luni, 4 mai 2020

Cu copilu’ in Cheile Rasnoavei si la Poiana Secuilor (Muntii Postavaru)




Traseu:
*Timişu de Sus – Şaua/Spinarea Calului – Valea cu Noroi – Poiana Inului – Cheile Râşnoavei – Cabana Poiana Secuilor – Cabana Trei Brazi – Predeal

Recuperez vara toamna.
(ce n-am putut face din motive de sănătate şi... de vreme vara fac în anotimpul cel mai colorat)

De dus pe Andrei voiam să-l duc pe munte, voia şi el. Însă unde?
„Cheile Râşnoavei”, am decretat, după răs-răsfoiri de Sfântul Internet.
Poa’ să pară nu-ştiu-cum, însă eu nu le-am văzut la faţă (aka stâncă) până în momentul de faţă.

Erau doi ani de secetă pentru copil, ultima păţanie înregistrându-se pe Piatra Mică a Craiului.
L-am anunţat pe Andrei pe după-amiază, cu câteva ore înainte de plecare.
De încălţat a avut nişte ghetuţe susţinătoare de gleznă, mai... de stradă, aşa. S-au făcut praf după cei 20 de kilometri şi mai bine de mărşăluială; bine c-au ţinut pân’ la final.



Data: 27 octombrie

Câteva raze călduţe de octombrie. Înnorat. Mici stropi de soare pe final.
Printre ele ne-am plimbat azi.


Timişu de Sus – Spinarea Calului

Pornim pe acelaşi traseu ca în urmă cu doi ani, când ţinta era Vârful Postăvaru (1799 m) via Poiana Trei Fetiţe.
Punct comun, Şaua/Spinarea Calului.
Indicatoarele turistice cu marcaje le găsiţi vizavi de gară.

 Un soi de zâmbete la plecare


Auriu nu numai pe frunze


Ce-i acolo mândru-n zare? Postăvaru-Vârfu’ dară!


Iaca, îi soare! Îs şi pantele alea frumoase de ne-am delectat cu ele acu’ doi ani, tot într-o toamnă bogată în nuanţe.
Şi începe refrenului lui Andrei „cât mai e până la cabană?”.
Eeeeheeei... i-am zis că o să ajungem la o cabană (Poiana Secuilor), da’ cabana aia-i departe hăt – nu i-am zis-o chiar sub forma asta, că aclo rămânea.





Am rezolvat şi micile rătăciri... că d-aia-s mici, să se rezolve.







Gata Spinarea!



Observaţi, vă rog, că (dacă avem puţină voinţă) ne putem arunca din Spinarea Calului direct pe acoperişul Cabanei Mălăieşti – sunt şanse să dăm mâna cu Vârful Omu însuşi. Trebuie doar să avem răbdare, regulamentar, 13 ore (!), preţ de 23 de kilometri. Să vă văd!


Spinarea Calului – Valea cu Noroi Poiana Inului

Sub razele soarelui, într-o scurtă urcare uşoară, auriul şi ruginiul se transformă în Tărâmul Fermecat.








Mini-observator





Sunt mai multe asemenea construcţii pe parcurs


Să analizăm situaţia: „O fi bine pe munte?”


...„parcă da!”






Intrarea în tunel





Afundare, la propriu


Tablou. Natura pictează cel mai frumos!


Se înnorează la coborârea în drumul forestier, prin noroi şi frunze.
Înţeleg că zonei îi zice Valea cu Noroi. Să nu ne ducă imaginaţia atât de departe încât să ne închipuim ce-i pe-aici când plouă bine...
Apropo, ştiţi ce bine alunecă frunzele acelea?

Sunt vreo 3 kilometri din Şaua Calului / Spinarea Calului până în Cheile Râşnoavei via Poiana Inului, extrem de ofertantă vizual. Totul, în refrenul lui Andrei „mi-e foame!”.
Iar când a fost să mănânce – n-a  vrut nimic şi n-a avut stare... D’ale copilăriei!

Pe drumul forestier se bagă în seamă şi vântul, să nu care cumva să nu. Dacă tot ne-a părăsit definitiv soarele, să-şi dea în petic şi el!



Ghici ciupercă... numai că din aia halucinogenă


Imediat după colţ, ni se arată Poiana Inului, cu Peretele Animalelor şi întreaga Muchie a Cheii în faţă.
În Poiana Inului se poate campa.


O combinaţie de traseu nemarcat-marcat vă poate duce direct pe Vârful Postăvaru (1799 m), cu trecere prin Poiana Trei Fetiţe. Detalii găsiţi aici.















Cheile Râşnoavei

De ajuns în Cheile Râşnoavei ar fi cam aşa:
Cu maşina. Din DN73A Predeal - Râşnov, pe un drum forestier, care se ramifică spre est din dreptul kilometrului 20. După aproximativ 3 kilometri se ajunge în chei.
Din Bucureşti până în Cheile Râşnoavei sunt 145 de kilometri.
Din Braşov până în Cheile Râşnoavei sunt 21 de kilometri.
Din Predeal până în Cheile Râşnoavei sunt 20 de kilometri.
Din Râşnov până în Cheile Râşnoavei sunt 8 kilometri.

Cu piciorul
Avem marcajul triunghi albastru până la Cabana Trei Brazi – 1 oră şi marcajul triunghi galben până la Cabana Poiana Secuilor – tot 1 oră.
Şi mai avem varianta pe care am venit noi, din Halta Timişul de Sus, prin Spinarea Calului şi Valea Cheii – triunghi roşu (ca să fie toată gama tricolorului).
Din Timişu de Sus, o altă variantă e, de la Cotul Donului, prin Cabana Poiana Secuilor, apoi coborâre spre chei. Noi urmează să urcăm la „Secui”.


Alpinismul este la ordinea zilei în Cheile Râşnoavei.
Pasionaţii de via ferrata, mountain bike, bungee jumping, tiroliană, zbor cu motoparapanta, călarie au şi ei locul lor.

Mai multe despre Cheile Râşnoavei puteţi afla de aici.










În Cheile Râşnoavei s-a pornit un refren un pic diferit: „vreau să stau jos!”.




 




Pentru că nu există altă variantă, am apelat la varianta dus-întors – întors la marcajul către Poiana Secuilor.





















Cheile Râşnoavei – Cabana Poiana Secuilor. Cu privelişti de basm

„Triunghiul albastru” ne-ar fi dus mai aproape de Predeal, la Cabana Trei Brazi.



Numai că nu-i de nasul nostru şi alegem „triunghiul galben”, pentru mai rezonabila Cabana Poiana Secuilor.



Huhurez camuflat





Poveştile toamnei, prin foşnet de frunze





 

  



Licăr de soare






Combinaţii













 


Terasa Cabanei Poiana Secuilor (1070 m)


Amintiri din vremuri de neuitat
Eeeeheeei... nu mai e de mult ca pe vremea când veneam şi de trei ori pe an aici în taberele copilăriei, în anii ’80 – camerele alea cu câte 20 de paturi, suprapuse ori ba, toaleta pe hol, sala aia de mese unde se servea mâncare de la care m-am întorc acasă cu urticarie / toxiinfecţie alimentară.
Printr-un aprilie a nins, cu o noapte înainte de plecare, de am înaintat, cu tot cu bagaje, printr-un tunel de zăpadă până la „Trei Brazi” – oricum, drumul de la „Trei Brazi” până la Poiana Secuilor nu era practicabil decât cu o maşină de teren – acum, merge orice maşină între cele două cabane, Poiana Secuilor şi Trei Brazi. Să vezi atunci rucsacuri cărate peste un kilometru, pe potecă, de copii cât palma! Ah, amintiri...!
Mai ţin şi minte focurile de tabără, petrecute în cântece de munte, de „la revedere, tabără dragă”, de se împleteau deja în amintiri...

Şi mai am un remember cald de la Poiana Secuilor: cu Andrei în cărucior, cu maşina lăsată la Trei Brazi, cu hâţa-hâţa pe forestierul atunci greu de trecut automobilistic. Au trecut 11 ani. Doar 11.

Să vă mai spun că 1935 este anul în care Cabana Poiana Secuilor (deschisă tot timpul anului) a făcut primii ei paşi.
Accesul se poate realiza cu orice tip de autoturism.





Să fie cu soare şi cântec!

Cine credeţi că se ocupa de buna dispoziţie pe scena de lângă cabană? Daniel Făt şi Titus Constantin.
Haida, de! Aşa mai zic şi eu relaxare – cu muzică de calitate şi cu stomacul plin. Să fie!



Cabana Poiana Secuilor – Cabana Trei Brazi – Predeal

Avem 1,2 kilometri de la Cabana Poiana Secuilor la Cabana Trei Brazi.

















Zona Cabanei Trei Brazi (1128 m)



Bucegii, la apel!
Colţii Morarului şi Bucşoiu, cu al său Vârf de 2492 m, au spectacol în seara asta, la apus!




 












Am tras de Andrei până la Predeal de am făcut roşu-n gât, că bagase iară în funcţiune modulul „un pas înainte, doi înapoi”; mai ales la peticelele de zăpadă pe care le întâlnea prin iarbă – de fapt, acolo era cu stop total.
Refrenul de moment, repetat din juma’ în juma’ de pas: „mai e mult până la gară?”. Hai, că ne-a(m) distrat azi!



Ne-am luptat cu noaptea până în Predeal – ba asfalt, ba o potecă-două prin pădure în întunericime.

Se parcurg 4 kilometri de la Trei Brazi până pui piciorul în Predeal.
Apoi, o bâţâială de un kilometru pe drumul naţional până la Gara din Predeal cea unică.

În cazul în care nu vă încântă drumeţia (majoritar) pe asfalt din Predeal până la Trei Brazi şi Poiana Secuilor, puteţi apela la un taxi din Gara Predeal.



CFR idiot, ca de obicei

La plecare am luat un Regio (personal), deci n-am avut probleme cu locurile în tren.
Eiiii, când a trebuit să revenim la Capitală, am dat peste veşnica poveste cu „nu mai sunt bilete nici în picioare”. La niciun tren spre Bucureşti. Că tot am ratat la mustaţă ultimul personal spre casă.
Buuun, naşule... acuş intră tu în acţiune!
Norocul nostru că i-am găsit obositului Andrei (noi eram fresh, nu alta!) un loc pe un scaun – măcar a binedispus toţi vecinii cu replicile-i savuroase. Daaaa, erau locuri libere (alea câte erau, pentru Andrei ), deşi noi n-am primit undă verde din Predeal. Mai miră-te, dacă mai poţi!



INDICATOARE. Altitudini, durată

Triunghi roşu: Timişu de Sus, Halta CFR (805 m) Valea Calului – Şaua/Spinarea Calului (1020 m) 1 oră Valea cu Noroi Poiana Inului (850 m) 1 oră
Din Şaua Calului aveţi acces direct către Cabana Poiana Secuilor – bandă galbenă,
1 oră şi 15 minute.

Timpul pentru parcurgerea Cheilor Râşnoavei (790 m) nu este relevant, pentru că ne-am oprit de mai multe ori; în plus, le-am făcut dus-întors, şi nu neapărat până la capăt.

Triunghi galben: Cheile Râşnoavei (790 m) – Cabana Poiana Secuilor (1070 m)
1 oră


Bandă galbenă: Cabana Poiana Secuilor Cabana Trei Brazi (1128 m) – Gara Predeal (1040 m) 1 oră şi 30 de minute

TOTAL: aproximativ 9 ore (inclusiv popasurile lunguţe din Cheile Râşnoavei, de la Cabana Poiana Secuilor şi de pe drumul Cabana Trei Brazi-Predeal)
Distanţa străbătută: aproximativ 20 de kilometri.

Traseul ales de noi, Timişu de Sus – Cheile Râşnoavei – Cabana Poiana Secuilor – Predeal, cu marcaje (în mare parte) vizibile, poate fi considerat de DIFICULTATE MEDIE, datorită lungimii.
Toate porţiunile de traseu sunt accesibile tot timpul anului.

Alte trasee montane din zona Postăvaru le puteţi găsi aici.



SURSE de APĂ:
Cea mai sigură sursă de apă este (de cumpărat) la Cabana Poiana Secuilor.


NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Adrian Botescu.

Ture „cu copilu”:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

7 comentarii:

  1. Mi-am oxigenat plamanii si creierii, impreuna cu voi!
    Multumesc mult, Ioana!
    Numai bine sa fie la voi! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc şi eu, pentru vizita de aici şi pentru toate cuvintele frumoase de altă dată!
      A fost o tură lungă, de plimbare, cu un Andrei mereu pus pe... contre :) Dar a fost frumos, până la urmă - dovadă stau fotografiile de mai sus.

      Ștergere
  2. F. frumos! Toamna este anotimpul cel mai frumos anotimp la munte! Cele mai frumoasa culori! Multe drumuri noi batute!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim mult!
      Iubesc culorile toamnei!
      Aici a fost... apogeul:
      https://la-povestile-mele.blogspot.com/2018/11/arome-de-culori-in-piatra-craiului.html

      Ștergere
  3. Am fost pe aici în 1963 pe traseul Pârâul rece-Trei Brazi-Poiana Secuilor-Timișul de Sus, „Șapte Scări”-Piatra Mare.Parcă a fost ieri...Mulțumesc pentru minunatele imagini de pe traseu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc şi eu, încă o dată, pentru toate vizitele şi comentariile-amintiri!

      Ștergere
  4. frumos, Andrei a prins vraja drumetiilor?...sau l-ati speriat?

    RăspundețiȘtergere