Traseu:
*Azuga – Plaiul lui Şoş Mihai – Cabana Gârbova – Clăbucet Plecare –
Predeal
Sfântul Internet zice aşa:
Munţii Gârbova sunt denumiţi şi Munţii Baiului. Nu invers ☺
De o lună, din
Cozia, nu mai văzusem pădure de munte. Şi tooot vedeam – în ecranul
calculatorului – fotografii înzăpezite. Eu ce păzesc?!? Acuş fac rucsacul şi
profit de ziua duminicală liberă a lui Adi.
Nu ne-au ieşit în cale decât peticele de zăpadă, n-a fost nici foarte
soare (ba a dat şi un pic de ceaţă, cât să iasă bine cadrele foto ☺), de
temperatură n-am ce să mă plâng.
Ne-a ieşit însă o întâlnire-surpriză la Cabana Gârbova.
Deci...
Data: 12 noiembrie
2017
În Gara de Nord, în ceaţa aşteptării trenului
Răsărit din tren
Tot cu Bucegii în suflet şi...
în imagini
În mai puţin de 5 minute de la Gara din Azuga găsim poteca de Cabana
Gârbova.
Să începem!
Pădurea toamna, aprinsă de razele soarelui, să tot fie lumină în
suflet!
Avem o ascensiune moderată pentru început, în foşnet de frunze.
Mai fluierăm contra
urşilor... să ne aflăm în treabă. ☺
După care vine iubirea lui Adi,
Plaiul lui Şoş Mihai – un urcuş susţinut, pe pante de „nu se mai termină”. El a
mai încălecat pe-aici, cândva, demult, da’ tot a bombănit. Un pic. ☺
Atenţie, Bucegi la orizont!
Luminiş! Adică finiş urcuş ☺
La capătul Plaiului lui Şoş Mihai (o fi fost un cioban Mihai ăsta?), am
zâmbit primei pete de zăpadă din acest sezon.
Releele
din Şaua Baiului, din apropierea Cabanei
Diham
Masivul
Piatra Mare, departeeee
Iaca Bucşoiul
(2492 m), al treilea vârf ca altitudine din Munţii Bucegi!
Din şaua de sub Clăbucetul Taurului se coboară constant până la cabană.
Nu am mai ocolit / urcat până pe Vârful Clăbucetul Taurului (1520 m
altitudine). Distanţa până sus nu e deloc mare din şa, trebuie doar voinţă. ☺
Şi uite-aşa am ajuns din nou într-o zonă a dragelor
tabere ale copilăriei, la Gârbova-Clăbucet!
Din faţa Cabanei Gârbova strigă cineva – credeam că andrisantul era doamna care se odihnea
pe o buturugă, în apropierea mea. Când colo, era Alex,
pe care nu îl mai văzusem de peste doi ani, din tura de la Babele.
Şi încă o surpriză, doamna
Mariana – pe care am întâlnit-o tocmai hăăăt, în Horoabe.
Cum e la Cabana
Gârbova?
Super-renovat, dacă îmi permiteţi termenul. Cochet. Cu restaurant
(puţintel cam scump) unde se organizează şi mese festive pentru diferite
ocazii, inclusiv nunţi.
Cazarea, însă, e OK ca preţ – mai ales că este inclus micul dejun, că
există baie (cu apă caldă) în camere, televizor, frigider.
☺ Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul oficial al cabanei (preţurile
la mâncare nu sunt chiar actualizate).
☺ Cel mai scurt traseu de acces la Cabana Gârbova (1320 m) este de la
Clăbucet Plecare (1445 m) – telescaun: 20
de minute de plimbare (coborâre).
Preţ telescaun Predeal – Clăbucet Plecare:
*20 de lei adulţi, 12 lei copii / o cursă (urcare sau
coborâre);
*30 de lei adulţi, 15 lei copii / urcare + coborâre.
Continuăm pe acelaşi marcaj
triunghi albastru de la venire, până la staţia telescaunului Clăbucet
Plecare (1445 m).
Regatul
Bucegilor şi Pietrei Craiului
Colţii
Morarului la orizont
E
cineva care nu recunoaşte creasta
Pietrei Craiului?
Maiestuoasa Vale
a Morarului şi Cabana
Omu (2507 m)
VârfulFurnica (2103 m) şi Cota 2000, centru stânga; Vârful Jepii Mari (2071 m, dreapta) şi Cantonul
Jepi (Schiel, 1960 m), în dreapta lui
Simbolurile Coştila şi Crucea Eroilor, sub nori. Momentan.
Valea
Albă – stânga
Prim-plan
al Vârfului şi Cabanei Omu
Fosta Cabană Clăbucet (1456 m)
Ceea ce era odată un paradis al
schiorilor şi al panoramelor, Cabana Clabucet Plecare a fost distrusă de flăcări în 1999.
Iar de atunci arată aşa cum vedeţi mai
jos.
Asta deşi, în 2005, în urma unei
licitaţii, clădirea a fost cumpărată de omul de afaceri Marcel Butuza – care a
participat şi la câteva ediţii ale prestigiosului Raliu Dakar.
Staţia de telescaun Clăbucet
Plecare şi „scăunelul” de pe Postăvaru aka Vârful Postăvaru (1799 m)
Spre Cabana (Hotelul) Trei Brazi
(1128 m)
Valea
Morarului again
Se putea să plecăm de sus fără
imaginea Coştilei
(2490 m)? Nuuuuu!
Vârful
Postăvaru (1799 m) şi Predealul de la poale
De la telescaun schimbăm pe marcaj
cruce albastră. Iniţial, ne dăm, la propriu (pe noroi), pe pârtia Cocoşul, până la intrarea în pădure.
Canionul Tamina
„Rămăşiţe” de Bucegi
Un om care zâmbeşte (în natură)
e un om împlinit
Am vrut să punem piciorul în prag şi la Cabana Susai (1434 m). Ziua
scurtă, vremea mohorâtă pe la ora 15 plus că şi eu, şi Adi ne aminteam de un urcuş
bunicel ne-au dezumflat.
Urmăm drumul forestier care vine de la Cabana Susai până în zona
Cioplea (acum îi zice Hotel Belvedere), apoi pe asfalt, până în Gara Predeal.
☺ Ştiţai că Predealul este orașul situat la cea mai mare altitudine din România (altitudine maximă 1110 metri)? ania.
Cea mai clară imagine de azi a Vârfului
Postăvaru (1799 m)
Să fie şi
Piatra Mare!
Un fel de apus peste Bucegi
Vă mai „bat
la cap”: Cabana Omu şi Vârful Omu, cel mai sus în Bucegi
Crucea de pe Caraiman (2291 m) şi Releul/Vârful (2490 m), în sfârşit împreună
INDICATOARE. Altitudini, durată
☺ Triunghi albastru: Azuga
(940 m) – Plaiul lui Şoş Mihai – Cabana Gârbova (1350 m) 2 ore şi jumătate
☺ Triunghi albastru: Cabana
Gârbova (1320 m) – staţie telescaun Clăbucet Plecare (1445 m) 40 de minute, cu muuulte pauze de
fotografiat
☺ Cruce albastră: Staţie
telescaun Clăbucet Plecare – Gara Predeal 2
ore, cu nişte pauze foto
TOTAL: 7 ore (inclusiv mici pauze şi pauza
mare de la Cabana Gârbova)
Distanţa străbătută:
13,2 kilometri.
*Azuga – Cabana Gârbova 4,5
km;
*Cabana Gârbova -
Clăbucet Plecare 1,7 km;
*Clăbucet Plecare – Drum
forestier, zona Cioplea 2,5 km;
*Drum forestier, zona
Cioplea – Gara Predeal 4,5 km.
Traseele Azuga –
Cabana Gârbova şi Cabana Gârbova – Predeal sunt considerate de DIFICULTATE MICĂ.
Sunt trasee UŞOARE, practicabile tot timpul anului.
☺ Ca să ajungeţi în Predeal, puteţi continua pe marcajul triunghi albastru de la Cabana Gârbova (via staţia
telescaun Clăbucet Plecare, 1445 m) până la staţia telescaun Clăbucet Sosire
(1050 m) – 1 oră; până în oraş
adăugaţi 15 minute, la pas.
Puteţi citi despre traseul
menţionat în povestea din 2014.
☺ Aşa cum precizam mai sus, în cazul în care preferaţi să urcaţi cu
telescaunul din Predeal (Clăbucet Sosire), până la Cabana Gârbova aveţi de
parcurs, în coborâre, aproximativ 20 de minute (mers lejer), pe marcaj triunghi albastru.
SURSE DE APĂ
La Cabana Gârbova, contra cost.
NOTĂ: Fotografiile
sunt realizate de Adrian
Botescu şi „Poveştile mele”.
Frumos si interesant acest traseu intr-o descriere super-faina cu fotografii minunate!
RăspundețiȘtergereFotografii incarcate de esenta pitorescului in povestea locului, printre care remarc capturi exceptionale (cadre artistice) la care sa tot privesti cu multa si deosebita placere.
Drumetie care datorita acestei povesti, ajung sa-mi doresc sa o fac si eu . :) MULTUMESC !
Este o plimbărică uşurică, recomandată oricui...
ȘtergereMulţumim şi noi, pentru aprecieri (i le voi transmite şi fotografului)!
Ioana
Frumoasă descriere! Cu respect, aș avea totuși o observație: este vorba despre ”Plaiul lui Șoș Mihai” (Șoș fiind numele de familie), ai cărui descendenți încă trăiesc în oraș.
RăspundețiȘtergereRazvan din Azuga
Mulţumesc mult pentru precizare! Eu pe „moş"-ul îl găsisem în majoritatea surselor.
ȘtergereAm modificat în material.
Ioana (din Bucureşti)
Muntii Baiului au ca limita la nord Valea Azugii. Clabucetul Taurului nu face parte din Muntii Baiului/Garbova.
RăspundețiȘtergereabsolut fantastice poze
RăspundețiȘtergereMulţumim frumos!
ȘtergereCraciun fericit!
RăspundețiȘtergereLa Multi Ani cu bucurii
Si sanatate!
Zile frumoase,
Arome delicioase
Lumini in priviri!
ps. Drumetia a fost minunata!
Crăciun fericit! Sărbători minunate!
ȘtergereUn An Nou îmbelşugat şi plin de sănătate!
Ioana
P.S. Mulţumesc (din nou) pentru vizită şi aprecieri!
La multi ani, cu sanatate si bucurii, cu noroc si multe împliniri!
RăspundețiȘtergereAnul 2018 sa te duca pe noi carari superbe de munte!
Mulţumesc!!!
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani sănătoşi şi călători!
...şi la cât mai multe articole pe blog :)
Mulțumesc frumos!Imagini superbe!
RăspundețiȘtergereMulţumim din suflet... şi vă mai aştept aici (pe blog), cu cel mai mare drag!
ȘtergereIoana