Recomandarea lunii – Downton Abbey şi Masters of Sex

Am stat ceva în cumpănă în legătură cu subiectul principal din această lună.

☺ M-am gândit iniţial la un articol aniversar, pentru că luna aceasta s-a împlint un an de când scriu în online – dar, în materialul „100”, am mai făcut o recapitulare a articolelor şi am adresat mulţumiri celor care şi-au aplecat... mouse-ul şi tastatura asupra blogului meu.

Nu-mi place să mă reiau, chiar dacă asta reduce numărul postărilor.

☺ Ar fi putut fi o nouă retrospectivă Douglas Kennedy - cărţile pe care le devorez zilele acestea - de, mi-au rămas vreo trei restanţe de anul trecut!

☺ Am luat în calcul şi un album de imagini din concediu - o să reiau POVEŞTILE de acolo în curând! Cu peisajele mirifice din Măgura, satul pierdut între Bucegi şi Piatra Craiului.

Ce legătură este între Downton Abbey şi Masters of Sex?

Seriale 2013 - Topul meu

Mă feresc ca dracul de tămâie de topuri. Clasamente ale preferinţelor în care să îndeşi de toate. Asta sunt eu, NU CRITIC pe alţii pentru clasamentele lor de sfârşit de an.

Serialele nu fac excepţie. Fiecare îţi aduce altceva. Eu una nu pot compara emoţia pe care mi-o aduce Parenthood cu clonele din Orphan Black. Amândouă seriale excelente, dar de cu totul altă factură.

Fiind, evident, vremea TOPURILOR, m-am gândit şi eu la... ceva asemănător. Însă fără... locurile aferente. Doar cu nişte categorii.

Am luat la „puricat” toate serialele pe care le-am urmărit în 2013. În primul rând, m-a surprins numărul. 16! Eu, care nu sunt o consumatoare frecventă de astfel de producţii (PREFER FILMELE ŞI CĂRŢILE), am ajuns la pragul ăsta!

Poate şi faptul că un episod de serial e mai scurt decât un film... poate continuitatea acţiunii... poate faptul că li se acordă o importanţă din ce în ce mai mare serialelor, ce tinde să o egaleze pe cea de la Hollywood şi eu sunt în trend... poate mediatizarea - nominalizările la Globul de Aur 2014 în domeniul televiziunii au fost poate mai comentate (la noi, cel puţin), mai aşteptate de mulţi decât cele din domeniul lungmetrajelor... poate...

Aşadar...

REVELAŢIA... CULORILOR - Orphan Black şi Orange is the New Black

Nu ştiu ce m-a apucat cu serialele astea. Nu sunt genul meu. Nu SF-urile şi poveşti din închisoare.

Burke and Hare (2010, cu Simon Pegg, Andy Serkis). Anatomia unor crime

A ucide. Nimic amuzant.

A ucide în numele ştiinţei. Nimic amuzant.

A ucide din dragoste/din cauza dragostei. Nope, tot nimic amuzant.

Şi... totuşi... Burke and Hare este o comedie. Neagră, ce-i drept. Pe alocuri, dacă stai s-o analizezi, e foarte neagră. Duce spre thriller pur, dacă stai să scoţi scenele comice, care fac 70% din partitură.

Nu e un film care să te facă să gândeşti hiper-profund, prezintă amuzant - cu umor britanic de calitate - o părticică din istoria medicinei/chirurgiei, chiar dacă aia deloc ortodoxă.

William Burke (Simon Pegg) şi William Hare (Andy Serkis) au practicat crima cu mijloace rudimentare, de care ar râde de s-ar strica action-urile moderne. Ei n-au auzit de explozibili sau arme cu o mie de focuri pe secundă sau ce-o mai fi pe acolo. Nu, nene, ei aveau la îndemână un topor, o pernă, mâinile proprii şi personale. Dar erau al naibii de inventivi, o să vedeţi. Ar râde ei acum de lipsa de imaginaţie a super-hiper-filmelor de super-acţiune de azi. 3D, neapărat!