Muntii Macin: Lacul Iacobdeal si minunile sale

Teoretic, Lacul Iacobdeal nu intră în alcătuirea Parcului Național Munții Măcinului.

Practic, nu părăsim zona în care ne-am copt de dimineaţă, numita Culme a Pricopanului cu inserţii de Făgăraş.

Aşa că după-amiază, după ce am mâncat bine şi ne-am re-hidratat corespunzător (ar mai fi ceva de recuperat), am ales Lacul Iacobdeal pentru... reîncărcarea bateriilor.

Ştiam că va fi doar o scurtă plimbare cu maşina, apoi o recreere la „lacul de smarald”. Hai să vedem ce-i cu verdele ăsta de-l laudă lumea! O culoare care te îmbie pe la altitudini mare, altfel... Paradoxuri de Măcin!

Mini-creasta de Fagaras: Culmea Pricopanului din Muntii Macin

Traseu (în circuit)

*Mănăstirea Izvorul Tămăduirii – Izvorul Fântâna de leac – Vârful Caramalău – Vârful Vraju – Şaua Şerparu – Vârful Piatra Râioasă – Vârful Sulucul (Suluk) Mic – Vârful Sulucul (Suluk) Mare – Mânăstirea Izvorul Tămăduirii

C-aşa-i stă bine omului dus cu mintea pe coclauri: o să încep relatarea din (mini)concediul de mai cu ultimele zile. Nu că în celelalte ne-am fi scutit de trasee montane, dar am aşteptat atâta să pun piciorul în Măcin! În 2016, am tot amânat şi m-am trezit la final de mai, în cea mai călduroasă zi din cele zece departe de Bucureşti.

De nişte timp destul, m-a apucat „obsesia” cu Munţii Măcin.

Bineînţeles că, atunci când mi s-a pomenit prima dată de ei (în afara manualelor de geografie), a funcţionat Marea Prejudecată şi am strâmbat din nas mult şi bine. Ce să caut eu la altitudinile alea?! Ce-i de văzut? Eu vreau „munte adevărat”, aer tare, eventual stâncă dură. Cam aşa am procedat şi cu Apusenii, cu înălţimile lor – nici nu m-am sinchisit de ei; o-ho!! da’ şi când mi-au ieşit în cale (să fie 10 ani)!!! A trecut un singur an în care nu am călcat pe acolo!

Sper să trăiesc şi cu Măcinul aceeaşi dragoste la prima vedere!

Filme pe paine – DRAME ROMANTICE de colectie

Am mai zis-o: Nu cred în suflete-pereche şi nici în iubirea predestinată sau în cea declanşată la comandă, într-o anume zi.

Cred cu tărie în relaţiile care decurg în mod natural, în care nu te dai ceea ce nu eşti nici măcar la prima vorbă adresată celuilalt, la primul gest către eventualul partener.

Să zicem însă că dramele romantice reprezintă categoria mea preferată în cinematografie.

Nici acest grupaj (la fel ca cel dedicat filmelor de vacanţă) nu se doreşte a fi atotştiutor, nu include toate filmele potrivite pentru nebunia cu Valentine’s Day, Ziua Îndrăgostiţilor, Dragobete şi ce-o mai fi comercial în această perioadă.

Filme pe paine – C-asa-i in viata! (II)

A WALK IN THE WOODS (2015)

Cum să începi să prezinţi un film cu şi despre Oameni şi Natură? Şi Munţi? Un film care nu numai că te-a binedispus, dar ţi-a făcut un dor nebun de pădure, de verde şi de drumeţit?

Iaca, taman aşa.

Filme pe paine – DRAME ROMANTICE (II)

Fiindcă trec printr-o fază ce ar putea fi caractezizată ca melancolie şi cugetare/analiză şi nevoia de a stoarce lacrimi ☺ sau pentru că pur şi simplu ele vin aiurea, iată un grupaj despre poveşti de dragoste... îmbrăcate pe alocuri în amar.

Cu happy end sau fără.

Cu o putere psihologică avansată, cu trăiri intense şi, câteodată, sfâşietoare.

Testament of Youth (2014) – Testamentul tineretii si al razboiului

Aşa cum spuneam în cazul filmului Copenhagen 2014, şi Testament of Youth e prea special ca să intre într-un grupaj „filme pe pâine” – la drame romantice.

Testament of Youth te cuprinde încetul cu încetul şi te trimite în altă lume...

Un film britanic pătrunzător, în fiecare latură a sa.

Suntem în 1918, în ziua armistiţiului – 11 noiembrie. O fiinţă tristă se strecoară prin mulţimea entuziastă şi (îşi) caută liniştea într-o biserică.

Ne întoarcem rapid în 1914, în entuziasmul şi bucuria tinereţii.

Palatul lunii – Paul Auster. Sub semnul Lunii

Editura: Humanitas

Anul apariţiei în România: 2007

Titlul original: Moon Palace (cartea a fost publicată în premieră în 1989)

Este primul meu contact cu Paul Auster, scriitorul american deosebit de apreciat, aflat destul de des pe lista celor care ar merita Premiul Nobel pentru literatură - la fel ca Haruki Murakami.

Palatul lunii ne propune povestea a trei generaţii, pornind de la şi având în centru generaţia cea mai tânără şi mai necoaptă, Marco Stanley (M.S.) Fogg - aflat la începutul celui de-al treilea deceniu de viaţă.

Fogg este cel care ne spune toată POVESTEA.

„Fiecare generație repetă greșelile generației anterioare.” – aşa cum remarca Paul Auster însuşi.

O outro lado do rua (2004, cu Fernanda Montenegro). À la Hitchcock

...sau Vecina iscoditoare... sau... Dragostea nu are vârstă

Teoretic, cele două ipostaze de mai sus nu au vreo legătură între ele.

Practic, ea apare în filmul brazilian O outro lado do rua – în engleză The Other Side of the Street.

Şi acum vine (o altă) parte interesantă: O outro lado do rua are ca premisă hitchcock-ianul Rear Window/În spatele ferestrei, 1954, cu James Stewart şi Grace Kelly ŞI remake-ul din 1998 cu Christopher Reeve şi Daryl Hannah.

„M-am născut într-o zi albastră” - Povestea din interior a unui savant autist

Editura: Philobia

Anul apariţiei: 2012

Titlul original: Born on a Blue Day (cartea a apărut pentru prima dată în Marea Britanie, în 2006)

Mă atrag POVEŞTILE cu personaje care trăiesc cu sindromul Asperger, o formă mai uşoară şi funcţională de autism.

Îmi amintesc pe moment de Ben X (2007), de excelenta producţie indiană (treceţi peste prejudecăţi şi nu vă luaţi după asta!) My Name Is Khan (2010) sau de Adam (2009), cu Hugh Dancy.

Citind M-am născut într-o zi albastră a lui Daniel Tammet, îmi tot venea în minte o secvenţă din Parenthood, când Hank (Ray Romano) se duce la Sarah (Lauren Graham) ca să îi înapoieze cartea pe care nepotul ei – care are Asperger – o uitase în atelierul lui şi pe care ajunsese să o citească şi el.

Nu pot să uit sentimentul pe care l-a transmis actorul când a spus: „Ăsta sunt eu!...” – referindu-se la ce scria în carte despre autism, ceea ce i-ar fi putut explica lui comportamentul de-o viaţă.

Vă mai amintiţi de Rain Man?

Bucegi: Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari

Traseu:

Buşteni - Cabana Babele (prin Valea Jepilor Mici)

Cabana Babele - Crucea Eroilor (pe Brâna Caraimanului) - Cabana Babele (pe drumul comun) - Cabana Piatra Arsă - Buşteni (pe Jepii Mari)

Am început cu un mic-mare ghinion: în afara faptului că jumătate dintr-o bretea de la rucsac era desprinsă pe jumătate - ceea ce nu am observat de acasă -, când să-l trântesc în spate, să o luăm la sănătoasa, s-a rupt fermoarul de la compartimentul de sus. Şi nu era burduşită gentuţa mea. ☺

A fost şi noroc: puteam păţi asta pe munte, iar lucrurile să alunece eventual în prăpastie.

Aşadar, ia şi pierde vro’ juma’ de oră în căutări de rucsac nou!

Aaaa...! Şi ceaţa!

Ce acoperea mare parte din creste. Un punct de reper e că nu se zărea nici urmă de Cruce.

Precaut, Ion îmi zice să abordăm telecabina ori un traseu mai uşor. I-auzi!!! Pentru ce am venit??? JEPII MICI!!!

Am parcurs cei 100 de metri până la Salvamont-Pompieri, pentru... un sfat. Poate-poate ne zic ăia ceva... prăpăstios şi scapă el de nebuna cu nebunia ei de excursie.

Recomandarea lunii - Robot & Frank (2012, cu Frank Langella)

Începem ca în filmele apocaliptice: Într-un viitor nu foarte îndepărtat...

Continuăm cu ceva semi-pământean: Un fiu îi aduce tatălui său, SINGUR şi înaintat în vârstă, un obiect care să îl ajute să trăiască şi fără prezenţa lui săptămânală. Un ROBOT, model nou.

...Şi ceva foarte pământean: Frank, respectivul tată bătrân, e un (fost) hoţ de profesie, cu închisoare la activ. Sedentar, cu obiceiuri alimentare nesănătoase. Cu numeroase momente de dezorientare. Şi pierderi de memorie.

Frank locuieşte într-o casă izolată, undeva în apropierea unui orăşel.

E înconjurat de pădure, de VERDE.

Hope Springs 2003. Colin Firth e un drăguţ ☺

În primul şi-n primul rând, nu am înţeles de ce majoritatea sinopsisurilor de pe site-urile internaţionale încep cu „filmul nu e o continuare a Hope Floats”.

Filmul din 1998 menţionat, cu Sandra Bullock şi Mae Whitman, nu are NICIO legătură cu vreo localitate numită HOPE, aşa cum se petrece în Hope Springs 2003.

A nu se confunda cu o altă producţie care poartă acelaşi nume, Hope Springs/Terapie de cuplu, 2012 (cu Meryl Streep), tot fără nicio legătură cu varianta cu englezul Colin Firth.

Hope Springs 2003 a fost tradus la noi cam pompos, „Speranţa regăsirii”.

Cine nu îşi doreşte să locuiască într-un mic oraş liniştit, în care oamenii sunt atât de mărinimoşi şi dedicaţi? Dedicaţi şi dedicaţi... frumosului.

Şi dacă localitatea respectivă se cheamă şi Hope (Speranţă), eu una chiar acum mă duc să cer rezidenţă permanentă acolo!

Ca să îl pot întâlni pe Colin Firth în tot farmecul lui, să îl privesc un pic de aproape. Şi poate...

Cu dragoste, despre Apuseni (I)

*Acest articol este un preambul la un material despre călătoriile mele în general.

Există în România o zonă care îmi taie respiraţia la propriu.

Nu ştiu cum să încep să vorbesc despre APUSENI şi nici când am să termin de vorbit la superlativ despre Apuseni.

Zona e un monument de linişte, peisaje în care predomină dealurile înverzite, împodobite cu multe căpiţe de fân şi cu locuinţe răzleţe. Iar oamenii sunt de nota zece plus infinit.

Zona Apusenilor este locul pe care nu l-am ratat în niciun concediu de cel puţin şapte ani încoace. E locul unde mereu „mai stăm o zi”.

Peste tot, Arieşul se ţine scai de tine.

SHAMELESS - Recomandarea lunii

Pe 6 aprilie, a luat sfârşit sezonul cu numărul 4 al serialului Shameless varianta americană - comedie şi dramă deopotrivă.

Este considerat cel mai bun sezon de până acum.

Totuşi, deşi a fost cel mai dramatic sezon din cele patru, va „candida” la Premiile Emmy 2014 (au loc în august) la categoria Comedie, nu Dramă, ca până în prezent.

În sezonul 4, Shameless s-a combinat în câteva scene din câteva episoade cu
Orange is the New Black.

Nick Hornby - englezul pentru care am... High Fidelity (I)

 Foto: Wikipedia

Ca să nu vă plictisesc, întrerup foiletonul cu Bâlea Lac iarna (în afara peripeţiilor din 2011, mai am două părţi SAVUROASE!) pentru a-l introduce în scenă pe scriitorul englez Nick Hornby (născut pe 17 aprilie 1957).

Autor de romane, scenarii hollywood-iene, producător, chiar şi... actor - în Fever Pitch 1997. A activat şi în domeniul muzical (la fel ca Haruki Murakami, care a fost proprietarul unui local specializat în jazz). Domeniul muzical i-a folosit lui Hornby drept inspiraţie în scrierile sale, în special în High Fidelity.
Hornby a scris numeroase cronici muzicale - inclusiv pentru „The New Yorker” -, a colaborat îndeaproape cu o trupă rock şi a compus versurile pentru un album al unui artist american.

În afară de beletristică, Nick Horby este autorul câte unui volum cu eseuri despre fotbal (în afara Fever Pitch), muzică plus unul dedicat scriitorilor şi cărţilor.

Nick Horby a primit nominalizări la Oscar şi la BAFTA pentru scenariul filmului An Education/O lecţie de viaţă, 2009, cu Carey Mulligan şi Peter Sarsgaard, inspirându-se din memoriile unei jurnaliste britanice.

Allende şi Murakami. Rezultate şi concluzii Biblioteca bloggerului român

 În urmă cu o lună şi jumătate, mi-am adus şi eu o contribuţia  la iniţiativa Biblioteca bloggerului român, pusă în scenă de Chinezu.

După CENTRALIZARE, iată rezultatele, pe care le puteţi găsi şi pe celelalte 122 de bloguri înscrise în campanie.

Înţeleg de aici că se citeşte foooarte divers. Că gusturile diferă.

Logic.

Dallas Buyers Club (2013, cu Matthew McConaughey, Jared Leto). Lupta pentru viaţă... și pentru Oscar

Mă aşteptam să fie un film dur, în sens de boală - cu vomitături, tremurături, dureri, suferinţă fizică în general. Ce conduce şi la un psihic dement.

Ia uite că n-a fost aşa...!

Emoţia nu-ţi dă pace. Nu instantaneu.

Empatizezi cu protagonistul pe care, în primele minute, nu dădeai doi bani. 

Poate chiar îl detestai. Pentru modul de viaţă. Pentru felul de a fi. Pentru limbajul deloc elegant.

UIŢI că, până acum foarte puţin timp, Matthew McConaughey cocheta cu producţii uşurele - ce-i drept, de casă.

UIŢI poate şi că a fost ales cel mai sexy bărbat al Planetei, nu mai departe de 2005.

The Nun’s Story/Povestea unei călugărițe (1959, cu Audrey Hepburn). Din dragoste pentru oameni

Poveste a unei călugăriţe care a trăit în realitate, The Nun’s Story este unul dintre cele mai impresionante (şi frumoase) filme ale încântătoarei Audrey Hepburn.

La fel cum am făcut-o cu Six Feet Under, am sărit peste filmul acesta cu Audrey Hepburn din motive de... PREJUDECATĂ. Adică: nu-mi doream să o văd în postura de călugăriţă, înveşmântată/ascunsă în haine fără formă şi cu capul acoperit.

Citisem că The Nun’s Story e unul dintre filmele preferate ale lui Audrey Hepburn, însă nici aşa nu m-am lăsat convinsă.

Trăiam clar cu impresia că e un film trist, deprimant, cu oameni care vieţuiau sau lucrau într-o ţară din lumea a treia, CONGO.

Iar VIAŢA BISERICEASCĂ nu m-a atras niciodată.

În plus, mă temeam ca rolul călugăriţei să nu fie prea DRAMATIC pentru actriţă, deşi am urmărit-o în The Children’s Hour/Şcoala de fete (1961), alături de Shirley MacLaine, unde nu e loc decât de DRAMATISM.

Ei...! Deşi The Nun’s Story durează cam două ore şi jumătate, îmi doream să nu se mai termine...

A FOST EMOŢIONANT...

Deci. Cine a inventat prejudecăţile astea?!

Six Feet Under/Sub Pământ SRL - Serialul care te învaţă să trăieşti

Cred că v-am exasperat până acum cu serialul ăsta, nu?

E vechi, ar putea spune unii (a rulat între anii 2001 şi 2005). Ştiţi vorba aia cu vinul care se învecheşte şi devine din ce în ce mai bun? Pentru mine, aşa e cu Six Feet Under. E cel mai COMPLEX, mai diferit, mai... ciudat, mai rafinat, mai imprevizibil din tot ce am văzut până acum. Mai... PERFECT.
Are 63 de episoade, repartizate în 5 sezoane.
Six Feet Under este considerat unul dintre cele mai bune seriale care s-au produs vreodată.

De ce un serial să te înveţe să trăieşti? N-ai două mâini, două picioare, doi plămâni, o inimă şi multe altele care să te facă să funcţionezi?

Ideea e CUM funcţionezi. Că nu ştii niciodată ce te aşteaptă, cât de repede te aşteaptă.
Six Feet Under e o LECŢIE DE VIAŢĂ. La care poţi oricând să asişti, fără pic de plictiseală.

Mai are sens să vă spun că Six Feet Under e REALIST până în străfunduri? TOATE personajele sunt construite atent şi complex, până la ultimul vârf de unghie. Au calităţi, defecte, fac tâmpenii la viaţa lor, cu viaţa lor, iubesc, urăsc, ţipă, mai înjură pe parcurs, au gânduri de toate felurile. Şi, în cele din urmă, le simţi pe TOATE ca făcând parte din tine. Te ataşezi de ele ca şi când ar face parte din familia ta.