) văzut muntele doar în fotografii...

Operatiunea Geoagiu – Muntii Apuseni: Mai mult decat spectacol la Cascada Clocota

V-aţi pus în bagaj costumul de baie? Sigur, ce-ntrebare!, doar aţi venit într-o stațiune balneoclimaterică.

Luaţi-l cu voi în plimbarea de azi, că e caz de bălăăăceaaaaalăăăă!!!

Avem de-a face cu aceiaşi Munţi Metaliferi (grupă a Munţilor Apuseni) pe care i-am încercat astăzi pe creasta Cheilor Madei şi sub pământ, în Peştera Zidită.

Operatiunea Geoagiu – Muntii Apuseni: Pestera Zidita Mada

 

Traseu:

*Satul Mada – Peştera Zidită – satul Mada

După mica nebunie prin pădure de ieri şi după creasta Cheilor Madei a Munţilor Metaliferi, să ne re-infiltrăm în această parte mai puţin cunoscută a Munţilor Apuseni.

Operatiunea Geoagiu – Muntii Apuseni: Cheile Madei, pe creasta, pana la Varful Dosu

Traseu:

*Satul Mada – creasta Cheilor Madei – Vârful Dosu – satul Mada

 

Energizaţi după o repriză de gulaş şi una de somn în aşternuturi calde, o luăm din loc pentru prima drumeţie montană din Operaţiunea Geoagiu.

Eu am în plus în bagaj un apus la înălţime! ☺

Facem rapid joncţiunea cu Tibi, Iudit, Călin şi Lucia şi batem palma pentru prima oară cu Mircea şi Cristina din Piteşti.

Străbatem 12 kilometri cu maşina din Geoagiu-Băi în satul Mada, ambele de pe teritoriul judeţului Hunedoara. Drumul Judeţean 705 este în cea mai mare parte asfaltat.

Operatiunea Geoagiu Bai – Mica aventura de seara cu apus si distractie cu gulas (ce sa vezi in Geoagiu)

Mica aventură începe înainte binişor de Geoagiu, pe Valea Oltului, unde un tir s-a instalat de-a latul şoselei.

Nimeni să ne semnalizeze – „pe aici nu se trece!”; ba se trece, ca să iasă cu haos, că e mai mişto aşa. Tirurile încearcă să întoarcă şi ocupă carosabilul, ele şi celelalte maşini circulă nestânjenite înspre „accident”. Cum ziceam, nimeni nu opreşte nimic, nu e semn de nicio autoritate, că doar nu e treaba lor.

Funcţionează telefonul fără fir – aşa aflăm care-i treaba.

La benzinărie, Mery îl reperează pe Dan Bittman. Nu sărim la gâtul lui ☺, îl lăsăm să-şi vadă de drum. Ceea ce ne dorim şi nouă.

Mini-creasta de Fagaras: Culmea Pricopanului din Muntii Macin

Traseu (în circuit)

*Mănăstirea Izvorul Tămăduirii – Izvorul Fântâna de leac – Vârful Caramalău – Vârful Vraju – Şaua Şerparu – Vârful Piatra Râioasă – Vârful Sulucul (Suluk) Mic – Vârful Sulucul (Suluk) Mare – Mânăstirea Izvorul Tămăduirii

C-aşa-i stă bine omului dus cu mintea pe coclauri: o să încep relatarea din (mini)concediul de mai cu ultimele zile. Nu că în celelalte ne-am fi scutit de trasee montane, dar am aşteptat atâta să pun piciorul în Măcin! În 2016, am tot amânat şi m-am trezit la final de mai, în cea mai călduroasă zi din cele zece departe de Bucureşti.

De nişte timp destul, m-a apucat „obsesia” cu Munţii Măcin.

Bineînţeles că, atunci când mi s-a pomenit prima dată de ei (în afara manualelor de geografie), a funcţionat Marea Prejudecată şi am strâmbat din nas mult şi bine. Ce să caut eu la altitudinile alea?! Ce-i de văzut? Eu vreau „munte adevărat”, aer tare, eventual stâncă dură. Cam aşa am procedat şi cu Apusenii, cu înălţimile lor – nici nu m-am sinchisit de ei; o-ho!! da’ şi când mi-au ieşit în cale (să fie 10 ani)!!! A trecut un singur an în care nu am călcat pe acolo!

Sper să trăiesc şi cu Măcinul aceeaşi dragoste la prima vedere!

Apuseni: Cetatile Ponorului - pestera, lanturi, cabluri si unul dintre cele mai inalte portaluri din Europa

Traseu:

*Camping Glăvoi – Cetăţile Ponorului şi retur

Că tot l-am pomenit şi răspomenit pe Fane într-un material anterior, haideţi să mai drumeţim prin Padiş, varianta 2015.

Cascada Duruitoarea din Ceahlau si un alt drum cu peripetii

Hai să ne mai plimbăm un pic prin Ceahlău, după ce tocmai ne-am întors (după aproape şapte ore de mers şi... popas) de la Cabana Dochia.

Mergem să vizităm astăzi cea mai importantă cascadă a Masivului Ceahlău, pe numele său Duruitoarea.

Este, cumva, omonima Cascadei Urlătoarea din Bucegi, numai că e mai bine ascunsă, iar efortul până la ea este considerabil mai mare.

În afara Cascadei Duruitoarea, Ceahlăul mai adăposteşte trei căderi de apă: Cascada Bistrei Mari, Cascadele Stănilelor şi Cascada Izvorul Muntelui.

Nu vă panicaţi! ☺Avem şi pentru Duruitoarea o poveste specială... că nu degeaba am pus titlul de mai sus...!

100

Fiindcă este a 100-a postare de pe acest blog, am vrut să fie ceva mai specială.

Nu ceva de sărbătoare şi de laudă.

Concediu prin ţărişoara noastră, ediţia 2014

...Şi a fost concediul 2014...

Dacă ediţia din 2013 a fost găzduită de blogul Andei (mulţumesc!) şi transcrisă pe acest blog, o dată cu naşterea lui, acum am ocazia să POVESTESC aici peripeţiile din 2014.

Am ajuns acasă duminică noapte (31 august), după alte două săptămâni de hoinărit prin România, aşa cum facem de câţiva ani încoace eu şi Ion.

(Sper să am timpul necesar să vă POVESTESC şi despre celelalte ediţii de traversat ţara... Frânturi din peregrinările noastre găsiţi, totuşi, în materialul Călătorii de poveste.)

Călătorii de poveste

Materialul acesta a aşteptat destul până să îi vină rândul. Încă de la cele două postări de SUFLET despre Apuseni (prima parte şi a doua parte ☺) v-am promis că voi reveni cu un articol despre locurile cele mai dragi pe care le-am străbătut în România.

Ce înseamnă pentru mine a CĂLĂTORI

...Un film îl „simţi” cu adevărat doar la puţin timp după vizionare. Un serial, tot aşa.

Dar nimic nu se compară cu mirosul aerului de la 1500-2000 m ori mai sus, cu senzaţia pe care ţi-o conferă mersul pe o cărare de MUNTE, totul mirosind a VERDE.

Cu dragoste, despre Apuseni (II)

*Acest articol este un preambul la un material despre călătoriile mele în general.

Am început ieri să vă POVESTESC despre câteva locuri de POVESTE din APUSENI, zona care mi-e cea mai dragă din România.

Unde mă simt în al şaptelea cer de câte ori îi simt fie şi apropierea.

Continui azi să înşirui POVESTEA, cu alte destinaţii pe care nu ne-am permis să le ratăm în APUSENI.

Vă invit, aşadar, într-o Cameră specială a Hanului meu, cu privelişti deosebite, LINIŞTE, NATURĂ muuultă şi… veselie. Veselia VERDELUI. Optimismul insuflat de VERDE.

Sejur plăcut în continuare!

Cu dragoste, despre Apuseni (I)

*Acest articol este un preambul la un material despre călătoriile mele în general.

Există în România o zonă care îmi taie respiraţia la propriu.

Nu ştiu cum să încep să vorbesc despre APUSENI şi nici când am să termin de vorbit la superlativ despre Apuseni.

Zona e un monument de linişte, peisaje în care predomină dealurile înverzite, împodobite cu multe căpiţe de fân şi cu locuinţe răzleţe. Iar oamenii sunt de nota zece plus infinit.

Zona Apusenilor este locul pe care nu l-am ratat în niciun concediu de cel puţin şapte ani încoace. E locul unde mereu „mai stăm o zi”.

Peste tot, Arieşul se ţine scai de tine.

Concediu prin țărișoara noastră, ediţia 2013

În momentul când scriu rândurile acestea, afară e o vreme câinoasă.

Pare ocazia nimerită de a-mi aminti de vară şi de concediu. Care a fost unul dintre cele mai frumoase pe care le-am petrecut vreodată. Şi, mda, a fost în România, ţara unde găseşti mereu ceva surprinzător (lăsaţi reclama, că nu e ea de vină pentru ce avem aici), unde te poţi bucura de o nouă descoperire, chiar şi acolo unde nu te aştepţi, dacă ai răbdare să faci respectiva descoperire.

Îmi plac locurile izolate, sălbatice, neatinse de om prea mult (mă atrag muuult prea puţin oraşele, mai ales cele mari), îmi place libertatea pe care ţi-o dă muntele, liniştea, verdele ierbii, brazii, stâncile cu toate formele posibile, aerul tare, răcoarea, oamenii care trăiesc în zonele respective (calmul, ritmul în care li se desfăşoară viaţa, comuniunea cu natura).

Iar în România sunt destule locuri din astea, dacă mă întrebaţi.