Traseu:
*Buşteni (Căminul Alpin) – Poiana „La Verdeaţă” – Valea Albă – Brâna
Văii Albe – Crucea Eroilor Neamului – Brâna Mare a Caraimanului – Cabana
Caraiman – Valea Jepilor (Jepii Mici) – Buşteni
Tot anul am visat la Valea
Albă a Bucegilor – traseul drag parcurs în 2015, la finele lunii august.
Vorbisem cu
Adi pentru o zi de vineri, puţin înainte de concediu, însă planurile ne-au fost
sucite, din diferite motive.
La un moment dat, la final de august
curent, ca o coincidenţă, Mădă are o propunere: chiar
ea, Valea Albă! Nu-o refuz nici eu, n-o refuză nici Adi. Şi nici Mircea.
(Adi nu se mai avântase pe nemarcatul ăsta.)
Al cincilea membru al echipajului este
Andrei, un coleg de serviciu de-al lui Adi – printre altele, un alpinist (utilitar)
de nădejde.
Data: 2 septembrie
2017
Din tura iniţială am rămas doar
eu şi Mădă. Ne întâlnim cu Dana şi Gică în apropierea Gării Buşteni. Ei vizitează
Valea
Morarului şi Creasta Balaurului.
Trenul de Braşov are ceva întârziere. De acolo soseşte Mircea.
Cââât de dor mi-a fost de el!
Din Gara Buşteni intrăm pe Strada Valea Albă,
care ne duce la Căminul Alpin.
Vedere spre Brâna
Aeriană (marcată cu roşu) şi creasta
Văii Albe (stânga)
Ne încadrăm pe marcaj triunghi roşu –
spre Pichetul Roşu şi Mălăieşti.
Mergem în sus pe pante buuune, prin pădure, până în poiana „La
Verdeaţă”, de unde începem practic să escaladăm Valea Albă.
☺ De fapt, noi am ocolit, până aici, prima parte a Văii Albe.
☺ Traseul până în Valea Albă şi traseul prin Valea Albă au fost în
trecut marcate cu triunghi galben. Pentru a
evita accesul persoanelor fără experienţă (şi echipament), s-a renunţat în
ultimii ani la remarcare.
Marcajul
triunghi galben mergea numai până la vechiul refugiu din Valea Albă. Până prin
anii ’90 se mai puteau găsi semne ale refugiului.
Puţin mai detaliat, în traseul marcat triunghi
roşu întâlnim o troiţă/izvor, trecem pe lângă ea şi ajungem la o
ramificaţie. Noi ţinem înainte, în timp ce traseul marcat o ia uşor spre
dreapta.
De aici, ca orientare folosim trunchiurile copacilor, marcate cu triunghiuri
şi benzi galbene, neconturate, clasic, cu alb.
Nu părăsim partea stângă a muntelui!
Prin pădure, mă bucur de o scurtă revedere (şi) cu Andreea, colega mea
de cameră din tura
pe Negoiu.
Brânişoara de la ieşirea din
pădure, la 5-10 minute de poiana „La Verdeaţă”
(foto 4)
Fotografia clasică a Văii Albe
de Bucegi
„Ce scurtă-i Valea Albă!”, ar
zice cineva. Ghinion... mai este o porţiune, „după colţ” ☺
Secţiuni de Valea Albă, privite
din poiana „La Verdeaţă”
Peretele Văii Albe, cu Fisura
Albastră, unul dintre cele mai dificile trasee de alpinism din România (cotat
6A şi 6B, în funcţie de abordare)
Scurt pe doi
Valea Albă desparte Masivul Coştila de Masivul Caraiman.
Este cea mai rapidă cale de a ajunge pe platoul Bucegilor, în apropiere
de Coştila – Caraiman.
În Valea Albă zăpada persistă (aproape) tot timpul anului – de aici
denumirea. Perioada optimă de abordare a firului Văii Albe este după 15 august
până la prima zăpadă.
☺ Valea Albă este încadrată în categoria
(gradul) 1A ca dificultate în alpinism – necesită cunoştinţe şi folosirea
tehnicilor minime de căţărare („scrambling”).
Filmul Văii Albe
Anul acesta, avem noroc şi nu ne întretaie calea niciun firicel de
zăpadă – acum doi ani am ocolit pe sus o ditai bucata.
În schimb, pe mine cel puţin mă termină soarele necruţător, direct pe
vale.
E mai mult grohotiş decât mi s-a
stocat în memorie – stânca se mai sfărâmă cu trecerea lunilor/anilor, cât o fi
ea de stâncă.
Iniţial, nici eu, nici Mădă nu ne aducem aminte de cablurile care
înlesnesc ocolirea Săritorii Cârnului
prin partea dreaptă. Însă fotografiile
de atunci confirmă existenţa acestor ajutoare.
De data aceasta, noi am nimerit
prin stânga. Cablurile le observăm abia după ce ieşim cu bine de pe un
mini-perete, unde a fost nevoie de două cordeline legate – mulţumim, Andrei şi
Adi, pentru ajutor!
Aici am pierdut o bună bucată de timp, care se (a)cumulează la
consecinţele finalului.
Puţintică răbdare!
Cum ne vrăjesc pe noi Bucegii...
Zona Săritorii Mari (în partea
de sus a fotografiei)
Pierdut în fundal, unul dintre
releele din Şaua Diham
Unde ne mai duce drumul?
Spre Brâna Văii Albe
Valea Albă mai continuă o
porţiune, până pe platou, cam jumătate de oră – ieşirea se face în poteca marcată
Omu - Caraiman.
Ca o mică-mare concluzie:
În principiu, Valea Albă nu este considerată foarte
DIFICILĂ – vezi mai jos câteva recomandări
înainte de a o aborda.
Valea Albă nu este neapărat un „traseu pentru peisaj”. Se
lasă şi cu privelişti, dar e mai mult orientare.
Brâna Văii Albe,
Crucea Eroilor Neamului şi Brâna Mare a Caraimanului
Despre Brâna Văii Albe am mai scris, la superlativ, AICI
(la ieşirea de pe Valea Albă 2015) şi AICI
– la ieşirea de pe Brâna Aeriană şi Brâna Mare a Coştilei.
Cum ies ele uşor-uşor la iveală Coştila (releul) şi vârful, braţele şi
soclul Crucii de pe Caraiman! O mică-mare
vrajă de Bucegi!
Remake-ul
fotografiei din tura
„Valea Albă 2015”
Vedere
spre Brâna
Mare a Coştilei din Brâna Văii Albe
Încă
două secunde (cu privirea) pe Brâna
Mare a Coştilei (BMC)
Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman,
dedicat eroilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, a intrat în Cartea
Recordurilor – este cea mai înaltă cruce
din lume amplasată pe un vârf montan.
Construită în perioada 1926-1928, la iniţiativa Reginei
Maria, Crucea de pe Caraiman este unică în lume
ca amplasare și dimensiuni: 31 de metri înălţime, în timp ce fiecare dintre
cele două brațe are 7,5 metri.
Spre
Valea Prahovei şi platoul Bucegilor
Mănăstirea
Caraiman
În 2015, de când
s-au (re)instalat cablurile/lanţurile pe Brâna Caraimanului, am luat-o
la picior... în cantitate dublă. N-am atins-o anul trecut, pentru ca în 2017 să
îmi iau iar de două ori porţia – după o
Portiţă şi în tura
de relaxare de la finalul lui iulie.
Acu-i, record ☺, a treia oară! Trăiască BMC-ul ’cesta!
Sus, de la stânga la dreapta: clădirea telecabinei
Babele, construcţia urâtă a Ministerului Mediului şi Cabana Babele (2206 m
altitudine)
Prima revedere a Cabanei
Caraiman (2025 m)
Filmul Văii Jepilor
(Jepii Mici)
(Mi-)Am promis că nu voi coborî în veci pe Valea Jepilor (Jepii Mici)
integral. O semi-excepţie am făcut-o în tura
cu Portiţa 2016, însă atunci ne „alerga” timpul şi, cumva, n-am avut
încotro.
Povestea, amuzantă sau nu, a datului
la vale pe Jepii Mici o găsiţi AICI.
La început de septembrie 2017 nici n-am vrut să aud de coborârea pe
Jepii Mici (Valea Jepilor – denumirea corectă).
În capul meu era clar: pe platoul Bucegilor, de la Cabana Caraiman
(2025 m) la Piatra Arsă (1950 m), cu staţia
precisă Jepii Mari. Cei din jur aveau planul lor: e târziu, mai pierdem o oră
până la Piatra Arsă, se aşterne noaptea în buza
Jepilor Mari.
Valea Jepilor, cu buclele sale
Şi ce vreţi să facem?! Că eu nu cobor pe Jepii Mici!
Ei nu! M-aţi convins, m-am convis eu, asta e. N-o fi dracul drac şi
numai drac.
OK... Viteza mea pe Jepii Mici a fost încet, să nu mă sparg. ☺
Glumă-glumă, dar aţi simţit vreodată că staţi pe loc în
timp ce (strângeţi laolaltă toate eforturile posibile momentan să) mergeţi?
Nu pot şi pace s-o iau la goană pe Jepii Mici! Nici măcar goana aia
moderată, dacă există aşa ceva. Lipseşte sentimentul
ăla de siguranţă/stablitate, pe care îl caut
permanent, nu la munte în particular... să nu fugă pământul de sub picioare, de
capul lui...
OK, fiecare are limitele lui, că şi le recunoaşte/conştientizează sau
nu. Eu ştiam din prima – aşa, 99% – că nu fac faţă onorabil întoarcerii pe
Jepii Mici, mai ales după o Vale Albă însorită. Din lipsă de opţiuni, am riscat. Şi ştiam că risc aiurea.
Fu binişor până aici, sub paza
atentă a Cabanei Caraiman
Da, preferam frontala pe Jepii Mari – un traseu mai lung, dar... mai
sigur pentru mine, unde aş fi putut să mă las în voia pasului întins.
Pe Jepii Mici ne-am
întrebuinţat frontalele cam 20 de minute. Poate 30. N-am stat să
cronometrez, că şi aşa intrasem în panică – „Hai,
să ajungem la tren! Haaaaaaaai!!!!”. Dar picioarele nu mă ascultau, să-i dea
goană... Nu era timp de deprimare, mă copleşise neputinţa...
INDICATOARE. Altitudini, durată
☺ Triunghi roşu, apoi bandă
galbenă orizontală, neconturată cu alb: Buşteni (885 m) – Căminul Alpin
(925 m altitudine) – Poiana „La Verdeaţă” (~1400 m) 1 oră şi 30 de minute
☺ Nemarcat: „La Verdeaţă” –
Valea Albă, până la intersecţia cu Brâna Văii Albe (~2200 m) 4 ore şi 30 de minute (cu pauză de o
oră după trecerea de Săritoarea Cârnului)
☺ Nemarcat: Brâna Văii Albe
– Crucea Eroilor (2291 m) 30 de minute
☺ Punct albastru: Crucea
Eroilor – Cabana Caraiman (2025 m) aproximativ
40 de minute
☺ Cruce albastră: Cabana
Caraiman – Valea Jepilor (Jepii Mici) – Buşteni, gară aproximativ 3 ore şi 30 de minute (în ritm lent)
TOTAL: aproximatix 12
ore (inclusiv
pauzele)
Distanţa străbătută:
14,5 kilometri.
☺ În mod normal, fără lălăieli,
traseul durează 8-9-10 ore – vezi
tura noastră din 2015.
!!!
ATENŢIE la urşi !!!
SURSE DE APĂ
Nu există pe Valea Albă. Poate doar câteva izvoraşe temporare.
Singura sursă oficială
de apă este la Cabana Caraiman, contra cost, la PET.
DE ŢINUT CONT în
Valea Albă
☺ Mergeţi în Valea Albă din Munţii Bucegi numai dacă aveţi ceva experienţă montană!!!
Plus ceva căţărare în spinare! Plus condiţie fizică!
Şi, de preferat, nu singuri.
Citiţi cu ATENŢIE materialele
informative, priviţi cu ATENŢIE fotografiile şi EVALUAŢI-VĂ bine (fizic, dar şi
psihic) capacitatea de a parcurge traseul!
Nu plecaţi neinformaţi pe un traseu de acest gen!
☺ Păşiţi cu atenţie,
concentraţi, în fiecare moment!
☺ Atenţie la prize!
Verificaţi de două ori dacă „piatra de sprijin” este stabilă! În Valea Albă nu
există material de sprijin – gen
lanţuri/cabluri, scoabe – cu excepţia cablurilor de lângă Săritoarea Mare.
☺ Ideal ar fi să aveţi în rucsac mănuşi
şi codelină(e) şi cască – să nu vă lovească vreo piatră/pietricică
deplasată de un coleg aflat mai sus în traseu – ia viteză!; de la atingerea
constantă a pietrelor care înţeapă, mâinile s-ar putea să usture.
☺ Ascundeţi beţele de
trekking la intrarea în Valea Albă – vă încurcă de nu ştiţi ce-i aia...
☺ Cum zăpada persistă în Valea Albă – că de aceea îi zice aşa, de la
zăpada (aproape) permanentă –, este indicat să cuceriţi Valea spre finalul verii (după 15 august) ori în primele
luni de toamnă, până nu dă ninsoarea.
MICI SFATURI pentru
Valea Jepilor (Jepii Mici)
☺ Nu faceţi din Jepii Mici
primul traseu montan!
Ştiu că sună wow să îţi treci
în palmares din prima un traseu recunoscut prin dificultate (şi lungime) – dar
ceva experienţă nu strică. Şi pe lanţuri, şi pe
stâncă şi pe ascensiune montană, în general.
Nu-i chiar indicat să te loveşti în premieră pe munte de porţiuni
expuse!
☺ Nu plecaţi în sandale, tenişi sau altele asemenea! Încălţămintea fără
aderenţă nu are ce căuta pe munte!
Puneţi în rucsac, pentru orice eventualitate, o frontală.
Şi nu uitaţi pelerina de ploaie!
☺ Studiaţi cu atenţie traseul pe care doriţi să îl parcurgeţi! Astăzi,
sursele de informare sunt numeroase.
În primul rând, analizaţi dacă sunteţi capabil(i) de efort, dacă nu vă
înspăimântă hăurile pe care le vedeţi în poze (rău de înălţime). Fiecare are
limitele lui...
Cu muntele nu te joci!
NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate –
descriu, eventual dau sfaturi, din proprie experienţă.
Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se
informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au
capacităţile necesare pentru a-l parcurge.
NU pot DECIDE eu în locul nimănui!
Traseele nemarcate NU sunt recomandate începătorilor!!!
CFR de poveste...
Hai, că nu s-a lăsat cu dramatismele din tura
cu Vali pe Jepii Mici şi la Cruce sau cu zăpăceala
după BMC şi Pripon.
Numai că am ratat ultimul tren spre Bucureşti pentru nici 10 minute!
Că am fost eu melc pe Valea Jepilor (Jepii Mici) – mulţumesc, Adi şi
Andrei, pentru răbdare! Că l-am aşteptat pe Mircea în gară şi un pic pe
traseu... Că am plecat târziu de la Cabana Caraiman (în jur de ora 18:00)? Mai
contează?!
Ştiam că ne aşteaptă, pe mine şi pe Adi, o noapte
albă (după Valea Albă ☺), în condiţiile în care următorul tren spre
Bucureşti era afişat că pleacă la 2:46.
Revenind la cele zece minute –
în toate ocaziile în care am luat eu anul ăsta trenul din Buşteni de 21:11,
dânsul a garat cu cel puţin 20 de
minute mai târziu decât trebuia. Acum, na, ironic, au fost doar 5 minute!!!
Unde-i întârzierea când ai nevoie de ea?! ☺ Din informaţiile primite de la
Andrei (care a alergat până în gară), trenul ăsta cu o mie de probleme care nu
se rezolvă de atâta timp a fost, şi de data asta, ar-hi-plin – un vagon-două în plus, măcar sâmbătă seara, se aude?!?!?!
Noi, în Buşteni, am poftit la o masă caldă. Până la urmă, ne-am ales cu
una semi-caldă şi cu nişte noduri, că începuseră să strângă de pe la 11 fără un
sfert; ne-au adus mâncarea după 10:15.
E ora 11:00 (23:00). Ce facem noi acum, că de plimbat încoace şi-ncolo
de-a lungul Buşteniului ameţim?
Gară. Stăm în gară. Dormităm în gară. Pe scaune incomode, în poziţii
incomode. Eu mă mai sui pe pasarela care traversează drumul naţional – să mă mai
dezmorţesc, să treacă timpul...
Şi... gata! Nu mai sunt decât 20 de minute şi vine trenul şi plecăm
acasăăă!
Ba deloc! Apar brusc 120 de
minute întârziere! Ceeeeeee? Abia a trecut până aici timpul, ce facem mai
departe?! O iau pe arătură! Ce (mai) fac eu în două ore?!? Trec nervii
(parţial) şi o iau de la capăt cu plimbăricile, cu traversatul pasarelei, cu
moţăieli de 20 de secunde... Hai odată, trenuleeee! CFR
nebun! N-ai ce-i face...! ’geaba frământări... Uffff... hai să mai
rezistăm un pic... Ştim că înjurăm degeaba, da’ măcar ni se liniştesc o ţârişoară
neuronii.
Epilog: Ştiţi că trenul ne-a pricopsit cu doar 115 minute
întârziere?! Să nu sari în sus?! ☺ (d-ăla amar semnuleţ n-am găsit)
NOTĂ: Fotografiile
sunt realizate de Adrian
Botescu şi Andrei.
M-ai dus inapoi cu 40 de ani.Traseu frumos,dar pe Valea Alba am coborat,nu am urcat niciodata.La fel pe Jepii mici,cu toate ca l-am facut de cel putin 4-5 ori,in tinerete,chiar cu mama mea,care a mers cam ca tine.Ce amintiri mi-ai trezit!Va admir pentru pasiunea voastra.Muntele iti ofera atatea si e ca un drog.Odata indragit ,nu te poti lasa.Acum il trec,dar cu masina.Iti urez, sa ai parte de cat mai multe incursiuni!
RăspundețiȘtergereBine spuneţi: muntele e un drog... sănătos! :)
ȘtergereLa cât mai multe călătorii minunate şi dumneavoastră! Nu trebuie neapărat să ajungi/ajungeţi în vârful muntelui pentru a savura natura...
Cu drag,
Ioana
Frumoase privelisti! Anul acesta nu am ajuns niciunde, din pacate. Poate la anul!
RăspundețiȘtergerePrin generozitatea ta am destul material "bibliografic"! :D
Zile frumoase si pline de alte drumetii cel putin la fel de minunate ca aceasta!
Vă doresc să ajungeţi în cât mai multe locuri visate!
ȘtergereMulţumesc frumos pentru vizită şi pentru urări! Dacă ar fi după mine, mi-aş petrece toată viaţa pe munte...
frumoasa iesire...doar trenul m-a deranjat si pe mine...
RăspundețiȘtergereMulţumim!
ȘtergereAu fost mai mulţi factori care au dus la pierderea trenului nostru de seară - asta e, rămâne încă o experienţă "la catastif"!
P.S. În prezent, ultimul tren din Buşteni spre Bucureşti e la 21:28 (plus întârzierile de rigoare).
Mulțam* fain!
RăspundețiȘtergereCu cea mai mare plăcere!
Ștergerecum ati folosit cordelina? cum se foloseste o cordelina? multumesc.
RăspundețiȘtergereE plin Google-ul de indicaţii în această privinţă :)
Ștergere