Frumoasele ruine de Jess Walter. Cu Liz Taylor si Dick Burton in Italia

Editura: Polirom

Anul apariţiei: 2014

Titlul original: Beautiful Ruins (cartea a apărut pentru prima dată în SUA, în 2012)

Biiine, acum să nu credeţi că toată cartea Frumoasele ruine este centrată pe celebrii actori Elizabeth Taylor şi Richard Burton.

Sunt şi ei pe acolo. Ca decor. ☺

Să vedem despre ce este vorba.

În 1962, Pasquale Tursi deţine o pensiune într-un sătuc de pe coasta stâncoasă a Rivierei Italiene, pe ţărmul Mării Ligurice (Cinque Terre). Aici ajunge actriţa americană Dee Moray, căreia i se pusese un diagnostic necruţător: cancer.

Numai că...

Cărţile anului 2014

Am ajuns la a patra retrospectivă pe 2014 – primele au fost dedicate gimnasticii româneşti şi Larisei Iordache (sportului), cea de-a doua a avut ca subiect serialele, apoi v-am POVESTIT despre câteva filme numa’ bune pentru vacanţă.

În 2014 nu mă pot lăuda cu un morman de cărţi. Nu mi-am propus să citesc X cărţi şi să alerg după ţintă.

Mi-am propus, aşa cum îmi propun cu toate – că e film, carte, serial -, SĂ SIMT.

Rush (2013, cu Chris Hemsworth, Daniel Brühl). FORMULA 1 LA SUPERLATIV

„Un om înţelept învaţă mai multe de la un duşman decât un prost de la prietenii lui.”

Formula 1 m-a fascinat dintotdeauna.

Ayrton Senna, Nigel Mansell, David Coulthard... ca să nu mai vorbesc de legenda Michael Schumacher, care mi-a plăcut de la prima cursă, prin „nebunia” de care a a dat dovadă.

Aceştia au fost oamenii care îmi înseninau după-amizele de duminică.

Iar Frank Williams m-a înduioşat întotdeuna prin atitudine şi prin povestea lui de viaţă - a rămas paralizat (tetraplegic) în urma unui accident, însă era mereu alături de piloţii lui la boxele echipei căreia i-a pus bazele.

Când a murit, pe circuitul de la Imola, Senna conducea un monopost Williams...

Campionatul a început şi anul acesta (IERI) pe circuitul de la Melbourne, în Australia - victorie pentru neamţul cu state vechi Nico Rosberg, aflat la al patrulea succes din carieră.

Prilej să ne amintim (pentru mulţi, să vedem) cum au stat lucrurile în sezonul 1976 al nebuniei ce îl presupune Mondialul de Formula 1. Marele Circ.

Dar şi în anii nebuni ce au precedat nebunia de atunci...

Rush-ul lui Ron Howard (Apollo 13, 1995, cu Tom Hanks, filmul şi serialul Parenthood, variantele 1990 - cu Leonardo di Caprio şi 2010 - cu Lauren Graham şi Peter Krause; Oscar pentru A Beautiful Mind/O minte sclipitoare, 2001) aduce pe ecrane rivalitatea dintre englezul JAMES HUNT (Chris Hemsworth, din Thor) şi austriacul NIKI LAUDA (Daniel Brühl, care m-a cucerit în Good Bye Lenin!, 2003).

A Place in the Sun/Un loc sub soare (1951, cu Elizabeth Taylor, Montgomery Clift). Dragoste printre minciuni

O să spun asta de câte ori o să am ocazia: Filmele vechi nu beneficiază de tehnologia de azi, DAR au marea calitate de a te face să te implici în poveste, iar povestea să aibă un impact asupra ta. Filmele vechi (alea bune) spun poveşti simple - neîncărcate de acţiune inutilă - cu mijloace puţine. Emoţie şi mesaj cât cuprinde.

Există, desigur, excepţii, aşa cum există şi cu producţiile recente.

Atmosfera (şi umorul din plin) din filmele din 1935-1965 (1970) nu e egalată de ceea se se produce în prezent.

Ieri am văzut două filme - şi bucăţele din altele, dar alea nu se pun la socoteală: A Place in the Sun şi Gravity. Mult-lăudatul Gravity, cu Sandra Bullock și George Clooney. 

Înainte de proiecţie (am fost la cinema), rulau prezentări ale unor filme pline de acţiune, de efecte special la greu, de busturi goale şi... fără ESENŢĂ. Hai să ne jucăm de-a istoria! Sau de-a literatura...! Şi uite că filme de genul ăsta fac box office-ul...!

Gravity a fost o dezamăgire pentru mine. Efectele speciale (3D-ul) nu au fost rele deloc, însă, dacă e să fac o comparație strict tehnică, Viaţa lui Pi a fost mai vizual. Acţiunea/povestea din Gravity mi s-a părut exagerată - putea Ryan să moară de şapte mii de ori, însă aşa îi spuneau scurtmetraj, nu lungmetraj -, personajele construite destul de şablonard. Nu m-am plictisit la Gravity, nu asta e problema mea. Doar că nu mi-a transmis ceva. Orice în afară de jocul actorilor şi tonele de efecte speciale. Mă aşteptam să fie şi un pic PSIHOLOGIC, la subiectul adus în discuţie...

SPRE DEOSEBIRE de A Place in the Sun...

Poate nu trebuia eu să pun în faţa ochilor A Place in the Sun şi Gravity la diferenţă de doar câteva ore...

A Place in the Sun s-ar încadra la categoria dramă romantică şi psihologică. Ca să fie (şi mai) pe gustul meu, REALĂ.

A Patch of Blue (1965, cu Sidney Poitier). Omenie şi prietenie

Într-o poveste ce presară elemente din basmul „Cenuşăreasa” şi din filmul super-tragic Precious (de peste muuulţi ani, 2009), Selina e o fată super-sensibilă de aproape 18 ani, OARBĂ.

Ea trăieşte într-un apartament minuscul împreună cu mama şi bunicul ei - în fapt, o singură cameră, fără uşi despărţitoare. Ai crede că cei doi au grijă de ea şi o susţin pentru a-şi depăşi condiţia, pentru a nu se simţi altfel.

Din contră.

Selina face tot ce ţine de treabă în casă, nu a mers la şcoală (fiindcă nu a interesat pe nimeni subiectul), bunicul e un mare beţiv. Însă acesta îi mai ia apărarea fetei - în faţa mamei - când nu are minţile înecate de băutură.

Iar mama ei este... cea din cauza căreia Selina trăieşte cu HANDICAPUL orbirii. Rose-Ann, căci despre ea vorbim, e prostituată şi îşi aduce clienţii direct acasă. Pe când avea 5 ani, Selina s-a aflat în mijlocul unei dispute dintre mama şi tatăl ei - recent întors din război, acesta şi-a surprins nevasta cu un un alt bărbat. Rose-Ann a apucat o sticlă cu o substanţă (filmul nu e clar în privinţa substanţei; se pare că a fost ceva acid). Sticla nu l-a nimerit pe tată - a ricoşat direct în ochii fetiţei. În prezent, cicatricele din jurul ochilor Selinei sunt vizibile.

Femeia, Rose-Ann, îşi tratează copilul ca pe ultimul gunoi. Unde mai pui că, nu cu mult timp în urmă, Selina a fost violată de unul dintre clienţii mamei!!!

Până aici, tristeţe la superlativ. Însă nu o vezi pe fată plângând ori lamentându-se. Ba, pare că radiază de optimism, are o veselie - interioară şi exterioară - pe care mulţi oameni „normali” nu ar şti unde să o găsească.

VINE ŞI LUMINA!

Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii (2013, cu Emma Thompson, Tom Hanks). Disney dezgheaţă inimi - pe cele mai... încăpăţânate

(În caz că nu aţi observat, umbra lui Tom Hanks e... Mickey Mouse, iar cea a Emmei Thompson - Mary Poppins!)

Să-mi fie ruşine! Până dăunăzi, nu am avut habar cine a scris Mary Poppins!

Trebuia să vină filmul ăsta ca să îmi deschidă ochii.

Dar Saving Mr. Banks (produs de COMPANIA DISNEY) a făcut mai mult decât atât: mi-a deschis inima, sufletul, m-a introdus în lumea magică a lui Walt Disney (Tom Hanks) - ambiţiosul vizionar şi visător deopotrivă.