Se afișează postările cu eticheta trasee iezer papusa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta trasee iezer papusa. Afișați toate postările

vineri, 26 mai 2017

Lacul ascuns din Iezer





Traseu:
*Cabana Voina – Lacul Iezer, prin Valea Jepilor (traseu de vară)
*Lacul Iezer – Cabana Voina, pe Piciorul Iezerului Mare (traseu de iarnă)


Nu-i despre vreo nemarcată în povestea asta. Ori despre un loc numai de noi ştiut. Sau descoperit.
E despre A doua ţintă în Iezer-Păpuşa. Cea de anul trecut, după cucerirea Păpuşii. Cea în care am... inaugurat ieşirile cu Mihai şi Cornelia.
Căci tura noastră s-a petrecut la fix un an de la cea tocmai pomenită – fireşte, în compania munţomanilor de serviciu de mai sus.

Pe timp de iarnă, „lacul ascuns din Iezer” stă bine ferecat, ferit de priviri indiscrete, sub mantii de gheaţă şi vânt, care-i tot modelează forma.

☺ Ştiţi ce înseamnă, de fapt, termenul „iezer”? Lac adânc, de munte. „Iezer” provine din limba slovacă – originalul e „jezerŭ”.
Aşa că: ştiţi de câte ori folosim pleonasmul „Lacul Iezer”? Numărăm?

joi, 29 decembrie 2016

Anul călător 2016





Dacă anul personal 2016 a fost cam confuz, anul călător 2016 mi-a adus o aglomeraţie de aventuri. Mi-a oferit prilejul de cunoaşte (încă) nişte oameni deosebiţi.

Am întâlnit doi Răzvani – chiar trei, la final de an – care mi-au influenţat anul călător 2016.
Cu Răzvan (şi cu soţia Aneta) am admirat, primăvara şi toamna, spectacolul de la Cazanele Dunării.
Iar cu Răzvan Edward am colindat poteci de munte şi o bucăţică de Bulgaria.

Turele cu Adi, Mihai şi Cornelia şi Deni (şi Gică, Bogdan) au locul lor de suflet.
Cu grupul nostru, format în 2015, am cutreierat în martie Ciucaşul şi în decembrie Piatra Craiului. Lasă, că vine el 2017, şi o să răspundem „prezent” cel puţin dublu – daaaa, Alex şi Laura, Mircea, domnul Nedelcu, Mădă, Dana şi Mihaela?


În 2016:
☺ Am abordat masive noi: Iezer-Păpuşa, Măcin, Muntele Olimp din Grecia ori destinaţii noi în masive răs-umblate (Piatra Craiului: Cheile Pisicii, Umerii Pietrei Craiului, Făgăraş – Lespezi şi Moldoveanu, Şaua Caprei, iarna; Vrancea – Cheile Tişiţei; Bucegi – Valea Horoabei, Valea Morarului, Creasta Balaurului şi brânele Morarului; Munţii Mehedinţi – Cheile Ţăsnei) şi am revăzut locuri dragi, după mult-mult timp (Cabana Diham, Ceahlăul, Postăvaru, Piatra Mare).

☺ L-am luat pe nepotul Andrei în trei expediţii montane – Piatra Mare, Valea lui Stan, Piatra Mică a Craiului.

Am revenit (relativ repede după ultima vizită) în locuri speciale pentru inimioara mea – Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac şi Mănăstirea Sâmbăta, Ciucaş, Valea lui Stan, Piatra Mică a Craiului, Omu – Mălăieşti, Cascada Vânturătoarea, satele Măgura şi Peştera de la poalele Pietrei Craiului, Brâna Portiţei şi Portiţa Craimanului. Şi Braşovul!!!


sâmbătă, 30 aprilie 2016

A doua ţintă în Iezer-Păpuşa: Lacul Iezer





Traseu:
*Cabana Voina – Lacul Iezer, prin Valea Jepilor (traseu de vară)
*Lacul Iezer – Cabana Voina, pe Piciorul Iezerului Mare (traseu de iarnă)


În săptămâna aceea, o mare parte a grupului nostru aniversa un an de Padina.
Acum un an, era şi prima mea întâlnire cu doi oameni minunaţi din acea gaşcă ce avea să rămână împreună peste luni – Cornelia şi Mihai.

Şi s-a întâmplat ca fix acum să străbat încă o dată muntele în compania lor.
Şi, dacă tot m-am apucat de Iezer-Păpuşa, în urmă cu trei săptămâni bătute pe muchie – era şi ultima mea întâlnire cu înălţimile – ,  zic să mă stabilesc acolo şi să îl studiez temeinic.

Diferenţa de vreme e... ca de la cer la pământ: atunci frig, ceaţă şi tone de zăpadă, acum călduţ, senin-cleştar şi zăpadă ici şi colo – încă nu dăm jos parazăpezile.

duminică, 3 aprilie 2016

Păpuşa din Iezer (2393 m), prin tone de zăpadă





Traseu:
*Cabana Voina – Cabana Cuca – Şaua Grădişteanu – Vârful Păpuşa şi retur


Nu ştiu cum se face, dar înainte de toate turele de luna aceasta (vezi la final) a plouat urât şi mult în Bucureşti – a dat cu frig... de iarnă, pe deasupra. În medie, martie a fost mai rece ca februarie. Şi a nins de două ori (cel puţin!) mai mult.
Dacă nu avem grijă de natură, o să avem în curând 10 grade constant în ianuarie, iar în mai o să degerăm!

Şi a fost a doua oară consecutiv când prind anapoda schimbarea de oră; biiineee, nu foarte anapoda, doar cu temeri de întuneric: duminică 25 octombrie 2015 ne îmbătam cu desenele toamnei pe Piatra Mică.