Bâlea Lac este unul dintre
locurile mele preferate din România. Nu a trecut un an, în ultima perioadă, în
care să nu ajungem acolo cel puţin o dată vara. Am respectat regula şi în 2013.
De naratat în mijlocul verii, pentru mine şi Ion,
este Lacul Capra, aflat la vreo 200
de metri mai sus de clasicul şi superaglomeratul Bâlea Lac. E mai linişte la
Capra, că nu toată lumea în papuci
îşi permite să o ia la sănătoasa pe un traseu pe care e mai uşor să îl admiri
de jos.
Iar în ultimii ani, obiceiul Bâlea s-a extins şi iarna.
De fapt, la începutul primăverii - dar sezonul la Bâlea tot IARNĂ înseamnă.
De fiecare dată, a fost un concediu scurt, de trei zile.
De fiecare dată, începând din 2011
şi sărind peste 2012, ne-am cazat în Sâmbăta de Sus, mai precis la Academia
de lângă Mănăstirea Sâmbăta - mai
puţin anul acesta (29-31 martie).
Nu ştiu ce să zic, viaţa religioasă
nu a făcut niciodată parte din repertoriul
meu.
Însă la Mănăstirea Sâmbăta m-am
încărcat întotdeauna cu energie
sufletească şi cu o linişte infinită...
De la zborul rândunelelor dimineaţa până la minunăţiile de flori de acolo -
totul e o poveste frumoasă.
Un vis pe care vreau să îl visez mereu - a se citi cât mai des posibil.
Aşadar, de când se construieşte Hotelul
de Gheaţă de la Bâlea Lac - sfârşitul anului 2005 -, am fost acolo de TREI
ori.
La sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie.
Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac este singura construcţie
de gen din Europa de Sud-Est.
Aşa că România are cu ce se mândri.
