Muntele... dinaintea muntelui – Breaza, cu Micul Caraiman (Dealul Gurga, 743 m) şi trovanţi. „Jocul de-a vacanţa” al lui Sebastian

 

 

Breaza e locul unde să te refugiezi la munte... înainte de a lua contact cu Muntele cel Mare.

N-ai chef de drumeţii măreţe? ☺ Iaca o alternativă: Breaza şi traseele de aici. Bune pentru toate anotimpurile.

Fix în poarta Văii Prahovei, la sud de Munții Bucegi.

Breaza mi-a fost refugiu cel puţin în ultimul an, când am ajuns aici mai des decât mi-aş fi închipuit. Ba în aprilie, sătulă de tonele de zăpadă de la altitudinile mai mari, ba când se anunţau furtuni prin Bucegi, ba când o stare fizică mai naşpa nu permitea cine ştie ce ascensiuni.

Breaza oferă cu generozitate refugiul ideal pentru plimbări cu diferenţe medii de nivel; dacă rămâneţi pe recepţie o să vă povestesc despre o tură de 20 de kilometri, cu 600-700 de metri diferenţă pozitivă de nivel.

Şi ştiţi şi voi: toamna e o nebunie de culori! Iar în Povestea asta Toamna are rol principal.

 

Trasee din Herculane: Uluitoarea Cascadă Vânturătoarea

 

 

Traseu:

*Podul Vânturătorii (în apropiere de coada Lacului Prisaca) – Cascada Vânturătoarea

 

A fost odată...

Aşa începe super-minunata poveste din minivacanţa de 1 iunie de pe Valea Cernei.

Trasee în premieră, momente de absorbit Natura la maximum, doar eu cu Muntele. Am căutat înadins acele clipe; sau m-au căutat ele pe mine...

 

În Valea Cernei - Cazanele Dunării aş veni oricând, la orice oră, în orice condiţii.

 

Trasee din Păltiniş – Iezerul Mare şi Vârful Cindrel (2244 m), pe creastă

Traseu:

Păltiniş (telescaun) – Izvorul Dorul Clujului – Poiana Găujoara – Şaua Bătrâna – Şaua Rozdeşti – Vârful Rozdeşti – Şaua Şerbănei – pe sub Vârful Niculeşti – Şaua Cânaia – Iezerul Mare – Vârful Cindrel şi retur

Dacă sunteţi din zona Sibiului sau alegeţi să vă petreceţi concediul în prima staţiune montană de pe teritoriul României – datează din 1894! –, aveţi la dispoziţie o mulţime de posibilităţi ca să nu staţi locului.

Puneţi la socoteală şi că vă aflaţi într-una dintre aşezările de agrement situate cel mai sus din ţară: 1442 de metri.

Cu ani în urmă, Munţii Cindrel purtau denumirea Munţii Cibin sau Munţii Sibiului.

În 1907, geograful Emmanuel de Martonne (1873-1955) propunea ca Munţii Cibin să se numească „Munţii Cindrel”, după vârful dominant. Ideea a fost reluată de Vintilă M. Mihăilescu (1890-1978), în 1963.

Legenda ne povesteşte că numele muntelui ar veni de la feciorul baciului Cindrea, pe care îl chema Cindrel.

Azi eu vă povestesc despre cel mai dificil traseu pe care îl puteţi parcurge cu pornire din staţiunea Păltiniş, Sibiu.

E şi cel mai înalt vârf din Munţii Cindrel (Munţii Cîndrel), care ne găzduiesc – Vârful Cindrel, 2244 m altitudine pe borna oficială (2245 m, după unele surse).

Ciucaş - Poveste vântoasă de iarnă

Trasee:

*Valea Berii – Cabana Vârful Ciucaş

*Cabana Vârful Ciucaş – Şaua Gropşoarele – Şaua „La Răscruce” – Vârful Gropşoarele şi retur

Era weekendul ăla cu coduri foooarte colorate, cu rafale anunţate de peste 100 km la oră. Oricum, vântu-i la ordinea zilei în Ciucaş. Se adaugă şi codul.

Vedem ce-o ieşi, că rezervarea-i rezervare, taman din octombrie. La Cabană vorbesc.

Va fi dracul chiar aşa negru? A cam fost...

Şi-a împrăştiat şi cu kilograme de ceaţă. Şi cu ninsoare... aburindă, în ultima zi.

Cele aproape trei zile în Ciucaş mi-au reactivat câteva rememberuri:

☺ Vântul turbat din Baiului, când beţele abia puteau fi înfipte în... gheaţă;

☺ Povestea senină de iarnă din Ciucaş... cu vânticel; a doua oară când abordam Ciucaşul alb, prima dată o găsiţi AICI;

☺ Ciucaş de noiembrie, când cabana abia se întrezărea, la doi metri de ea, de ceaţă. Acum mai că ne-am lovit de ea, ca s-o identificăm; deci, a fost mai rău;

☺ Ultima oară păşeam în Ciucaş într-o toamnă de acum doi ani şi jumătate, cu Gropşoarele în meniu.

Romania mai putin stiuta: Piatra Secuiului - Coltii Trascaului (Muntii Apuseni). Rimetea, satul unic in Romania

(continuare de AICI)

Traseu:

*Satul Rimetea – şaua de pe creasta Pietrei Secuiului – satul Rimetea

Azi dăm Muntele Mare pe Trascău. Tot în Munţii Apuseni, evident. Şi tot la graniţa dintre judeţul Alba şi judeţul Cluj.

☺ Ca regionalism, termenul „trascău” se traduce prin „rachiu tare”. Ce să zic?! A fost tare şi tura asta!

Urnirea în traseu o facem dintr-un loc unic în România, satul Rimetea.

De ce unic? Fiindcă Rimetea este singura localitate din țara noastră distinsă cu Premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Se întâmpla în 1999.

Iar în octombrie 2000, Oficiul Național al Monumentelor Istorice a desemnat Rimetea drept zonă arhitecturală și urbană protejată.

De unde şi de când a pornit totul?

Romania mai putin stiuta: Comorile din Scarita-Belioara (Muntii Apuseni)

Traseu:

*Circuitul Scăriței-Belioara, cu pornire din satul Poşaga de Sus

Geografic, Rezervaţia Şesul Craiului – Scărița-Belioara este situată în Masivul Muntele Mare din Munţii Apuseni.

Acum, c-am făcut cunoştinţă, să vă spun în ce hal am umblat eu prin bucăţica aceasta a Împărăţiei Apusenilor: cu o răceală cruntă, cu tuse şi slăbiciuni de nota 10.

Daaar... noi nu stăm acasă. ☺

Promisiunea-i promisiune; iar la Scăriţa-Belioara râvneam în cantităţi industriale. O aşteptare asemănătoare cu cea de la Cozia. Mi-era dor de ceva ce nu atinsesem cu privirea încă, dar trăia de mult în interior şi proiecta lumini de diamant. Şi abia aştepta să-şi reverse forţa. Aşa m-am exprimat despre zona Mălăieşti şi e la fel de valabil.

Dragoste la Balea Lac

 

Din ciclul mai bine mai târziu decât niciodată, vă invit la continuarea evenimentului meu, „Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac”.

Mai devreme, eram sâmbătă pe Valea Sâmbetei, pe lângă apa Sâmbetei, în traseul imaculat de Cabana Sâmbăta.

Hopa-ţop pe creasta Făgăraşului: Vârful Şerbota, Custura Sărăţii, Vârful Negoiu, Acul Cleopatrei

Traseu:

*Mai sus de cariera de marmură Porumbacu de Sus – Valea Porumbacului – Cabana Negoiu – Muchia Şerbotei – Vârful Şerbota – Custura Sărăţii – Şaua Cleopatrei – Vârful Negoiu – Şaua Cleopatrei – Acul Cleopatrei – Piatra Prânzului – Valea Sărăţii – Drumul Zmeilor – Cabana Negoiu – în apropierea carierei de marmură

Aaaaai, Custura Sărăţii!

Ce-o mai vânam eu!

O altă aşteptare lungă şi îndeplinită!

Mă sună Cornelia miercuri, îmi spune că merge pe munte, eu prind momeala mai mult decât instantaneu.

„Poţi să faci rost de-o maşină?”

„(?!?!?!) ăăăă... nu... Fă-mi în ciudă – unde mergeţi?”

„Hai, lasă... dacă nu poţi...”

„Unde??”

Bănuiam io ceva, dar n-aveam curajul să rostesc tare.

Sâmbătă pe Valea Sâmbetei, pe lângă apa Sâmbetei (Feerie de iarnă în Făgăraş)

 

Traseu:

*Sâmbăta de Sus, păstrăvărie – Valea Sâmbetei – Cabana Valea Sâmbetei – Sâmbăta de Sus

Da, ştiu, nu-s originală cu enunţul din titlu. Dacă-i sâmbătă, eu ce pot să fac?! Ia ziceţi! ☺

Şi pot eu să schimb denumirea la apa Sâmbetei? Nu?

Certaţi-vă cu responsabilii de nume din Făgăraş. ☺

În acelaşi registru: Mă trezesc eu că fac un eveniment feisbuchisto-entuziast, cu scopul de a vizita în gaşcă Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac. Plus eventual un traseu.

Totul pornise de la o postare a mea cu o ediţie trecută a Hotelului de gheaţă de la Bâlea Lac şi cu ideea Zorinei şi a lui Vasile de a reîntregi gaşca (de la Geoagiu).

Dacă tot m-am făcut organizatoare de evenimente ☺, am zis să invit şi alţi câţiva amici de munte... să fim gaşcă în toată regula.

Refuz peste refuz – no comment, că mă ia cu altele. În final, pe luni-marţi, ne-am strâns (virtual, momentan) cei din trupa de la Geoagiu. Numa’ bine aşa, că-s oameni faini din Banat şi Ardeal.

După trei luni şi jumătate de sechestru în Bucureşti din partea-mi, start la răsfăţ munţomăresc!

Cheile Tişiţei, bijuterie de Vrancea

 

Traseu:

*Gura Tişiţei – Valea Tişiţei – Tunelul Mare şi retur

Mă urmăreşte zodia cheilor – abia ce am dat gata materialul despre Cheile Zărneştilor (Prăpăstiile Zărneştilor) şi cel despre Cheile Cheii din Vâlcea. Rămânem la litera „V”, de data aceasta în judeţul Vrancea.

Despre Cheile Tişiţei din Munţii Vrancei mulţi au auzit abia în 2018 – din păcate, circumstanţa a fost tragică.

Pe 3 martie, o avalanşă atipică a lovit Valea Tişiţei (Cheile Tişiţei), luând cu ea şi viaţa unei tinere. În general, zona (unde nu se depăşesc 850 de metri altitudine) nu pune probleme – este considerată sigură, Cheile Tişiţei recomandându-se drept un „traseu de promenadă”.

Deşi poteca turistică este înconjurată de pădure, ea trece (pe porţiuni de 10-20 de metri) pe la baza unor potenţiale culoare de avalanșă, formate pe versanţi. 
Vâlcelele având o pantă mare, la acumulări de zăpadă se pot produce avalanșe de zăpadă combinată cu pietrișul rezultat din fărâmițarea rocilor (patul pe care se produce alunecarea).

☺ Evenimentul de la începutul lui martie este, însă, unul izolat. În urma avalanşei, femeia a fost aruncată în râul adânc de un metru; peste ea s-a reașezat gheaţa, stratul fiind completat de zăpada și de copacii aduși de avalanșă.

Arome de culori in Piatra Craiului – Prapastiile Zarnestilor, Cabana Curmatura, Cheile Pisicii. Satele MAGURA si PESTERA

  

Trasee:

*Satul Măgura – Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Cabana Curmătura şi retur

*Satul Măgura – Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Cheile Pisicii – Valea Vlăduşca – Poiana Toancheş (Poiana Priporului) – satul Peştera – satul Măgura

Cui i s-a mai permis vreodată să risipească atâtea culori?!

Doar toamnei! Ea, unica!

Şi cum e toamna în două dintre cele mai pitoreşti aşezări din România, între două dintre cele mai iubite masive muntoase, Piatra Craiului şi Bucegi? Sus de tot, la 1.000 de metri, printre casele împrăştiate ordonat pe culmi? Un praf magic de munte.

De plimbat prin Măgura şi Peştera mă mai plimbasem, cam în orice anotimp, prin verde crud şi alb nebun, pe ceaţă şi prin soare.

Îmi doream de nu mai ştiu când să cunosc toamna la ea acasă. Anul trecut am avut o tentativă, dar s-a stins pe drum. Nu-i nimic, a fost să fie atunci Cozia cu al său paradis autumnal.

Şi, cum visele se împlinesc câteodată... Mai târziu, dar se împlinesc.

Aventurariţa! Cheile Cheii şi sălbăticia lor (Munţii Căpăţânii, Buila-Vânturariţa)

Traseu:

Cabana Cheia – Cheile Cheii şi retur

Continuare de aici, unde v-am povestit despre o parte din sălbăticia Builei, pe creastă

Pentru cei care aţi deschis mai târziu... calculatoarele/telefoanele: Ce înseamnă Aventurariţa? Prescurtarea de la Aventură în Buila-Vânturariţa. Uite-aşa! ☺
Buila-Vânturariţa este cel mai mic şi cel mai nou (2005) parc naţional. Suntem în judeţul Vâlcea, în sudul Munţilor Căpăţânii.

Scurtă lămurire:

Chestiunea din episodul trecut cu mersul la Peştera de smalard din Vâlcea (aka Miracolul din Vâlcea) era o ironie. V-aţi dumirit voi, sunt sigură... aşa cum aţi făcut-o şi în cazul „cuceririi vârfurilor”.

Aventurariţa! Creasta Buila-Vânturariţa (Munţii Căpăţânii), mini-Piatra Craiului

Traseu:

Cabana Cheia – Curmătura Comarnice – Curmătura Oale – creasta Buila-Vânturariţa (în apropiere de Vârful Vioreanu) şi retur

Sub deviza „Să descoperim munţii (ascunşi ai) României”, am purces în Buila-Vânturariţa, cel mai mic şi cel mai nou (2005) parc naţional. Suntem în judeţul Vâlcea, în sudul Munţilor Căpăţânii.

Cum bine grăieşte Monica: Cel mai mic parc, cea mai mare surpriză!

În Buila-Vânturariţa veţi întâlni sălbăticia în persoană. Brânuţe şi abrupturi cât cuprinde – atât în urcare, cât şi în coborâre.

Şi sălbatic, şi aventuros (expus), deopotrivă!

Mai staţi pe gânduri?

Kilograme de ploaie in Macin – Culmea Pricopanului

Traseu

*Mănăstirea Izvorul Tămăduirii – Izvorul Fântâna de leac – Vârful Caramalău – Vârful Vraju – Şaua Şerparu – spre Vârful Piatra Râioasă – Mânăstirea Izvorul Tămăduirii, pe traseul de cicloturism

Măcinul de anul acesta e invers faţă de acum doi ani, întâi cu Vârful Ţuţuiatu (cu bujorii ca super-bonus), Culmea Pricopanului rămânând pentru a doua zi. Suntem limitaţi de timp, nu că n-am avea poftă de mai mult.

Dacă ieri vremea nu ne-a dezamăgit – din contră! –, astăzi ne trezim pe vânt şi înnorat.

Scăpăm de ploaie? Mmm... poate??? Să fim optimişti?

Intalnire cu bujorii de Macin via Tutuiatu (Varful Greci)

 

Traseu:

*Satul Greci – Izvorul Italienilor – Vârful Ţuţuiatu – satul Greci

Închipuiţi-vă aşa:

Duminică seara, pe la ora 20, intram în casă după o tură de două zile în Munţii Leaota, în care ne-a zăpăcit şi ploaia.

Duş, scos bagaje, băgat rufe în maşină, cumpărături, mâncat, împachetat hăinuţe şi mâncărică pentru Măcinul de a doua zi cu noaptea în cap. ☺

Ce să mă mai vait de o (mică) inundaţie pe la vecini provocată de maşina de spălat?! Despre care inundaţie am aflat la ora 22! Noroc cu Adi, pe care l-am rugat să mai elibereze ţevile!

Prin urmare, să luăm la bord astea trei zile dobrogene programate! Facem pauză, mai mult sau mai puţin regulamentară, apoi iar hai-hui, în Apuseni, prin apă de Glod.

Adi nu mai atinsese piscurile de Măcin, mie mi-era super-dor. Şi-i musai să-mi respect promisiunea făcută la final de Măcin 2016.

Spectacolul bujorilor de mai rămăsese (şi ăsta!) un vis frumos. Şi, cum visele devin câteodată realitate...

Data: 7 mai 2018

Cazare: în satul Greci, judeţul Tulcea

Romania mai putin stiuta: Cursa cu obstacole in Cheile Glodului (Muntii Apuseni)

   

Traseu:

*Satul Ardeu – Cheile Glodului, pe sus şi prin apă – „La Strâmtură” – satul Ardeu

Nici n-am apucat să punem bine capul pe pernă după ce ne-a fermecat, alături de Vasile, cu un colţ de Românie mai puţin ştiută, că Doru a pregătit din nou bagheta magică, pentru noi wow-wow-wow-uri, în aceeaşi zonă Geoagiu din Hunedoara.

Apropo, câţi dintre voi aţi auzit / aţi pus piciorul în Cheile Madei, Peştera Zidită, Cascada Clocota, Băile Romane din zona Geoagiu ori în Cheile Ceţii - Vârful Picuiata şi Râpa Roşie? Nici noi. ☺

Pentru mijloc de mai, am fost momiţi cu Cheile Glodului, la doi paşi şi-o săritură (poate mai puţin ☺) de super-Cheile Madei.

Cu acest nou capitol din Operaţiunea Geoagiu, eu şi Adi finalizam Maratonul Munţilor, început cu Munţii Leaota, înlănţuiţi cu Munţii Măcin, în patru zile. Fiecare cu orele lui nesfârşite de ploaie.

De atunci am (mai) văzut muntele doar în fotografii...

Operatiunea Geoagiu – Muntii Apuseni: Pestera Zidita Mada

 

Traseu:

*Satul Mada – Peştera Zidită – satul Mada

După mica nebunie prin pădure de ieri şi după creasta Cheilor Madei a Munţilor Metaliferi, să ne re-infiltrăm în această parte mai puţin cunoscută a Munţilor Apuseni.

Operatiunea Geoagiu Bai – Mica aventura de seara cu apus si distractie cu gulas (ce sa vezi in Geoagiu)

Mica aventură începe înainte binişor de Geoagiu, pe Valea Oltului, unde un tir s-a instalat de-a latul şoselei.

Nimeni să ne semnalizeze – „pe aici nu se trece!”; ba se trece, ca să iasă cu haos, că e mai mişto aşa. Tirurile încearcă să întoarcă şi ocupă carosabilul, ele şi celelalte maşini circulă nestânjenite înspre „accident”. Cum ziceam, nimeni nu opreşte nimic, nu e semn de nicio autoritate, că doar nu e treaba lor.

Funcţionează telefonul fără fir – aşa aflăm care-i treaba.

La benzinărie, Mery îl reperează pe Dan Bittman. Nu sărim la gâtul lui ☺, îl lăsăm să-şi vadă de drum. Ceea ce ne dorim şi nouă.

Hotelul de gheata numarul 13 de la Balea Lac (cu muzica)

  

Cum staţi cu frigul? ☺ Vă e dor de -10 grade? ☺

Nici mie. Doar de Bâlea Lac şi al său Hotel de gheaţă.

Din care hotel nu am gustat decât nişte camere zise muzicale. Fără biserică (biserica de gheaţă, of course!) şi igluuri, că ne-am cam grăbit cu vacanţa iernatică – în combinaţie cu Sibiul. Nici măcar o bucăţică de fundaţie de biserică şi/sau igluuri n-am distins.

...Dacă grăbit se poate numi finalul de decembrie – oricum, Hotelul de gheaţă de la Bâlea a fost inaugurat fix cu o săptămână înainte să-l acaparăm noi. Şi alţii ca noi. ☺

Racos, coltul cu nestemate: vulcan, coloane de bazalt, lac de smarald si castel (Muntii Persani)

(un fel de continuare de AICI)

Când colegii de suferinţă din tura de Cheile Vârghişului – Peştera Mare de la Mereşti au început să pronunţe „Racoş”, nici n-au apucat să termine şi eram prima pe listă.

Racoşul cel plin de obiective era varianta lor de întoarcere spre case – opt oraşe ale României, nu multe ☺. Doar eu m-aş înhăma la un mic-mare ocol, pentru ceilalţi e în drum.

De ce-am izbucnit de nebună şi nici n-am vrut să aud de altă variantă de umplere a ultimei zile de şedinţă?