Relaxare pe munte, în Bucegi: Jepii Mici, Cruce, Piciorul Pietrei Arse. Şi haos la CFR!

Traseu:

*Buşteni – Valea Jepilor (Jepii Mici) – Cabana Caraiman – Brâna Mare a Caraimanului – Crucea Eroilor Neamului – Brâna Mare a Caraimanului – Cabana Caraiman – Complex Piatra Arsă – Piciorul Pietrei Arse – Poiana Stâna Regală (Poiana Stânii) – Sinaia

Cum e ca, în plină vară, să stai o lună fără munte sub picioare?

Pentru unii-i nimic, pe mine mă termină la tărtăcuţă...!

Nu-s deloc viteaza-vitezelor pe cărări, grohotiş şi toate cele, însă MUNTELE îmi alimentează viaţa, în sensul cel mai propriu. Respir munte (natură), respir viaţă; şi îmi asum şablonul de aici.

Cât aş mai scrie pe tema asta...

Dar partea practică a poveştii de azi îmi aminteşte că tot Bucegii m-au găzduit în ultima ieşire pe munte – două zile a câte 20 de kilometri. Să tot povestim.

VREAU LA MUNTE (pe munte, mai exact ☺)!

Fostul meu coleg, Vali, îmi împărtăşeşte sentimentele montane. Punem de-o mini-echipă, ca să ni se regleze circuitele. ☺

Data: 29 iulie 2017

În tren, e rost de ticluit trasee, cu trecere prin Sinaia, Buşteni, poate Azuga. Totul, în coadă de peşte. Valea Prahovei e după colţ şi noi dezbatem încă dezbaterea unui plan care nu e plan.

Coborâm în Buşteni tot cu nehotărârea în spinare.

Mi-ar fi mers la inimă o incursiune prin Valea Obârşiei la Vârful şi Cabana Omu, cu vedere la Cascada Obârşia Ialomiţei.

Însă:

☺ PREŢ cursă taxi Buşteni – Peştera: 60 de lei / persoană.

Merită pentru o tură de o zi? Nu prea. Nu.

***

O rezolvăm şi noi o dată, să n-o mai cărăm şi p-asta-n desagi?

Ne îndreptăm spre clasic – Jepii Mari sau Jepii Mici, care s-o nimeri. O mică Urlătoarea?!

O fi el senin, da’ n-aveţi idee ce vâj ne cântă pe la urechi...

Ca să nu tac din gură ☺, îl întreb pe Vali ce preferă. El e fan Jepii Mici – Valea Jepilor, în denumirea corectă – , aşa că...

Eu nu-s fan al traseelor cu repetiţie la o lună. 30 iunie – 29 iulie e un interval prea scurt ca să mă cocoţ iar pe Jepii Mici.

Dar aici, azi, a fost ceva de genul: să mă bucur de munte, să-i fac pe plac lui Vali, să fac un pic de sport ☺ în natură, aşa cum îmi place mie, şi să văd dacă mai fac o veşnicie până la Cabana Caraiman, ca acum o lună.

Totul a fost lejer, ca un fulg, de data aceasta. A lipsit dogoreala, au lipsit poate şi cele 1500 de kile din spinare. Nici nu ştiu când am văzut de aproape gardul cabanei... Am clipit şi am fost acolo. ☺

Marele minus:

Valea Jepilor e super-aglomerată sâmbăta. În ciuda vântului – la poale şi în zonele descoperite – şi a cerului cam înnorat de astăzi.

Cum mie îmi place să îmi stea cineva în coaste în vreun traseu... ce  mai, raiul pe pământ! ☺

Fără zăpuşeală nebună, numa’ bun de drumeţit!

Primele lanţuri pe Valea Jepilor (Jepii Mici), pe partea stângă a traseului

 

Cascada Caraiman ne răsfaţă cu debit mai mare decât acum o lună, dar nu la fel ca în iunie 2015.

Ca variaţie, deviem un pic pe nemarcata Brână a Portiţei. Din cauza recentelor ploi şi fiindcă-i înierbată şi înclinată, devenise alunecoasă şi cam periculoasă. Am mers ce am mers, până am simţit că pierdem cărarea, şi aşa vagă. Efectiv, nu o mai dibuiam în desiş şi în derdeluşul ăla de sub picioare!

De pe Jepi, însă, la baza brânei, eu am identificat poteca. Am avut intenţia să ne întoarcem, pe traiectoria tocmai desluşită. „Altă dată”, zice Vali. Oricum, eu am mai vizitat-o; pierderea lui.

 O perspectivă diferită asupra Cascadei Caraiman, de pe Brâna Portiţei

 

Aici se observă şi stâlpii de telecabină de pe platoul Bucegilor

Brâna Portiţei, în varianta (mai) clară, privită din poteca marcată

Dacă-i vale, să se deschidă! ☺ Vă place Buşteniul de aici? Dar Munţii Baiului?

Undeva în stânga imaginii, Brâna Portiţei se pierde printre brazi

Am uitat să vă spun că ne mângâie lumina soarelui? Nu ne „îmbrânceşte”, doar ne relaxează...

Lanţuri, aglomeraţie şi câte o plăcuţă memorială

Cabana Caraiman (2025 m altitudine) şi, sub ea, Valea Jepilor

Aşa un vânt aspru pe platou nu mi s-a mai aruncat în faţă de mult. Poate că n-a atins intensitatea celui de acum fix patru săptămâni, când era să pic de câteva ori cu nasul în iarbă şi piatră, cu tot cu poziţia crăcănat.

Era şi ăsta de sâmbătă baban şi bubuia în urechi, că nici telecabina n-a funcţionat toată ziua! A dat el nişte semne zdravene din Buşteni, de dimineaţă.

Până acum, fuseserăm protejaţi de vale (Valea Jepilor, zisă şi traseul Jepii Mici).

Priviţi firele de iarbă cum se culcă de la vâââââââânttttttt!

De la Cabana Caraiman mai avem de bifat Crucea Eroilor Neamului (2291 m altitudine), la baza Vârfului Caraiman (2384 m) – Vali n-o mai văzuse de ceva vreme de aproape. Aşa că i-a făcut hatârul. Şi p-ăsta. ☺

Dreapta, cruce albastră, pe Brâna Mare a Caraimanului.

Pe locuri, fiţi gata, start la vânătoarea de peisaje!

În centru dreapta, traseul cel mai bătut din România: Piatra Arsă - Babele

Sus, de la stânga la dreapta: clădirea telecabinei Babele, construcţia urâtă a Ministerului Mediului şi Cabana Babele (2206 m altitudine)

Caraiman de poveste!

Valea Prahovei şi Crucea Caraimanului (Crucea Eroilor Neamului), Coştila... de ce m-aş sătura?!

N-avea rost să ocolim pe la Babele, de la Cruce – ne-am întors la Cabana Caraiman, pe aceeaşi Brână Mare a Caraimanului, ca să urmăm cărarea/cărările spre Piatra Arsă.

Pe undeva pe brână, eu şi Claudia sărim una în braţele alteia. O altă întâlnire (întâmplătoare) demnă de consemnat. Paparazzi n-au fost la datorie de data asta.

Brâna de pe brână

Spre Piatra Arsă, pe lângă Cabana Caraiman

Rezervaţia de jnepeni; în zare, Vârful Furnica (2103 m)

Până la Piatra Arsă, am oscilat între întoarcerea în Buşteni pe Jepii Mari sau în Sinaia, cu variantele de rigoare.

Până la urmă, propun pentru coborâre varianta pe Piciorul Pietrei Arse. Vali tocmai îmi spunea (se lăuda) că, săptămâna trecută, de la Vârful Omu în Sinaia a mers 5 ore – un mic-mare record pe o grindină nemiloasă.

Cum alegerea lui de atunci, pe la Cota 1400, pe sub Vârful Furnica (2103 m), însemna încă o porţie babană de vânt, iar eu eram sătulă şi mai aveam chef şi de ceva lejer – iată-ne pe bandă albastră, către Poteca Regală via Poiana Stâna Regală (Poiana Stânii).

Sinaia e luminată de basm!

(în dreapta, cabana de la Cota 1500 şi hotelul de la Cota 1400 – cel mai bine se disting în ultima fotografie)

Către Stâna Regală şi la Cabana Stânei Regale (1270 m). Vali s-a plâns că e prea lung traseul. ☺ Faţă de cel de Cota 1500 – Cota 1400.

Ne-am cufundat într-o mică dezorientare la ieşirea din Poteca Regală, dar s-a rezolvat. ☺

INDICATOARE. Altitudini, durată

☺ Cruce albastră şi nemarcat: Buşteni (~ 850 m altitudine) – Valea Jepilor, cu un ocol de aproximativ 45 de minute pe Brâna Portiţei – Cabana Caraiman (2025 m) 4 ore

☺ Cruce albastră: Cabana Caraiman – Crucea Eroilor (2291 m), pe Brâna Mare a Caraimanului şi retur 50 de minute + 40 de minute

☺ Punct albastru şi bandă galbenă: Cabana Caraiman – Complex Piatra Arsă (1950 m) plus bandă albastră: Complex Piatra Arsă – Gara Sinaia (~ 800 m altitudine), pe Piciorul Pietrei Arse aproximativ 4 ore şi jumătate

TOTAL: 11 ore (inclusiv pauzele)

Traseul Jepii Mici este considerat de DIFICULTATE MEDIE (spre MARE).

SURSE DE APĂ există pe râul Valea Jepilor – dacă aveţi noroc şi curaj. ☺

Nu găsiţi apă pe Piciorul Pietrei Arse până la Poiana Stânii. Dacă nu e deschis nimic pe acolo, aşteptaţi câteva minute şi, la intrarea pe Poteca Regală, există in izvor amenajat.

ATENŢIE LA URŞI!

MICI SFATURI pentru Valea Jepilor (Jepii Mici)

☺ Nu fă din Jepii Mici primul tău traseu montan!

Ştiu că sună wow să îţi treci în palmares din prima un traseu recunoscut prin dificultate (şi lungime) – dar ceva experienţă nu strică. Şi pe lanţuri, şi pe stâncă, şi pe ascensiune montană, în general.

Nu-i chiar indicat să te loveşti în premieră pe munte de porţiuni expuse!

☺ Nu pleca în sandale, tenişi sau altele asemenea! Încălţămintea fără aderenţă nu are ce căuta pe munte!

Pune în rucsac, pentru orice eventualitate, o frontală.

Şi nu uita pelerina de ploaie!

La munte acum e soare, acum e grindină.

☺ Studiază cu atenţie traseul pe care doreşti să îl parcurgi! Astăzi, sursele de informare sunt numeroase.

În primul rând, analizează dacă eşti capabil de efort, dacă nu te înspăimântă hăurile pe care le vezi în poze (rău de înălţime). Fiecare are limitele lui...

Cu muntele nu te joci!

!!! ATENŢIE! Traseul Jepii Mici este interzis iarna!!!

Haos la CFR, partea a 1040-a

Dac-aş sta să număr de câte ori m-a scos CFR-ul din minţi cu întârzierile şi alte problemuţe...

Începem: Sâmbătă 29 iulie, trenul de 6:00 a plecat din Gara de Nord a Bucureştiului la 6:50, cu motivaţia iniţială că se aşteaptă un grup de călători dintr-un tren de Constanţa. Cine a zărit fantomele „oamenilor mării” e rugat să mă contacteze.

Întâzierea ne-a mâncat din traseu. Nouă şi multora.

Seara, după 11 ore de hălăduieli, ajugem în Gara Sinaia în jurul orei 20:30. Unde ce aflăm?! De fapt, întâi citim şi rămânem cu ochii-n stele, deşi la ora aia nu răsăriseră – de ce or fi uitat ăştia să şteargă trenurile de ora 17 din lista de Sosiri/Plecări?

Apoi facem ochii maaaari: întârzieri de peste 200 de minute!!!

Stai! Cum adică trenul care vine de la Braşov întârzie aproape 4 ore?!?! Nici n-a plecat, să înţeleg... Adică, înţeleg şi nu prea.

Niciun tren n-a mai călcat prin Gara Sinaia (şi pe Valea Prahovei) de la ora 17.

Ni se dă întâi ca plecare spre Bucureşti ora 21:30, apoi ajung zvonuri şi confirmări de la Informaţii ba de 21:45, ba de 21:50, ba de 22:15. Ultima variantă era 22:20.

Buuun, mergem să ne cumpărăm ceva bun de sus, din Sinaia.

Noi ca noi şi alţii ca alţii cum au suportat situaţia, dar copii care să aştepte 5 ore?!

N-o să vă vină să credeţi, dar un tren a aterizat în Gara Sinaia la 22:17! Şi a strâns toţi călătorii de la toate trenurile de la ora 17 încoace! Balamuc la urcare, înghesuire ca sardelele, zi mersi că ai prins un loc la uşa de la intrare/ieşire! Ce dacă-i fix în uşă?! Sau între vagoane, după caz...

Să iei loc în picioare după jumătate din cele 24 de ore ale zilei în care ai dat în picioare – plăcerea-plăcerilor!

Am nimerit lângă nişte oameni duşi de băutură, care au abandonat la coborâre (uraaaaa!!!) nişte cutii goale şi nişte bere pe jos. Care s-a lipit pe tălpi în câteva minute.

E sufocant! După un timp, cineva şi-a făcut milă de noi – spre disperarea altora, evident – şi a crăpat uşa de intrare/ieşire din vagon. E curent (de la viteză şi de la celelalte deschizături), dar se poate cât de cât respira. Cum nu mai funcţiona niciun buton de la nicio uşă, toate deveniseră manuale, nu automate.

Cică între Predeal şi Timişu de Sus un copac s-a prăbuşit pe liniile de contact. De acolo s-a tras.

Au băgat ei cică o locomotivă diesel sau ceva de genu’, care la rândul ei a băgat ceva viteză. La miezul nopţii – fără câteva minute – garnitura super-încărcată era în Gara de Nord. Trebuia să sosească la 19:25, oficial. Cerc închis.

Bineînţeles, Metrorex-ul şi-a închis porţile regulamentar, la ora 23, n-a mai aşteptat pe nimeni...

Deşi sunt sigură că cei de acolo au fost informaţi despre situaţia de pe Valea Prahovei din ziua aceea...