Sâmbătă seară mi s-a făcut dor de Cişmigiu.
Este unul dintre parcurile pe care le-am frecventat
în copilărie-adolescenţă şi până pe la vreo 30 de ani, când am avut
posibilitatea să plec din casa copilăriei, adolescenţei, tinereţii (prima parte
☺).
Acum, Cişmigiul fiind destul de departe de casă –
l-am cam sărit...
Am preferat Parcul
Tineretului, mai la îndemână.
Care mi-a devenit, în timp (patru ani), atât de drag, încât mi-e greu să mă
despart prea des de el. Parcul
Tineretului mi-a oferit terenul perfect pentru alergare,
de care nu mă vedeam în stare acum câtăva vreme.
Ca să n-o mai întind - sâmbătă 12 iulie l-am luat de-o apripă pe Ion şi am redescoperit Cişmigiul...
