Sus, în Munţii Baiului: Culmea Zamora – Vârful Băiuţul – Culmea Sorica

 

Traseu:

*Gara Bușteni – Culmea Zamora – Vârful Băiuţul – Culmea Urechea –  Telegondola Azuga, staţia superioară

 

Ultima oară când bocancii mi s-au înfipt de-a dreptul în Munţii Baiului (Munţii Gârbova) se întâmpla astă-toamnă. Era fix-fix pe acelaşi drum pe care vi-l povestesc acum. Drum pe care am ajuns acum super-întâmplător.

 

Cu ce gânduri plecasem de acasă: drumeţie de iarnă pe Vârful Omu (2505 m altitudine) din Bucegi.

După urcuşul acela drăguţ tare de la gară până la Hotelul Silva (950 m altitudine) şi staţia telecabinei Buşteni, ne aşteaptă... surpriza.

Şi înjurătura ☺

Pe uşa închisă/zăvorâtă trona un afiş cât casa că telecabina nu merge azi din cauza vântului – care vânt, fie vorba între noi, nu se anunţa deloc pe prognoze; şi le-am studiat pe cele mai recente-recente.

Întreb pe cineva avizat de acolo: Cică va porni cablul dacă de sus – în sens propriu ☺ – li se va da verde că e în regulă. Cu vântul acela buclucaş. Numai că nu se ştie când. DACĂ va fi astăzi. Sau nu.

Se duce şi Adi să vază care-i treaba, că, deh!, încrederea... Răspunsul e un pic-pic diferit ca exprimare a cuvintelor, dar ideea e aceeaşi: adio acces pe platoul Bucegilor!

 

După ce că au scumpit în draci o tură pe cablu Buşteni – Babele sau invers (80 de lei!), mai umblă şi cu minciunele, cu vinovatul „vânt” de sacrificiu.

☺ Am aflat, ulterior, că toată iarna nu a funcţionat telecabina, din motive de cablu nepotrivit. Bineînţeles că am încercat în ziua anterioară să luăm legătura telefonic cu „Telecabina Buşteni” – ce, s-a putut?; greu de răspuns la un telefon... Timpul trece, leafa merge – ce atâtea probleme...

„Azi”-ul ăla de pe afiş era de-o veşnicie şi ceva acolo, deci.

Drumeţie de sărbătoare - La mare, altfel

Traseu:

*Năvodari – Mamaia – Faleza Constanţa – Gara Constanţa

Vă e dor de mare? Şi mie.

Da’ de marea aşa.

Omul preferă să meargă la mare vara. Plajă, baie, alte alea.

Unii preferă marea în linişte. E oximoron de-a binelea ☺

Eu prefer să... drumeţesc în linişte la malul mării. Pe ploaie, pe vânt, la cinci grade, la zero grade, totuna.

Ultima oară am văzut (şi simţit la tălpi) Marea Neagră într-un octombrie de acum cinci ani. Io-s cu cincinalele, după cum se vede.

Atunci era ploaie, era toamnă.

Azi e soare şi... e mai cald ca atunci. ☺

Cu copilu’ in Cheile Rasnoavei si la Poiana Secuilor (Muntii Postavaru)

Traseu:

*Timişu de Sus – Şaua/Spinarea Calului – Valea cu Noroi – Poiana Inului – Cheile Râşnoavei – Cabana Poiana Secuilor – Cabana Trei Brazi – Predeal

Recuperez vara toamna.

(ce n-am putut face din motive de sănătate şi... de vreme vara fac în anotimpul cel mai colorat)

De dus pe Andrei voiam să-l duc pe munte, voia şi el. Însă unde?

„Cheile Râşnoavei”, am decretat, după răs-răsfoiri de Sfântul Internet.

Poa’ să pară nu-ştiu-cum, însă eu nu le-am văzut la faţă (aka stâncă) până în momentul de faţă.

Erau doi ani de secetă pentru copil, ultima păţanie înregistrându-se pe Piatra Mică a Craiului.

L-am anunţat pe Andrei pe după-amiază, cu câteva ore înainte de plecare.

De încălţat a avut nişte ghetuţe susţinătoare de gleznă, mai... de stradă, aşa. S-au făcut praf după cei 20 de kilometri şi mai bine de mărşăluială; bine c-au ţinut pân’ la final. ☺

Piatra Craiului: Valea Crăpăturii – Piatra Mică

(continuare de AICI)

 

Traseu:

*Valea Crăpăturii – Şaua Crăpăturii – Vârful Piatra Mică –Monumentul Eroilor – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog – Cabana Gura Râului – Zărneşti

Munţii Piatra Craiului sunt împărţiţi în Piatra Mică, Piatra Piatra Craiului Mare (cu creasta sudică şi creasta nordică, separate de Vârful La Om) şi Pietricica – creasta ultimelor două e continuă.

Piatra Mică reprezintă baza pentru ascensiunile pe creasta sudică a Pietrei Craiului şi pe creasta nordică a Pietrei Craiului.

Noi ne facem încălzirea pentru nordica de mâine.

Flori cu artă – pe poteci nebănuite de oraş

(un fel de continuare de AICI)

Vă promiteam că revin cu o colecţie de flori super-colorate. Să nu mă ţin eu de cuvânt? Mă ţin!

Pentru optimismul de care avem atâta nevoie, am strâns laolaltă cele mai frumoase cadre din universul întâlnit în drumeţiile bucureştene.

Dacă în Povestea anterioară tema era verde-roşu, astăzi ridicăm totul la rang de artă. Artă fotografică.

Nu exagerez cu nimic în titlul de mai sus – să vedeţi ce vrăji pot face împreună natura şi un aparat foto mânuit la superlativ!

Haideţi acolo unde natura e stăpâna absolută!

Verde - roşu, combinaţia explozivă a naturii. Şi printre ruinele Mănăstirii Chiajna

 

(un fel de continuare de AICI)

Vedeţi că m-am ţinut de cuvânt? ☺

Abia ce m-am lăudat – „Staţi pe-aproape, că mai am fotografii învăpăiate! Nici n-o să clipiţi şi-o să fie gata! Puneţi-mă la încercare!”

Să nu mai ziceţi că nu-s fată de comitet: Iaca Povestea roşie promisă, amestecată cu nuanţe de verde crud.

Iar roşul vine aici şi de la apus, şi de la parfumul macilor.

Ca o coincidenţă sau nu, verdele este culoarea complementară a roşului. (Q.E.D.)

Ca o coincidenţă sau nu, verde-roşu este combinaţia mea preferată de culori. La pachet cu simbolurile optimism, speranţă, linişte, relaxare, prospeţime, emoţie, un pic de fantezie, foc, pasiune, fericire.

Verde-roşu e îmbinarea cea mai puternică a naturii! De-a dreptul explozivă pentru ochi... în sensul cel mai bun şi mai blând. Şi mai tămăduitor.

Cele mai frumoase apusuri din Bucuresti se vad pe Lacul Morii!

 

(mai departe de AICI)

 „Vă promit un material special cu apusul pe Lacul Morii iarna.

Promit că de data aceasta nu va dura mult!”

...şi n-a durat decât un an. Şi vreo două luni şi-un pic. ☺

De obicei, nu-mi calc peste cuvânt (parol!), da’ de data asta zău că au venit peste mine ba Custura Sărăţii cea răs-aşteptată, ba Parângul cu cei 30 de kilometri la deal şi la vale de o sută de ori, ba un Mălăieşti de iarnă, ba un Vânturiş într-o super-trupă.

S-o luăm de la capăt cu precizarea că un material generos cu Lacul Morii – poveşti, legende, fotografii, date tehnice şi tot ce vă mai trece prin cap – este plantat AICI.

Iar de ce, când şi cum se văd munţii (Bucegi) din Bucureşti v-am povestit, tot pe larg, AICI.

Gata precizările, ca să nu mă repet mai departe, printre poveşti nemuritoare de apus.

Ciucaş - Poveste vântoasă de iarnă

Trasee:

*Valea Berii – Cabana Vârful Ciucaş

*Cabana Vârful Ciucaş – Şaua Gropşoarele – Şaua „La Răscruce” – Vârful Gropşoarele şi retur

Era weekendul ăla cu coduri foooarte colorate, cu rafale anunţate de peste 100 km la oră. Oricum, vântu-i la ordinea zilei în Ciucaş. Se adaugă şi codul.

Vedem ce-o ieşi, că rezervarea-i rezervare, taman din octombrie. La Cabană vorbesc.

Va fi dracul chiar aşa negru? A cam fost...

Şi-a împrăştiat şi cu kilograme de ceaţă. Şi cu ninsoare... aburindă, în ultima zi.

Cele aproape trei zile în Ciucaş mi-au reactivat câteva rememberuri:

☺ Vântul turbat din Baiului, când beţele abia puteau fi înfipte în... gheaţă;

☺ Povestea senină de iarnă din Ciucaş... cu vânticel; a doua oară când abordam Ciucaşul alb, prima dată o găsiţi AICI;

☺ Ciucaş de noiembrie, când cabana abia se întrezărea, la doi metri de ea, de ceaţă. Acum mai că ne-am lovit de ea, ca s-o identificăm; deci, a fost mai rău;

☺ Ultima oară păşeam în Ciucaş într-o toamnă de acum doi ani şi jumătate, cu Gropşoarele în meniu.

În ce condiţii se văd munţii (Bucegi) din Bucureşti – fotografii REALE

Zilele trecute a făcut înconjurul Internetului o fotografie, aparţinând lui Dan Mihai Bălănescu, care înfăţişa clar Munţii Bucegi surprinşi din Bucureşti. Adică de la peste 100 de kilometri depărtare.

Mai precis, cadrul a fost realizat de pe acoperişul Hotelului Intercontinental din Capitală, de la 75 de metri înălţime.

Parcă toată lumea s-a trezit brusc acum, deşi fotografii similare, cu Bucegii văzuţi din Bucureşti, au circulat şi în anii trecuţi.

Da, Bucegii se văd din Bucureşti, se văd şi cu ochiul liber – vă spune asta Toma Necredinciosul, care a trebuit avertizat(ă), constrâns(ă) şi toate cele să se chiombească în zare, ridicându-şi mai mult decât sceptic ochii adânciţi în potecile de lângă Lacul Morii - Balta Roşu. ☺ După miştourile gen:

„Daaaa, măăă, uite şi o bucăţică dintr-o fărâmă din cimentul de la renovarea Crucii Caraimanului”;

„Ce clar e moţul Coştilei, are şi o muscă pe el... ce bine se disting aripile”;

„Grohotişul din Valea Albă parcă s-a mai înmulţit de când l-am călcat ultima oară”

Etc.

Na, că până şi eu m-am recunoscut învinsă ☺ când am catadicsit să cred / să văz minunea cu ochii proprii şi personali.

Aşa că... uitaţi-vă la fotografiile de mai jos; eu n-am decât să vă garantez că sunt reale, voi n-aveţi decât să nu credeţi. ☺

Totuşi, munţii nu-s vizibili din Bucureşti 24 de ore din 24, 365 de zile pe an.

Niscaiva condiţii sunt esenţiale, la fel ca în cazul piramidei din Ceahlău.

Care sunt ele?

Romania mai putin stiuta: Comorile din Scarita-Belioara (Muntii Apuseni)

Traseu:

*Circuitul Scăriței-Belioara, cu pornire din satul Poşaga de Sus

Geografic, Rezervaţia Şesul Craiului – Scărița-Belioara este situată în Masivul Muntele Mare din Munţii Apuseni.

Acum, c-am făcut cunoştinţă, să vă spun în ce hal am umblat eu prin bucăţica aceasta a Împărăţiei Apusenilor: cu o răceală cruntă, cu tuse şi slăbiciuni de nota 10.

Daaar... noi nu stăm acasă. ☺

Promisiunea-i promisiune; iar la Scăriţa-Belioara râvneam în cantităţi industriale. O aşteptare asemănătoare cu cea de la Cozia. Mi-era dor de ceva ce nu atinsesem cu privirea încă, dar trăia de mult în interior şi proiecta lumini de diamant. Şi abia aştepta să-şi reverse forţa. Aşa m-am exprimat despre zona Mălăieşti şi e la fel de valabil.

Dragoste la Balea Lac

 

Din ciclul mai bine mai târziu decât niciodată, vă invit la continuarea evenimentului meu, „Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac”.

Mai devreme, eram sâmbătă pe Valea Sâmbetei, pe lângă apa Sâmbetei, în traseul imaculat de Cabana Sâmbăta.

Bucureştiul, sub asediu de cleştar – Ploaia din mijlocul iernii (freezing rain)

 

A fost odată un Bucureşti de basm.

A fost, şi doar la suprafaţă. Căci fenomenul privit din interiorul plantelor/arborilor afectaţi e de jale. Cu tendinţe de apocaliptic.

Ce s-a întâmplat?

S-a întâmplat un fenomen rar. Care în terorie sună aşa: „Picăturile de ploaie devin suprarăcite în timp ce trec printr-un strat de aer sub temperatura de îngheț, la sute de metri deasupra solului, apoi îngheață la impact cu orice suprafață pe care o întâlnesc, inclusiv sol, copaci, fire electrice, aeronave și automobile.

Gheața rezultată, numită polei, se poate acumula la o grosime de câțiva centimetri și acoperă toate suprafețele expuse.” (zice ro.wikipedia.org)

Oamenii suferă îngrozitor în urma ploii îngheţate – câteva amănunte concrete, spre finalul articolului.

☺ În engleză, ploaia îngheţată o găsiţi ca „freezing rain”.

☺ În ianuarie 2019, au fost afectate de „freezing rain” 16 judeţe şi municipiul Bucureşti.

☺ Fenomenul „freezing rain” este des întâlnit în Canada. În decembrie 2009, în provinciile Ontario şi Québec, sute de mii de persoane nu au avut curent electric aproape o săptămână.

Partea plină a paharului o reprezintă miile de cadre de cleştar surprinse. Cu luciri de basm, în lumea împietrită în gheaţă.

Să ne bucurăm, zic! Şi să povestim...

Hopa-ţop pe creasta Făgăraşului: Vârful Şerbota, Custura Sărăţii, Vârful Negoiu, Acul Cleopatrei

Traseu:

*Mai sus de cariera de marmură Porumbacu de Sus – Valea Porumbacului – Cabana Negoiu – Muchia Şerbotei – Vârful Şerbota – Custura Sărăţii – Şaua Cleopatrei – Vârful Negoiu – Şaua Cleopatrei – Acul Cleopatrei – Piatra Prânzului – Valea Sărăţii – Drumul Zmeilor – Cabana Negoiu – în apropierea carierei de marmură

Aaaaai, Custura Sărăţii!

Ce-o mai vânam eu!

O altă aşteptare lungă şi îndeplinită!

Mă sună Cornelia miercuri, îmi spune că merge pe munte, eu prind momeala mai mult decât instantaneu.

„Poţi să faci rost de-o maşină?”

„(?!?!?!) ăăăă... nu... Fă-mi în ciudă – unde mergeţi?”

„Hai, lasă... dacă nu poţi...”

„Unde??”

Bănuiam io ceva, dar n-aveam curajul să rostesc tare.

Transalpina – Varful Parangul Mare (2519 m), pe creasta Muntilor Parang. Acoperisul Olteniei, al patrulea varf din Romania

Traseu:

*Șaua Urdele – Vârful Iezer – Șaua Iezerului – pe sub Vârful Mohoru – Șaua Mohoru – pe sub Vârful Pleşcoaia – Șaua Pleșcoaia – Vârful Setea Mare – Vârful Setea Mică – Șaua Piatra Tăiată – pe sub Vârful Piatra Tăiată – Șaua Ghereșu – pe sub Vârful Ieșu – Șaua Ieșu – pe sub Vârful Pâcleşa – Vârful Gruiu – Şaua Gruiu – Vârful Parângul Mare şi retur

Doar am... zgâriat, până acum, poarta Munţilor Parâng, n-am şi intrat cum se cuvine.

Din Rânca, m-am căţărat de câteva ori pe Vârful Păpuşa, 2135 m altitudine – e moţul ăla (piramida) de se vede din şosea şi din toată Rânca (1600 m).

În timpuri străvechi, am apucat să văd fără asfalt Transalpina la înălţime. Transalpina, drum vechi de altfel, construit de romani se spune.

Mălăieşti... ca-n poveşti! (Munţii Bucegi)

Traseu:

*Uzina Electrică Râşnov – Cabana Mălăieşti – prima căldare a Văii Mălăieşti şi retur

Povestea celor două zile în două masive a început aşa:

Mariana voia neapărat la munte încă de săptămâna trecută. Ştia ea de ce. ☺ (La mulţi ani!) Cum primăvara asta dă cu virgulă, am zis „pas”. Mariana şi Benone s-au plimbat atunci pe la poale, printre ceţuri, stropi de ploaie şi bucăţele de nea.

Marţea următoare primesc un alt mesaj de la Mariana – e stabilit: prima zi Malăieşti, a doua zi brânduşe la Grind, în Piatra Craiului. Trag nădejde să nu mai fie ţeapa de la Diham cu vestitorii primăverii.

...Ar fi doar a treia oară pentru mine la Cabana Mălăieşti – premiera, îngheţată şi înstelată, o găsiţi AICI; a doua incursiune am povestit-o AICI. După iarnă şi toamnă, e de „bifat” primăvara. Care a fost tot iarnă, în ultimă instanţă.

Ce diferenţă între copacii înfloriţi, care de care mai colorat, printre care m-am plimbat vineri, şi iarna adevarată de pe munte din această perioadă!

Parcă nici nu-mi vine să mai dau nas în nas cu zăpada acum... Dac-ar fi numai zăpadă, da’ ştiu că nu ne va lăsa în pace nici gheaţa.

Piatra Mare clasică: Canionul 7 Scări, Cabana Piatra Mare, Vârful Piatra Mare

Traseu:

*Dâmbu Morii – Canionul 7 Scări – Cabana Piatra Mare – Vârful Piatra Mare – Cabana Piatra Mare

Se pare că o dată la doi ani vine rândul să o întrebăm de sănătate pe Domnia Sa Piatra Mare.

Ultima oară a fost cu o bălăureală desăvârşită, apoi cu Andrei şi ploaie amară. Iar în 2014 noile scări cereau o verificare precisă; şi vârful, după mulţi ani.

Iarna cuminţică s-a găsit să se dezlănţuie în plină primăvară. A căzut zăpadă zdravănă zilele trecute.

Acu’ nici o săptămână înotam / alunecam pe zăpada din Parcul Herăstrău, în hainele cele mai de iarnă. Venisem, deci, în Piatra Mare chitită să mă încotoşmănesc şi să-mi folosesc din plin parazăpezile, mănuşile cele mai groase şi toate cele.

Ia ghiciţi! ☺ Până la cabană, am funcţionat cu un tricou şi cu un polărel, de control.

Locuri de vizitat in Bucuresti – Lacul Morii si imprejurimile: incursiuni in Padurea Rosu si la „Lacul” Rosu (apusuri de poveste)

Şiiii... a venit momentul!

LACUL MORII, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor! Cel îndelung promis cu poveste proprie şi personală pe blog.

Lacul Morii a fost descoperit de mine relativ recent, în toată lungimea lui. Şi, mai ales, continuarea Lacul Roşu-Chiajna (o baltă, în fapt; ne jucăm un pic, să ne amintim de adevăratul Lac Roşu) şi Pădurea Roşu. Cu tot cu vizita la Mănăstirea Chiajna, cu legendele ei cam... înfricoşătoare.

Locuri de vizitat in Bucuresti – Marile parcuri (Luna Bucurestilor)

Ce ne-am face fără parcuri în Bucureştiul ăsta irespirabil?!

În weekend (şi nu numai!), dacă nu ajungeţi pe munte ☺, daţi musai o tură de alergare în parc, faceţi o plimbărică la verdeaţă (ori... albeaţă), cu ochii la oglinda apei, mai urcaţi un deal, mai două scări, mai suiţi-vă pe aparatele din dotare...

Descoperiţi fiecare colţişor; singuri, cu prietenii, cum vă şade bine.

Pe aia cu „oază de linişte” o ştiţi? ☺

Arome de culori in Piatra Craiului – Prapastiile Zarnestilor, Cabana Curmatura, Cheile Pisicii. Satele MAGURA si PESTERA

  

Trasee:

*Satul Măgura – Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Cabana Curmătura şi retur

*Satul Măgura – Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Cheile Pisicii – Valea Vlăduşca – Poiana Toancheş (Poiana Priporului) – satul Peştera – satul Măgura

Cui i s-a mai permis vreodată să risipească atâtea culori?!

Doar toamnei! Ea, unica!

Şi cum e toamna în două dintre cele mai pitoreşti aşezări din România, între două dintre cele mai iubite masive muntoase, Piatra Craiului şi Bucegi? Sus de tot, la 1.000 de metri, printre casele împrăştiate ordonat pe culmi? Un praf magic de munte.

De plimbat prin Măgura şi Peştera mă mai plimbasem, cam în orice anotimp, prin verde crud şi alb nebun, pe ceaţă şi prin soare.

Îmi doream de nu mai ştiu când să cunosc toamna la ea acasă. Anul trecut am avut o tentativă, dar s-a stins pe drum. Nu-i nimic, a fost să fie atunci Cozia cu al său paradis autumnal.

Şi, cum visele se împlinesc câteodată... Mai târziu, dar se împlinesc.

Intalnire cu bujorii de Macin via Tutuiatu (Varful Greci)

 

Traseu:

*Satul Greci – Izvorul Italienilor – Vârful Ţuţuiatu – satul Greci

Închipuiţi-vă aşa:

Duminică seara, pe la ora 20, intram în casă după o tură de două zile în Munţii Leaota, în care ne-a zăpăcit şi ploaia.

Duş, scos bagaje, băgat rufe în maşină, cumpărături, mâncat, împachetat hăinuţe şi mâncărică pentru Măcinul de a doua zi cu noaptea în cap. ☺

Ce să mă mai vait de o (mică) inundaţie pe la vecini provocată de maşina de spălat?! Despre care inundaţie am aflat la ora 22! Noroc cu Adi, pe care l-am rugat să mai elibereze ţevile!

Prin urmare, să luăm la bord astea trei zile dobrogene programate! Facem pauză, mai mult sau mai puţin regulamentară, apoi iar hai-hui, în Apuseni, prin apă de Glod.

Adi nu mai atinsese piscurile de Măcin, mie mi-era super-dor. Şi-i musai să-mi respect promisiunea făcută la final de Măcin 2016.

Spectacolul bujorilor de mai rămăsese (şi ăsta!) un vis frumos. Şi, cum visele devin câteodată realitate...

Data: 7 mai 2018

Cazare: în satul Greci, judeţul Tulcea