Pentru cei care vânează filme de Oscar în această perioadă (şi eu! şi
eu!), povestea e cunoscută.
Într-un viitor în care tehnologia
atinge cote ridicate - care îl ajută pe om în activităţile sale zi cu zi,
lăsând sentimentele în plan secund-, un bărbat se îndrăgosteşte de sistemul lui de operare/inteligenţă
artificială.
Și el/ea de el.
Cum e posibil? În lumea REALĂ nu e.
Dar în viitorul nu foarte îndepărtat din Her e.
La instalare, sistemul te întreabă dacă îl vrei cu voce de bărbat sau de femeie. Theodore (Joaquin Phoenix) doreşte o femeie. Şi ea vine prin vocea
seducătoare a lui Scarlett Johansson.
Sistemul de operare conversează cu Theodore, dar nu numai tehnic (trimiterea
de e-mail-uri, de exemplu), ci îl cunoaşte, ştie ce îl preocupă, ce îi place şi
ce nu îi place. Îi dă sfaturi. Îi cere sfaturi. Îi oferă o mostră din creaţia
muzicală proprie (sistemul are şi capacităţi creative ☺). Îi oferă, prin
diferite mijloace, FERICIRE. Bucurie.
De care singuraticul Theo duce lipsă.
Unul dintre rarele momente când
Theo zâmbeşte
Samantha, aşa cum i-a ales Theo numele sistemului
de operare, e lângă el, chiar dacă nu fizic, în mai toate momentele existenţei
bărbatului, care „vorbeşte” mai tot timpul cu „ea”. Şi ea cu el.
Iar „ea” îl sună, la rându-i. Când se plictiseşte, când vrea să îi arate
ceva... Când are chef, pur şi simplu, de conversaţie.
Samantha e mereu alături de Theo. Mai puţin partea sexuală. Pe care încearcă să o rezolve într-un fel.
Samantha îl ajută să iasă, cât de cât, din starea de DEPRIMARE.
Tot ce lipseşte e căldura umană.
