D’ale vacanţei. O zi printre moţurile din Ciucaş

Traseu:

Cheia - Cabana Vârful Ciucaş (prin Valea Berii) - Vârful Ciucaş - Cabana Vârful Ciucaş (prin Şaua Ţigăilor)

Întâmplarea face ca începutul şi finalul Turului Franţei să mă surprindă cocoţată în vârful dealului.

Pe 5 iulie eram pe Jepii Mici, în Bucegi, în plină ASCENSIUNE – probabil ca să fiu în ton cu cei mai valoroşi ciclişti. ☺

Pe 27 iulie, chiar la ultima etapă din Tur, am sacrificat urmărirea la televizor a certificării oficiale a victoriei lui Vincenzo Nibali în favoarea unei guri de aer curat.

Sâmbătă, m-a cam ros... ciuda că am rămas acasă, din cauza prognozelor care se anunţau păcătoase la munte. Şi n-au fost deloc aşa, până la urmă.

Aveam chiar şi o rezervare la Cabana Mioriţa (Cota 2000), pe care am anulat-o. Să-mi fie învăţătură de minte! Sau nu... că la munte nu se ştie niciodată...

Duminică 27 iulie, vremea s-a îndreptat pe site-urile de specialitate.

Ce să facem noi într-o zi?

Că nu (mai) pot rata MUNTELE!

Am ales Munţii Ciucaş, pe care i-am mai străbătut până acum, dar la care mă întorc mereu cu drag.

Turul Franţei, mon amour

Am făcut o mică referire aici, unde vorbesc despre pasiuni şi... iritări: TURUL FRANŢEI reprezintă una dintre permanenţele în viaţa mea. Din vara mea.

Evenimentul sportiv are notorietatea apropiată unei mari competiţii fotbalistice – că tot abia s-a încheiat Cupa Mondială.

Uitaţi-vă numai la spectatorii împrăştiaţi pe marginea şoselelor. La ENTUZIASMUL lor.

Ciclismul de şosea se trăieşte lângă ciclişti. În strigăte de încurajare. În aplauze. Deopotrivă pentru lider şi pentru cei care abia îşi târăsc bicicletele în ascensiuni periculoase.

Ciclismul de şosea se trăieşte cu emoţie, chiar la sursă. Lângă sursă.

Pe ploaie, vânt, ceaţă. Zăpadă. 

E bucuria nemăsurată de a fi ACOLO, de a agita pentru câteva minute drapelul ţării tale. Călătoreşti sute de kilometri, parchezi rulota printe altele zeci ale celor la fel de entuziaşti ca tine şi aştepţi să vină caravana.