Se afișează postările cu eticheta cabana curmatura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cabana curmatura. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 mai 2021

Magie în Piatra Craiului – Prăpăstiile Zărneştilor, Cheile Pisicii, La Table, Şaua Joaca, Peştera-Măgura

 


Traseu:

*Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Cheile Pisicii – Poiana Vlăduşca – zona „La Table” (Şaua Vlăduşca) – Şaua Joaca – satele Peştera-Măgura – Prăpăstiile Zărneştilor

 

Am pornit cu ţintă clară: vânătoare de brânduşe.

Anul acesta e întârziat destul de mult în ceea ce priveşte florile de primăvară pe munte, fiindcă a nins în cantităţi apreciabile, mai ales în martie (muuult de tot!) şi aprilie (moderat). Cu Adi, primii ghiocei şi primele brânduşe le-am văzut cu exact două luni în urmă, la început de primăvară, la poalele Baiului, fix înainte de zăpezile cele mari. Acu-s vestitorii verii. ☺ ☺ ☺

Ce bine-i când mă agăţ de o maşină să nu mai trebuiască să stau 3 zile prin Zărneşti, pentru o tură de-o zi.

(Mulţumesc, Adriana şi Ben!)

Traseu-i tras la indigo cu cel din urmă cu cinci ani (aaaaaaauuuuu, cât a trecut!), în condiţii de iarnă, şi-i o parte din tura de primăvară-iarnă, un pic mai proaspătă.

 

Notă: Ca o noutate pe blog, fotografiile îmi aparţin în totalitate şi-s realizate cu un aparat antic – aşa că fie-vă milă!

(Mulţumesc, Adi, pentru editare!)


duminică, 25 noiembrie 2018

Arome de culori in Piatra Craiului – Prapastiile Zarnestilor, Cabana Curmatura, Cheile Pisicii. Satele MAGURA si PESTERA





  
Trasee:
*Satul Măgura – Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Cabana Curmătura şi retur
*Satul Măgura – Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Cheile Pisicii – Valea Vlăduşca – Poiana Toancheş (Poiana Priporului) – satul Peştera – satul Măgura


Cui i s-a mai permis vreodată să risipească atâtea culori?!
Doar toamnei! Ea, unica!

Şi cum e toamna în două dintre cele mai pitoreşti aşezări din România, între două dintre cele mai iubite masive muntoase, Piatra Craiului şi Bucegi? Sus de tot, la 1.000 de metri, printre casele împrăştiate ordonat pe culmi? Un praf magic de munte.

De plimbat prin Măgura şi Peştera mă mai plimbasem, cam în orice anotimp, prin verde crud şi alb nebun, pe ceaţă şi prin soare.
Îmi doream de nu mai ştiu când să cunosc toamna la ea acasă. Anul trecut am avut o tentativă, dar s-a stins pe drum. Nu-i nimic, a fost să fie atunci Cozia cu al său paradis autumnal.
Şi, cum visele se împlinesc câteodată... Mai târziu, dar se împlinesc.

marți, 18 iulie 2017

Super-Crai: Creasta nordică (Vârful La Om – Vârful Ascuţit) – Cabana Curmătura – Zărneşti






*Traseu:
Vârful La Om (Piscul Baciului) Vârful (Claia) Căldării Ocolite – Vârful Zbirii – Vârful Ţimbalul Mic – Şaua Văii Podurilor – Vârful dintre Ţimbale – Şaua Călineţului – Vârful Ţimbalul Mare – Vârful Ascuţit (Vârful Lehmann) – Refugiul Ascuţit (Lehmann) – Padinile Frumoase – Cabana Curmătura – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog – Zărneşti


(continuare de aici)


Şiiii... am ajuns în creastă!
Am trecut de emoţiile Lanţurilor!

vineri, 7 iulie 2017

Antrenament de Piatra Craiului: Cabana Brusturet – Vârful La Om (creasta Pietrei Craiului)







*Traseu:
Cabana Brusturet – Valea Seacă a Pietrelor – Poiana Grind – Refugiul Grind – Vârful La Om (Piscul Baciului) şi retur


A fost odată ca niciodată o zi amarnică de joi. În ea erau prizonieri doi oameni supăraţi.
Ce zic eu?! Furioşi de-a binelea, pe vreme/condiţiile meteo.
Tocmai citisem pe Facebook o maximă: „Weekend = acea perioadă din săptămână când se strică vremea”.
Discutam la telefon cu Cornelia şi ne mai amăram reciproc. Aceşti doi oameni chiar n-au stare când vine vorba de munte! ☺ Căutaţi-i, vă rog, pe creste!
Vineri, deja cei doi oameni încropeau planul de Piatra Craiului. Căci vremea se îndreptase, cel puţin pentru duminică. Nu douăj’ de grade, da’ nici ploaia veşnică de sâmbătă din acest an.
Iar în sâmbăta noastră chiar a dat cu grindină – am imagini de la câţiva companioni de drumeţie, chiar de la Refugiul Grind.
Duminică, Munţomana de mai sus şi Adi s-au suit în tren spre Titu, apoi în maşina lui Mihai şi a Munţomanei de mai sus, pentru un scurt popas în cei mai dificili munţi ai României.
Piatra Craiului, veeeeniiiimmmm!!!

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Pe zapada, in Piatra Craiului – Cheile Pisicii, La Table, Pestera - Magura





Traseu:
*Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Cheile Pisicii – Zona „La Table” (Şaua Vlăduşca) – Şaua Joaca – satele Peştera şi Măgura – Prăpăstiile Zărneştilor


Ultima zi a minivacanţei de 1 decembrie - ziua 3:

Tura de astăzi se datorează prezenţei lui Alex şi a Laurei. Altfel, nu mă prindea nimeni pe ditai traseul de lung, ştiindu-mă cu mâinile lemn de frig.
Alex a venit la pachet cu toată energia pozitivă din lume!

Wow-ul ardelelenesc a răsunat din plin în jurul crestei Craiului. Omul nostru drag s-a bucurat încontinuu de peisaje. Cu soare sau fără.
„Ioooooooiii!!! Ioooooooiii!!! Ioooooooiii!!!”
Şi nu o dată sau de două ori, de zeci.
A fost o tură de vis, drumeţind prin paradis”.

Haideţi şi voi!

marți, 13 decembrie 2016

Pe zapada, in Piatra Craiului – Cabana Curmatura, Prapastiile Zarnestilor, Plaiul Foii, Umerii Pietrei Craiului




Trasee:
*Fântâna lui Botorog – Cabana Curmătura – Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Fântâna lui Botorog
*Plaiul Foii – Refugiul Şpirla – Umerii Pietrei Craiului – Şaua Tămaş – Plaiul Foii


Profitând de weekend-ul (super)prelungit de 1 Decembrie, am refăcut gaşca clasică (sau măcar o parte din ea, mai ales că domnul Nedelcu era ocupat), cu oameni pe care nu i-am mai văzut de nouă luni.

Am trecut de la zăpada abia vizibilă la miliardele de fulgi de a doua zi şi la marea de alb prin care ne-am bălăcit în finalul vacanţei de Crai.
Ne-am combinat cu braşovenii în două zile pline şi... cam un sfert, în tura de acomodare până la Curmătura.

joi, 29 septembrie 2016

Cu copilu’ în Piatra Mică (Piatra Craiului)





Traseu:
*Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneştilor – Cabana Curmătura – Şaua Crăpăturii – Vârful Piatra Mică Monumentul Eroilor – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog


V-am tot pomenit pe blog de taberele organizate de entuziasta mea învăţătoare, ulterior a surorii mele.
Ne-am revăzut, la început de septembrie, după 20 de ani şi mai bine.

Doamna Emilia mi-a insuflat cea mai frumoasă pasiune: MUNTELE.
Am mers împreună în tabere de neuitat la Babele, Poiana Secuilor – şi nu doar o dată! – plus atâtea altele.
Pentru nişte prichindei de 8-10 ani, traseele pe platoul Bucegilor ori prin Postăvarul păreau luuuungi, în unele zile se derulau şi de câte două ori. Iar focul de tabără şi cântecele de munte... o savoare!

joi, 5 noiembrie 2015

Piatra Craiului: Piatra Mica, visul meu!






Traseu:
*Valea Crăpăturii – Şaua Crăpăturii – Vârful Piatra Mică – Monumentul Eroilor Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog

Data: 25 octombrie 2015 

Ha-ha!
După Valea Albă, creasta nordică a Pietrei Craiului şi creasta sudică a Pietrei Craiului, Brâna Aeriană şi Brâna Mare a Coştilei, visez taman la Piatra Mică - un traseu uşurel, accesibil unei categorii largi de iubitori de drumeţii?

Deci.
Sub deviza „Niciun weekend acasă” (vezi mai jos pe unde am colindat în octombrie), am demarat operaţiunea de reparaţie (morală) a ceea ce s-a întâmplat astă-vară – reacţia aceea nebună, momentul meu de glorie la baza Pietrei Mici.

luni, 10 august 2015

Recomandarea lunii - Piatra Craiului: Un fleac, o Crapatura!




Traseu:
*Zărneşti – Valea Crăpăturii – Şaua Crăpăturii – (Piatra Mică) – Cabana Curmătura – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog

Data: 12 iulie 2015


Nu este prima oară când recomand, ca material principal al lunii, un traseu montan – după Valea lui Stan şi cele trei zile din Ciucaş (mai jos găsiţi toate recomandările lunare de pe acest blog).

Însă este prima oară când articolul cu recomandarea se referă la un traseu ceva mai dificil.

duminică, 9 august 2015

Piatra Craiului: Pe Ascutit (creasta nordica)





Traseu:
*Cabana Curmătura – Şaua Padinei Închise – Vârful Ascuţit – Padinile Frumoase – Cabana Curmătura – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog

Data: 11 iulie 2015
Cazare: în Zărneşti (722 m altitudine)

Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele... ăăă... blogul, reamintesc: suntem a doua oară în Piatra Craiului în 2015, la invitaţia lui Fane, a cărui zi de naştere a fost chiar pe 11 iulie; noi am sărbătorit aseară - nu rataţi acest episod absolut senzaţional!

Dacă ieri a fost relaş, doar cu urcarea până la Cabana Curmătura, astăzi punem bine rucsacii în spinare, lăm beţele de trekking, ne dăm cu cremă de protecţie solară, aruncăm o privire către creste... şi gata plecarea!

joi, 6 august 2015

Tura de Crai: Party @ Curmatura!




*Traseu:
Fântâna lui Botorog – Cabana Curmătura

Data: 10 iulie 2015
Cazare: la Cabana Curmătura din Munţii Piatra Craiului (1470 m altitudine)


Onorată-audienţă,

Noi, o mână de oameni nesătui de munte... ăăă, care se încarcă prin munte, vreau să zic... prin natură, privelişti ameţitoare într-o lume de verde – da, noi ăştia prieteni dragi vreo juma’ de an bătuţi pe muchie, declarăm pe propria răspundere (cu facultăţile mintale stă fiecare cum poate...) că ne-am adunat taman în mijlocul Craiului, ca să-l cinstim (de fapt, el a făcut cinste ☺) pe unul dintre cei mai cei dintre ai noştri.
Mamă, câta mai frază a ieşit!
De fapt, toţi sunt cei mai cei, dar acum Fane Marinaru’ are dreptul să fie cel mai cel. Azi. Adică, atunci.
Şi nu, nu m-am îmbătat. Acum.

vineri, 5 iunie 2015

15 ore pe un traseu in Piatra Craiului (creasta sudica)





Traseu: Sat Peştera - La Table - Poiana Grind - Poiana Funduri - Refugiul Funduri - Şaua Funduri - Creasta sudică Piatra Craiului - Refugiul Grind II - Vârful La Om (Piscul Baciului) – Refugiul Grind - Sat Peştera

Data: 31 mai 2015


Sunt, de fapt, 15 ore şi un sfert... dar ce mai contează sfertul ăla academic?!
15 ore epuizante.
6 dintre ele pline de adrenalină.
Şi de peisaje pentru care expresia „îţi taie răsuflarea” pare insignifiantă.

„Excitant, captivant, emoţionant, palpitatnt, motivant, mişcător, periculos... supeeeerrr taaareee tura!!!”, concluzionează Dana.

Hai să vedem cum a fost.

duminică, 22 februarie 2015

Culoarul Rucar-Bran pictat în alb


Suntem într-una dintre cele mai impresionante zone din România, ce poate fi străbătută uşor cu maşina (DN 73). „Uşor" zic, dacă aveţi grijă la numeroasele serpentine...
Culoarul Rucăr-Bran face legătura între Muntenia (judeţul Argeş) şi Transilvania (judeţul Braşov).

În Culoarul Rucăr-Bran ai vedere atât asupra Munţilor Bucegi, cât şi asupra Masivului Piatra Craiului.

marți, 30 decembrie 2014

Piatra Craiului: Satele Magura şi Pestera – Superlativele anului



 
Pentru că, din lipsa unor articole complete pe 2014, nu voi face o retrospectivă a CĂLĂTORIILOR, aşa cum am procedat pentru SPORT, SERIALE, FILME şi CĂRŢI (vezi mai jos), în această ordine, vă ofer un dar, ca de Adio, 2014!.
Este un album - şi câteva cuvinte ☺ - cu şi despre cea mai frumoasă zonă din România pe care am vizitat-o anul acesta eu şi Ion.

Şi pentru că nu am mai scris din octombrie despre concediul 2014, mă simt datoare să vă reamintesc faptul că am rămas în Piatra Craiului, agăţaţi de La Zaplaz.

marți, 30 septembrie 2014

Piatra Craiului: Cabana Curmatura, Prapastiile Zarnestilor si satul Magura



După două canioane cu privelişti ameţitoare, scări, cabluri şi tot tacâmul (Valea lui Stan, respectiv 7 Scări), zic să coborâm cu picioarele pe pământ.
Dar nu oricum, ci din nou la... înălţime! ☺

POVESTEA concediului 2014 al meu şi al colegului de apartament îşi derulează un nou capitol.
Enjoy!


ZIUA 4 – 21 AUGUST 2014 (joi)

Traseu:
Fântâna lui Botorog - Cabana Curmătura (prin Poiana Zănoaga) - Fântâna lui Botorog (prin Prăpăstiile Zărneştilor)


Joi 21 august ne-am trezit cu Ceahlăul în minte, cu gândul la Durău, Cascada Duruitoarea şi Cabana Dochia

sâmbătă, 14 iunie 2014

D’ale vacanţei. Satul Măgura - România cea pitorească





NOU!!!


*Fiind în perioada VACANŢELOR, m-am hotărât să inaugurez o NOUĂ CATEGORIE, intitulată D’ALE VACANŢEI.
Veţi găsi aici filme (eventual seriale) şi cărţi mai uşurele, călătorii, poate un articol despre alergare în Tineretului - dacă mi se mai întâmplă ceva spectaculos.


Fie ce-o fi, DRUMEŢIILE MONTANE sunt cele mai frumoase de pe lumea asta.
După călătoriile mele de poveste, vă invit într-o altă POVESTE, la peste 1000 m altitudine.

Locul e satul Măgura, judeţul Braşov, aflat la numai 4 km de oraşul Zărneşti, în apropiere de Culoarul Rucăr-Bran.