Se afișează postările cu eticheta dr house. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dr house. Afișați toate postările

marți, 9 iunie 2015

Gilmore Girls, dupa 8 ani




Când au trecut 8 ani de când i-am văzut pentru ultima dată pe ecran pe Lorelai, Rory, Luke, Emily, Richard, Sookie, Lane şi toţi ceilalţi care au legătură cu trăsnitul orăşel Stars Hollow?

N-am scris decât sporadic despre unul dintre lucrurile pe care iubesc atât de mult... dar când putea fi mai nimerit?!

Iată: Pentru prima dată după 8 ani, s-a produs reunirea distribuţiei serialului-cult Gilmore Girls/Fetele Gilmore – sâmbătă noapte (6 iunie, 7 iunie 2015 la noi).

duminică, 4 ianuarie 2015

The Affair – De ce înşală oamenii?




De ce înşală oamenii?
Este o întrebare pe care nu o poţi ocoli dacă te aventurezi în universul „The Affair”.
„The Affair” n-o să vă răspundă neapărat la întrebarea de mai sus, dar vă va ţine în suspans...

Tocmai când am decis să nu îmi încarc viaţa cu încă un serial („mâncător de timp”), am dat peste The Affair. Doar 10 episoade. Urmează sezonul 2, abia în toamna lui 2015...

luni, 11 august 2014

Recomandarea lunii - Dependenţa de NURSE JACKIE



Recunosc. Sunt dependentă.
Mai rău, nu vreau să mă tratez.
M-am intoxicat cu serialul ăsta!

Nu m-am oprit până nu am dat gata toate cele 6 sezoane existente: 10-12 episoade per sezon a câte 30 de minute.
O să intru la DEZINTOXICARE până la anul, în primăvară, când va fi difuzat noul sezon.
Iar recuperarea nu va fi uşoară.

Nurse Jackie este tradus la noi Sora Jackie – aşa, pentru confuzia de orice tip ☺ călugăriţă, surioară ş.a.m.d.

sâmbătă, 12 iulie 2014

De Emmy - poveşti despre nominalizări





Mulţi dintre voi sunteţi la curent (ori ba ☺) cu faptul că joi după-amiază s-au anunţat nominalizările pentru Premiile Emmy, ce răsplătesc prestaţiile de top în domeniul televiziunii. A show-urilor de orice tip ce se difuzează în casele americanilor – seriale, reality show-uri, talk show-uri.

Lista cu cei care aşteaptă marile distincţii o puteţi răsfoi AICI, cu Game of Thrones/Urzeala tronurilor în frunte.
Nu sunt... fan, pentru că nu-mi TRANSMITE nimic acest gen de program tv.

Aşa...
Îmi permit mai jos nişte comentarii proprii, legându-mă mai ales de serialele pe care le urmăresc.

Sunt nişte drame care s-au înscris la Secţiunea Comedie pentru că au ceva umor. O fărâmă. Dar NEGRU.

duminică, 22 iunie 2014

D’ale vacanţei. The Pretty One (2013) – Cine eşti şi cine vrei să fii? Sau invers



Pe protagonista Zoe Kazan (bunicul ei a fost celebrul regizor Elia Kazan, 1909-2003), am urmărit-o în rol principal în comedia (fantastică) Ruby Sparks, 2012. Interesant, ieşit din tiparul comediilor romantice.
Zoe Kazan a filmat recent pentru miniseria HBO Olive Kitteridge, cu Bill Murray, Frances McDormand şi Richard Jenkins (Six Feet Under). Producţia are la bază cartea omonimă semnată de Elizabeth Strout, câştigătoare a Premiului Pulitzer.

COMEDIA-DRAMĂ The Pretty One încearcă să găsească (mici) răspunsuri la câteva întrebări legate de identitate.

sâmbătă, 31 mai 2014

Hope Springs 2003. Colin Firth e un drăguţ ☺


În primul şi-n primul rând, nu am înţeles de ce majoritatea sinopsisurilor de pe site-urile internaţionale încep cu „filmul nu e o continuare a Hope Floats”.
Filmul din 1998 menţionat, cu Sandra Bullock şi Mae Whitman, nu are NICIO legătură cu vreo localitate numită HOPE, aşa cum se petrece în Hope Springs 2003.
A nu se confunda cu o altă producţie care poartă acelaşi nume, Hope Springs/Terapie de cuplu, 2012 (cu Meryl Streep), tot fără nicio legătură cu varianta cu englezul Colin Firth.

Hope Springs 2003 a fost tradus la noi cam pompos, „Speranţa regăsirii”.

Cine nu îşi doreşte să locuiască într-un mic oraş liniştit, în care oamenii sunt atât de mărinimoşi şi dedicaţi? Dedicaţi şi dedicaţi... frumosului.
Şi dacă localitatea respectivă se cheamă şi Hope (Speranţă), eu una chiar acum mă duc să cer rezidenţă permanentă acolo!

Ca să îl pot întâlni pe Colin Firth în tot farmecul lui, să îl privesc un pic de aproape. Şi poate...

luni, 28 aprilie 2014

Povestea serialelor




Azi, lumea migrează din ce în ce mai mult către seriale. Vorbesc despre lumea interesată cât de cât de fenomenul film-televiziune.
Azi, aceste două „domenii” nu prea mai pot fi împărţite strict.

luni, 17 martie 2014

Rush (2013, cu Chris Hemsworth, Daniel Brühl). FORMULA 1 LA SUPERLATIV



„Un om înţelept învaţă mai multe de la un duşman decât un prost de la prietenii lui.”

Formula 1 m-a fascinat dintotdeauna.
Ayrton Senna, Nigel Mansell, David Coulthard... ca să nu mai vorbesc de legenda Michael Schumacher, care mi-a plăcut de la prima cursă, prin „nebunia” de care a a dat dovadă.
Aceştia au fost oamenii care îmi înseninau după-amizele de duminică.

Iar Frank Williams m-a înduioşat întotdeuna prin atitudine şi prin povestea lui de viaţă - a rămas paralizat (tetraplegic) în urma unui accident, însă era mereu alături de piloţii lui la boxele echipei căreia i-a pus bazele.
Când a murit, pe circuitul de la Imola, Senna conducea un monopost Williams...

Campionatul a început şi anul acesta (IERI) pe circuitul de la Melbourne, în Australia - victorie pentru neamţul cu state vechi Nico Rosberg, aflat la al patrulea succes din carieră.
Prilej să ne amintim (pentru mulţi, să vedem) cum au stat lucrurile în sezonul 1976 al nebuniei ce îl presupune Mondialul de Formula 1. Marele Circ.
Dar şi în anii nebuni ce au precedat nebunia de atunci...

Rush-ul lui Ron Howard (Apollo 13, 1995, cu Tom Hanks, filmul şi serialul Parenthood, variantele 1990 - cu Leonardo di Caprio şi 2010 - cu Lauren Graham şi Peter Krause; Oscar pentru A Beautiful Mind/O minte sclipitoare, 2001) aduce pe ecrane rivalitatea dintre englezul JAMES HUNT (Chris Hemsworth, din Thor) şi austriacul NIKI LAUDA (Daniel Brühl, care m-a cucerit în Good Bye Lenin!, 2003).

joi, 2 ianuarie 2014

Six Feet Under/Sub Pământ SRL - Serialul care te învaţă să trăieşti




Cred că v-am exasperat până acum cu serialul ăsta, nu?
E vechi, ar putea spune unii (a rulat între anii 2001 şi 2005). Ştiţi vorba aia cu vinul care se învecheşte şi devine din ce în ce mai bun? Pentru mine, aşa e cu Six Feet Under. E cel mai COMPLEX, mai diferit, mai... ciudat, mai rafinat, mai imprevizibil din tot ce am văzut până acum. Mai... PERFECT.
Are 63 de episoade, repartizate în 5 sezoane.
Six Feet Under este considerat unul dintre cele mai bune seriale care s-au produs vreodată.

De ce un serial să te înveţe să trăieşti? N-ai două mâini, două picioare, doi plămâni, o inimă şi multe altele care să te facă să funcţionezi?
Ideea e CUM funcţionezi. Că nu ştii niciodată ce te aşteaptă, cât de repede te aşteaptă.
Six Feet Under e o LECŢIE DE VIAŢĂ. La care poţi oricând să asişti, fără pic de plictiseală.

Mai are sens să vă spun că Six Feet Under e REALIST până în străfunduri? TOATE personajele sunt construite atent şi complex, până la ultimul vârf de unghie. Au calităţi, defecte, fac tâmpenii la viaţa lor, cu viaţa lor, iubesc, urăsc, ţipă, mai înjură pe parcurs, au gânduri de toate felurile. Şi, în cele din urmă, le simţi pe TOATE ca făcând parte din tine. Te ataşezi de ele ca şi când ar face parte din familia ta.

marți, 31 decembrie 2013

Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii (2013, cu Emma Thompson, Tom Hanks). Disney dezgheaţă inimi - pe cele mai... încăpăţânate



(În caz că nu aţi observat, umbra lui Tom Hanks e... Mickey Mouse, iar cea a Emmei Thompson - Mary Poppins!)


Să-mi fie ruşine! Până dăunăzi, nu am avut habar cine a scris Mary Poppins!

Trebuia să vină filmul ăsta ca să îmi deschidă ochii.
Dar Saving Mr. Banks (produs de COMPANIA DISNEY) a făcut mai mult decât atât: mi-a deschis inima, sufletul, m-a introdus în lumea magică a lui Walt Disney (Tom Hanks) - ambiţiosul vizionar şi visător deopotrivă.


luni, 23 decembrie 2013

Seriale 2013 - Topul meu




Mă feresc ca dracul de tămâie de topuri. Clasamente ale preferinţelor în care să îndeşi de toate. Asta sunt eu, NU CRITIC pe alţii pentru clasamentele lor de sfârşit de an.

Serialele nu fac excepţie. Fiecare îţi aduce altceva. Eu una nu pot compara emoţia pe care mi-o aduce Parenthood cu clonele din Orphan Black. Amândouă seriale excelente, dar de cu totul altă factură.

Fiind, evident, vremea TOPURILOR, m-am gândit şi eu la... ceva asemănător. Însă fără... locurile aferente. Doar cu nişte categorii.

Am luat la „puricat” toate serialele pe care le-am urmărit în 2013. În primul rând, m-a surprins numărul. 16! Eu, care nu sunt o consumatoare frecventă de astfel de producţii (PREFER FILMELE ŞI CĂRŢILE), am ajuns la pragul ăsta!
Poate şi faptul că un episod de serial e mai scurt decât un film... poate continuitatea acţiunii... poate faptul că li se acordă o importanţă din ce în ce mai mare serialelor, ce tinde să o egaleze pe cea de la Hollywood şi eu sunt în trend... poate mediatizarea - nominalizările la Globul de Aur 2014 în domeniul televiziunii au fost poate mai comentate (la noi, cel puţin), mai aşteptate de mulţi decât cele din domeniul lungmetrajelor... poate...


Aşadar...

REVELAŢIA... CULORILOR - Orphan Black şi Orange is the New Black
Nu ştiu ce m-a apucat cu serialele astea. Nu sunt genul meu. Nu SF-urile şi poveşti din închisoare.


duminică, 24 noiembrie 2013

The Oranges/Vecinii (2011, cu Hugh Laurie, Leighton Meester). Când iubirea dă totul peste cap


Avertizare: Uitaţi-l pe cinicul Dr. House! - Hugh Laurie, pentru cine nu ştie... Poate că o să vă apară frânturi din medicul genial dar cu probleme maaari de adaptare în societate; încercaţi să le ignoraţi, frânturile, eu aşa am făcut. Chiar dăunează să aveţi imaginea domnului doctor dacă vreţi să intraţi în film.

Nu sunt eu în măsură să judec dacă IUBIREA din titlu a venit prea brusc. Dacă a fost forţată - de scenariu şi de personaje - sau nu. N-am trăit până acum 300 de poveşti de iubire şi nici nu sunt psihlog ca să analizez o eventuală acurateţe a poveştii.
În realitate, nu ştii niciodată cum şi când te poate lovi damblaua.

Pe scurt: O tânără are o relaţie cu cel mai bun prieten (căsătorit) al tatălui ei. Problema e că ambele familii (a ei şi a lui) se cunosc de mulţi ani, sunt vecine şi prietene la cataramă.
E chiar o poveste de dragoste, o să vedeţi, una mai neobişnuită şi care implică multe consecinţe.
N-au decât să sară toţi moralizatorii şi să nu se uite!